zice.
-
Domnul
sa
te
binecuvinteze.
- Unde mergi, părinte, pe această vreme? O să te acopere zăpada. O să te pierzi în pădure peasemenea
viscol.
- Ce să fac, băieţelul meu? M-a trimis bătrânul meu în Lavra. Trebuie sa mă duc.
- Haide, atunci să te ajut, ca ăa te îndrepţi pe cărarea care duce acolo. După ce l-a condus până
la
un
punct
i-a
zis:
- O iei pe drumul de jos şi o sa ieşi la cărarea care duce spre Lavra. Părintele Gherasim i-a mulţumit. După ce a făcut numai câţiva paşi, şi-a revenit.
- Cum de s-a găsit acest copil aici, în zăpada? s-a întrebat el. Se întoarce dar nu vede nimic.
Băieţelul dispăruse. Urme de paşi nu existau pe zăpada. A fost îngerul Domnului.87
Prin urmare am arătat în acest capitol care sunt principalele idei religioase ale dualiştilor şi a dualismului. Forme noi de dualism apar de la an la an în cadrul mişcării New Age sau în alte curente contemporane. Aceste curente ne promit o lume care este explicată
pe bazele unui principiu dualist al universului. Aceste rânduri nu pretind că vor să definitiveze istoria dualismului ci mai mult decât orice ele se vor un fel de trecere în revistă a principiilor şi credinţelor lumii şi a umanităţii despre îngeri ca şi existenţe dualiste. Îngerii ca şi omul au fost aduşi la existenţă de Dumnezeu din neant sau din nimic. Creaţia din nimic este valabilă
şi în cazul îngerilor. Îngerii sunt mai mult decât orice ceea ce am putea denumii ontologii teologice. Ei nu sunt o regresiune înapoi în spre nimicul din care au fost făcuţi. Diavolii însă
au ajuns la o regresiune în spre nimicul din care au fost creaţi. Drama lor constă că nu vor putea niciodată să ajungă deplin înapoi în neantul din care au fost creaţi.
Alţi dualişti susţin că dualismul este mai mult decât orice ceea ce am putea denumii eşecul de a concepe pe Dumnezeu ca şi existenţă deplină şi neantul ca şi un principiu 86 A se vedea Limonariu, (Episcopia Română ortodoxă de Alba Iulia, 1995).
87 http://www.almeea.com/ingerul-care-a-salvat-de-la-moarte-un-calugar-prins-de-viscol.
59
negativ. Mai multe filosofii au încercat să dea un contur al nimicului care a existat mai înainte de creaţia lui Dumnezeu cum ar fii un fel de opoziţie între Dumnezeu şi neant. Neantul care a existat mai înainte de facerea lumii şi a universului nu a fost nimic altceva decât neant. Prin urmare mintea umană nu v-a ajunge niciunde dacă îşi v-a imagina că dincolo de neant a existat un fel de ontologie sau fiinţialitate. Studiile contemporane sunt dincolo de orice cât se poate de marcate de spiritul rebel al dualismului. Auzim de mai multe ori că atunci când se dă o explicaţie a răului din lume, ei bine aşa trebuie să fie sau aşa a fost scris. Mai mult decât orice trebuie să fim convinşi că dualismul este doar o explicaţie ficţională şi nu una cât se poate de reală sau de adevărată. Ficţional mintea omului nu poate concepe extrem de multe concepţii care sunt din ce mai profunde şi mai complexe. Acest lucru nu înseamnă că ele sunt şi adevărate sau reale. Din acest punct de vedere trebuie să ştim că lumea în care trăim este cât se poate de deschisă la noi şi la noi teorii şi ipoteze.
Mintea omului este iscoditoare de noi şi noi forme de dualism. Unele din ele sunt versiuni extrem de populare sau altele se inspiră din alte culturi sau religii antice. Omul s-a spus de unii are în sine un caracter dual sau dualist poate fiindcă este făcut din trup şi suflet.
Acest lucru nu este însă susţinător al faptului că dualismul este adevărat. Faptul că în lume sunt două principii al binelui şi al răului este adevărat. Aceste principii nu sunt eterne.
Eshatologia creştin ortodoxă ne asigură deplin că v-a venii o vreme, nu ştim exact când, când aceste două principii ale binelui şi al răului se vor încheia. În veacul ce v-a să fie sau în lumea de apoi v-a exista numai o singur principiu, cel al binelui. Lumea de aici este prin urmare un punct de tranziţie pentru o lume mai bună. Realitatea unei lumi sau a unui univers în care răul v-a exista continuu este o monstruozitate ieşită din comun pe are nu o putem accepta.
