a răului. Materia nu este rea şi nici nu a fost creată de Dumnezeu ca fiind rea. Ea a fost creată ca şi un mediu în care omul să îşi poată desfăşura viaţa şi activitatea. Materia este şi ea o creaţie a lui Dumnezeu. Tot ceea ce a creat Dumnezeu a fost bun. În lumea materială
însă omul a fost înzestrat cu conştiinţă. Lumea materială fiind anorganică, omul a devenit un fel de conştiinţă a lumii şi a universului.
Dualiştii nu înţeleg cuvintele Sfântului Ioan Scărarul că „lumină a monahilor sunt îngerii şi lumină a laicilor sunt monahii.”82 Universul sau creaţia lui Dumnezeu nu este dualistă ci el este ierarhic. Dumnezeu a creat o ierarhie a lumii văzute şi a celei nevăzute. Această lume nevăzută nu este însă lumea despre care ne vorbeşte astronomia. Astronomii şi ei vorbesc despre o parte nevăzută a universului în sensul că nu pot vedea toate planetele ca şi cum noi vedem pământul. Dincolo de orice ceea ce am putea spune este că Dumnezeu este mai mult decât orice autor la lumilor îngereşti şi a celor pământeşti. Aceste lumi s-au intersectat de mai multe ori dar aceasta nu a fost ceea ce am denumii dualism. Dualismul este dincolo de orice ceea ce am putea denumii un fel de imagine distorsionată a principiului binelui. Binele este şi ele ierarhic. Există grade şi nivele ale binelui. Dacă sfinţii ajung la un bine deplin şi desăvârşit, există un bine moral pe care mai mulţi îl fac fără să fie sfinţi: medicii vindecă
oameni, zidarii construiesc case, mecanicii construiesc motoare şi agricultorii cultivă
a fi înşelăciune ceea ce i se arăta şi zicea în sine: "Ştie şi satana a se închipui câteodată în îngerul luminii!" Iar a treia noapte, venind îngerul către dânsul, l-a strigat: "Amfilohie, scoală din patul tău!" Iar el, degrabă sculându-se, s-a înfricoşat şi a zis: "Dacă eşti îngerul lui Dumnezeu să stăm amândoi la rugăciune!" Şi plecându-şi Amfilohie capul, a început a cânta: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot! Plin e cerul şi pământul de slava Lui! Şi cânta şi îngerul Domnului cu dânsul. Apoi l-a luat îngerul de mâna dreaptă şi l-a dus într-o biserică care era acolo aproape şi ale cărei uşi s-au deschis singure. Intrând Amfilohie înăuntru, a văzut lumină mare şi mulţime de bărbaţi îmbrăcaţi în veşminte albe, care luîndu-L pe dânsul l-au dus către altar şi i-au dat în mână Sfânta Evanghelie, zicând: "Domnul este cu tine!" Iar unul dintre dânşii, care era mai cinstit şi mai luminat a zis cu mare glas: "Să ne rugăm toţi!" Apoi a început a zice: "Darul Sfântului Duh pune pe fratele nostru Amfilohie episcop al cetăţii Iconiei; să ne rugăm cu toţii pentru dânsul ca să vie asupra lui Darul lui Dumnezeu!" După
rugăciune, dându-i lui pace, s-au făcut nevăzuţi. Iar Amfilohie stătea minunându-se de acea preaslăvită vedenie şi de hirotonisirea sa ca episcop. Apoi s-a rugat lui Dumnezeu încredinţându-se voii Lui celei sfinte şi, începând a se lumina de ziuă, a ieşit din biserică, mergând către peştera sa. Atunci l-au întâmpinat pe cale şapte episcopii care se adunaseră de prin cetăţile dimprejurul Iconiei, ca să facă alegerea episcopului cetăţii. Acelora le era poruncit de la Dumnezeu să caute pe monahul Amfilohie.” A se vedea vieţile sfinţilor pe noiembrie, (Editura episcopiei Romanului şi a Huşilor, Iaşi, 1991-1998).
82 A se vedea Scara din Filocalia românească sub traducerea Părintelui profesor Dumitru Stăniloae.
56
pământul. Toate aceste lucruri sunt bune dar ele nu sunt ceea ce am putea spune sfinţenie.