Dualismul crede într-o eternitate a răului. Dualiştii cred că creştinismul este cea mai dualistă religie fiindcă mare parte a creştinilor susţin separaţia dintre bine şi rău, dintre Dumnezeu şi diavol. După cum am spus, a existat mai înainte de căderea diavolului un timp în care nu a existat nici un fel de demarcaţie dintre rău şi bine. Exista numai binele. Răul putea să existe numai potenţial ca şi ispită. Diavolul însă a materializat această ispită şi astfel s-a fondat iadul. Evident iadul a fost mai mult decât orice un loc creat ca şi măsură de protecţie şi el nu a fost deloc intenţionat de Dumnezeu. Iadul şi raiul nu sunt dimensiuni dualiste ci sunt mai mult decât orice dimensiuni eshatologice. Dimensiunea eshatologică este una comună mai multor religii şi a mai multor filosofii ale lumii. Eshatonul ştim că v-a fii un timp care se v-a suprapune peste cel actual. În acest timp, cei buni vor fii răsplătiţi pentru virtuţile şi faptele lor bune în timp ce cei răi vor fii pedepsiţi pentru faptele lor rele.
Dualismul vrea să ne obişnuiască din acest punct de vedere cu conceptul că lumea v-a fii etern un fel de pendulare între bine şi rău. Dumnezeu şi îngerii Săi însă nu vor îngădui acest lucru. Dumnezeu şi îngerii Săi nu îl fac pe om să sufere fără nici un motiv sau fără nici o motivaţie bine întemeiată. Acest lucru a fost atestat de mai mulţi sfinţi ai trecutului dintre care unul care s-a remarcat a fost Sfântul Antonie cel Mare. Ştim că Sfântul Antonie cel Mare a fost asaltat pe puteri diavoleşti care vroiau moartea şi aducerea lui în iad. Sfântul Antonie îşi pierdea speranţa. La un moment dat diavolii l-au lăsat aproape mort pe podea. Dintr-o dată s-a făcut lumină în locul unde era Sfântul Antonie şi diavolii au fugit de acolo. Aşa se face că s-a arătat Domnul Iisus Hristos care are putere peste puterea morţii şi a diavolilor.
Disperat, sfântul Antonie l-a întrebat pe Domnul Iisus Hristos, unde erai când eu mă luptam şi mai că mi-am pierdut nădejdea. Domnul Iisus Hristos i-a răspuns cu o voce blândă: eram aici Antonie şi mă uitam la lupta ta. Am vrut să îţi văd credinţa şi răbdarea. Poate mulţi vor considera acest exemplu total nepotrivit contextului de faţă. Dar el vine să ne spună un 60
lucru: că puterea distructivă a răului sub toate formele ei groteşti şi infernale nu este eternă
şi nu v-a fii niciodată eternă. Mai mulţi sfinţi ne-au spus acest lucru şi trebuie să avem încredere în cuvântul lor. La fel de bine, dacă era să fie adevărat azi nu mai trebuia să existe nici un fel de Dumnezeu. Eshatologic dualismul nu se fondează. Timpul eshatologic v-a însemna un fel de transcedere totală a timpului acestuia mundan şi terestru. Acest timp eshatologic nu v-a fii un timp dualist. Puterea răului şi a răutăţii v-a fii înfrântă odată pentru totdeauna. Lumea veacului ce v-a să fie este prin urmare un mister. Ea v-a fii o lume care v-a avea cu totul alte principii şi resorturi care după cuvintele sfântului apostol Pavel sunt dincolo de mintea şi inima omului. Eshatologia v-a fii un nou început al lumii şi a omului, o nouă
dimensiune pozitivă şi deplină a continuităţii dintre bine şi ontologia sa.
CAPITOLUL CINCI
ÎNGERII ŞI HINDUISMUL INDIAN
„Nu se ştie cu exactitate unde locuiesc îngerii, în aer, în spaţiul cosmic sau pe anumite planete. Aceasta fiindcă Dumnezeu nu a voit acest lucru.”
Voltaire
Ţinem să îi spunem din capul locului că acest capitol nu este un capitol despre India şi indieni. Este un capitol despre religia Indiei şi a indienilor. Religia indienilor se numeşte după