Sfinţenia se câştigă mult mai greu decât prin a face faptele legii naturale. La fel şi răul, nu este ontologic existent prin sine ci el este dincolo de orice o cauză externă dacă nu străină de un principiu ontologic. Ontologia răului este mai mult decât orice ceea ce am putea denumii o perversiune a binelui. Dualismul este fără de nici o îndoială ceea ce am putea denumii una dintre cele mai vechi ispite ale lumii în lumea religioasă. Enorm de multe religii au căzut în cursa dualismului. O religie care ajunge la convingeri dualiste este prin urmare o religie eşuată sau ratată fiindcă nu poate exista din eternitate un principiu al răului care să fie la fel de existent din eternitate cu binele. Acest lucru a făcut pe adepţii dualismului să considere că
existenţa unui singur principiu al binelui etern este dincolo de orice un fel de tiranie sau dictatură. Aşa s-a făcut că dualiştii au considerat ontologia binelui ca şi un fel de nedreptate făcută universului şi a omului. Poate şi aici putem vedea în acest fapt un fel de reflexie a răzvrătirii diavoleşti care a existat mai înainte de facerea lumii şi a universului.83
Dualismul este prin urmare comun mai multor curente şi mari religii ale lumii. Aceste curente şi religii ne spun că lumea şi universul este constituită după un principiu dual.
Dualitatea existenţei lui Dumnezeu este doar un fapt aparent şi înşelător. Dumnezeu este existenţă unică şi irepetabilă. Dumnezeu este sursă a ontologiei binelui. Dualiştii au susţinut astfel că chiar dacă lumea nu este dualistă, ea v-a fii în cele din urmă dualistă sau mai mult decât orice ceea ce am putea denumii eshatologic orice religie este prin sine dualistă fiindcă
în cele din urmă v-a exista o demarcaţie finală dintre bine şi rău. Această demarcaţie dintre bine şi rău v-a continua să existe veşnic, cei răi vor fii trimişi în iad cu diavolii şi cei buni vor fii trimişi în rai cu îngerii. Prin urmare unii au susţinut că eshatologia este prin sine dualistă şi ea implică că etern vor continua să existe două principii separate, cel al binelui şi cel al răului.
Eshatologic acest lucru este însă fals. Eshatologia dualistă se deosebeşte foarte mult de eshatologia Noului Testament. Noul Testament este mai mult decât orice ceea ce am putea denumii adevărul despre cum este eshatologia. Eshatologia are două aspecte: unul privat în care fiecare persoană este judecată pentru toate faptele sale, şi apoi v-a exista un final al lumii în ansamblu care este denumit judecata universală în care Dumnezeu am putea spune v-a da un verdict final asupra lumii în ansamblul ei.84 Este foarte clar din texte biblice 83 Mai multe religii ale lumii menţionează prezenţele îngerilor în aşa numitele vămi ale văzduhului pe care sufletul omului le trece după despărţirea de trup. În drumul rău spre destinaţia finală, omul trece prin mai multe vămi. Aceste vămi sunt pline prezenţa îngerilor care apără sufletele oamenilor de acuzele şi intrigile demonice.
Vămile văzduhului sunt însă în Biserica Ortodoxă mai mult decât orice o teologumenă adică nu au ajuns la gradul de dogmă sau învăţătură recunoscută unanim. Biserica Ortodoxă s-a pronunţat în favoarea unei judecăţi particulare care are loc imediat după despărţirea sufletului de trup. Această judecată particulară nu este identică cu vămile văzduhului care sunt menţionate în mai multe mari curente religioase ale lumii.
84 Prin descoperire de la Dumnezeu, Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei ne-a scris cum v-a fii sfârşitul lumii:
„Când va veni Fiul Omului intru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va desparţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre.
Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătita vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat sa beau; străin am fost si M-aţi primit; Gol am fost si Maţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţa am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţa şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice si celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-57
că îngerii vor juca un rol important sau amplu la sfârşitul lumii. Poate atunci vom putea înţelege toate evenimentele din istoria lumii pe care nu le putem pricepe. Dar după cum se spune în mai multe religii antice, îngerii au funcţia de a îi apăra pe cei drepţi de acuzele şi viclenia diavolilor. Există o antiteză profundă sau o antagonie extremă între îngerii lui Dumnezeu şi diavoli dar acest lucru nu a fost interpretat de Biserică şi de Ortodoxie niciodată
ca şi dualism. Diavolii au fost iniţial îngerii ai lui Dumnezeu. Pervertirea lor însă nu este temei al unui dualism, aceasta fiindcă diavolii au conştiinţa perversiunii şi a răutăţii lor pe care au ales-o în mod deliberat şi premeditat. Prin urmare, ontologia diavolilor este perversiunea care nu poate fii numită o ontologie. Iadul sau infernul în care au fost aruncaţi diavolii este un loc de chin şi durere eternă dar nu este un loc ontologic, prin urmare el nu este o dualitate cu existenţa lui Dumnezeu şi a îngerilor Săi.
Ontologia dualistă este prin urmare eronată. O fundamentare a răului din punct de vedere ontologic ar însemna să spunem că o minciună este un adevăr sau un tren gol este prin de călători. Nu există nici un fel de ontologie dualistă ci doar aparenţa unui astfel de ontologii. Lumea dualistă a încercat pe parcursul istoriei să confere tot felul de teorii care să
fundamenteze că de fapt în lume şi la baza ei sunt două principii, unul bun şi unul rău. Ele există din eternitate şi vor exista din eternitate. Acest lucru nu este adevărat. În acest capitol am prezentat principalele obiecţii ale dualismului şi am arătat că ele nu sunt fundamentate cât se poate de real şi bine. La fel de bine deşi eshatologia creştin ortodoxă vorbeşte de o separaţie finală a celor buni faţă de cei răi, o locuire a drepţilor cu îngerii lui Dumnezeu şi a celor răi cu diavolii. Acest lucru nu este dualism. Faptul că un om a încălcat o lege nu înseamnă că acea lege este abrogată ci doar că unii au eşuat să o respecte şi vor fii pedepsiţi. Iadul şi diavolii sunt astfel un minus în existenţă şi prin urmare nu pot fii sursa unei concepţii duale.85 Dualismul eshatologic este una dintre cele mai mari problematici ale teologiei dualiste. Se poate vorbii destul de impropriu de o teologie duală dar ea este una greşită. Dualismul în mare nu recunoaşte dar el proclamă doi dumnezei care sunt în contradicţie unul cu altul. Nu poate exista contradicţie în Dumnezeu, după cum nu poate exista nici un fel de teologie dualistă.
Dualismul şi dualiştii trebuie să se smerească şi fie modeşti în faţa lui Dumnezeu care poate descoperii adevărul. O întâmplare de acest gen ne-a fost relatată într-una din mănăstirile din orientul apropiat. Un călugăr voia să ştie cum trece timpul la Dumnezeu. Aşa se face că el se ruga de mai multă vreme în taină ca Dumnezeu să îi descopere acest lucru.
La un moment dat pe când stătea într-o seară după slujba vecerniei în reculegere i s-a arătat un înger sub chipul unei păsări care cânta o cântare extrem de frumoasă. Călugărul a ascultat cu mare emoţie. Această pasăre a ieşit din Biserică şi s-a îndreptat afară din mănăstire. Mai apoi călugărul a ascultat-o aproximativ o oră afară din biserică. Se înnopta şi el s-a întors înapoi mai înainte să se închidă mănăstirea. Ajuns la porţile mănăstirii a bătut dar i-a răspuns o voce străină. Când i s-a deschis nu a mai recunoscut pe nimeni din mănăstire. Călugărul a cercetat mai apoi arhivele mănăstirii şi a descoperit că un călugăr cu numele lui fusese în acea mănăstire în urmă cu 300 de ani. Atunci călugărul a înţeles că o oră
aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat sa beau; Străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţa, şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţa şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut.
Si vor merge aceştia la osânda veşnica, iar drepţii la viata veşnica.” Matei 25, 31-46.
85 Duală a fost firea Domnului Iisus Hristos care a fost Dumnezeu şi om. A se vedea preot profesor Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos lumina lumii şi îndumnezeitorul omului (Anastasia: Bucureşti, 1993).
58
în compania lui Dumnezeu şi a îngerilor este simbolic vorbind echivalentul a 300 de ani pământeşti.86
Probabil că această pildă sau parabolă se potriveşte şi dualiştilor care se îndoiesc că în lume şi în univers există numai un singur principiu cel al binelui. La fel de bine trebuie să
spunem că la fel ca şi oamenii îngerii nu sunt nici ei fiinţe duale. Îngerii au fost şi sunt buni prin esenţa lor. Ei lucră la mântuirea omului. Lucrarea îngerilor este astfel supranaturală şi suprafirească. Cultul îngerilor însă este diferit şi distinct de cultul dumnezeilor antici sau ai diferitelor divinităţi politeiste. Îngerii sunt fiinţe inferioare lui Dumnezeu dar superioare omului. Prin urmare, nu se poate vorbii nici de un dihotomism angelologic în care îngerii sunt fiinţe duale.
O altă întâmplare minunată o avem relatată în secolul al XX-lea în viaţa unui monah îmbunătăţit din Muntele Athos din Grecia. Un ajutor îngeresc l-a primit un călugăr, părintele Gherasim Menaghias (mort 1957), în prima jumătate a secolului trecut, pe când sihăstrea în Sfântul Munte. L-a trimis odată bătrânul lui în mănăstirea Lavrei pentru o rezolva o problemă.
Părintele Lavrei a luat binecuvântare şi a pornit. Distanta Katunachia – Lavra este de 3 – 4
ore, dar era iarnă şi ninsese. Când a trecut de Cherasia, a început să ningă abundent. Îl loveau puternice rafale de vânt şi zăpadă şi nu putea să ştie nici măcar unde se afla. A pierdut şi cărarea pentru ca se acoperise de zăpada şi a fost nevoit să se oprească. Văzând pericolul în care se afla a început sa se roage fierbinte Domnului şi Maicii Sale. Nu trecuseră
multe minute când vine din cer răspunsul: se arata in fata lui un copil de zece ani:.
-
Binecuvântează,
părinte!
îi
