Regele Niblan a început să se simtă mic şi neputincios în faţa a tot ceea ce i-a arătat îngerul şi cu părere de rău medita în sine, că a greşit considerându-se pe sine cel mai mare şi mai puternic rege dintre toţi regii pământului.65
Această poveste pare din mai multe puncte de vedere cât se poate de nerealistă şi depăşită dar ea vine să ne înveţe despre faptul că mintea umană din toate timpurile şi-a supraevaluat capacităţile. Cei care vor studia istoria panteismului vor putea vedea că se aseamănă foarte mult acestui rege bibilonian Niblan. Panteismul suprasolicită anumite aspecte ale teologiei şi ale creaţiei sau universului lui Dumnezeu. Mai mult decât orice trebuie să fim conştienţi de acest lucru. Asemenea acestui rege filosofii şi aderenţii panteismului au crezut că au toate adevărurile despre Dumnezeu. Filosofiile panteiste sunt din mai multe puncte de vedere încă actuale şi în vogă. Sunt nenumăraţi cei care aderă la stindardul panteismului şi care cred că este un răspuns la toate problemele şi la toate frământările omului în căutarea lui Dumnezeu.
Panteismul uită să facă demarcaţia dintre revelaţia naturală a lui Dumnezeu şi revelaţia supranaturală. Aceste două revelaţii sunt distincte. Prin revelaţia naturală ajungem la concluzia că există o cauză a lumii şi a universului care este o cauză supranaturală. Acest lucru nu ne face însă să aflăm dacă această cauză este personală sau impersonală. Este extrem de important să ştim că universul şi lumea în care trăim are o cauză personală.
Panteismul şi religiile panteiste nu cred că universul are o cauză personală. Dumnezeu este o fiinţă supranaturală dar este o fiinţă personală cu care putem stabilii un dialog sau o relaţia personală. Acest dialog cu Dumnezeu ca şi o fiinţă personală nu mai este parte a revelaţiei naturale ci a revelaţiei supranaturale aceasta fiindcă Dumnezeu este o fiinţă supranaturală.
Îngerii lui Dumnezeu sunt şi ei parte a revelaţiei supranaturale a lui Dumnezeu.
Dumnezeul religiilor panteiste este un Dumnezeu impersonal. El poate fii o forţă, o energie, o stare sau un câmp energetic. A nega personalitatea sau persoana lui Dumnezeu înseamnă a nega dreptul la viaţă a omului. Mai mult decât orice panteismului este împotriva personalismului şi a persoanei. El ne promite de fapt că adevărata fericire a raiului nu este comuniunea cu Dumnezeu, îngerii şi sfinţii ci regresiunea în marele tot care a existat original 65 A se vedea John Todd, Îngerul gheţarului şi alte poveşti (James Hogg & Sons, 1860).
47
mai înainte de facerea lumii şi a universului. În acest capitol am încercat să facem o trecere în revistă a principalelor concepţii panteiste ale lumii. Am arătat că panteismul nu este prezent numai în câmpul religiei ci mai mult decât orice există filosofii, curente ideologice, antropologii şi civilizaţii care se axează pe principiile panteismului. Principalele religii panteiste sunt hinduismul, buddhismul, lamaismul tibetan şi şintoismul japonez. Deşi credinţa creştin ortodoxă nu acceptă panteismul considerându-l eronat ea se află într-o stare de dialog cu aderenţii şi adepţi religiilor panteiste şi speră la o întoarcere a lor în spre adevăr.66
CAPITOLUL PATRU
ÎNGERII ŞI DUALISMUL SAU GNOSTICISMUL
„La cea mai mare înălţime, sufletul se aseamănă cu Dumnezeu. Dar un înger se aproprie mult mai mult de acest lucru. Aceasta este tot ceea ce este un înger: o idee a lui Dumnezeu.”
Meister Eckhart
Prin urmare, în rândurile care vor urma vom aborda mai mult decât orice prezenţa şi concepţiile despre îngerii lui Dumnezeu în religiile dualiste. Ce este dualismul? Dualismul este concepţia că există doi dumnezei sau două fiinţe dumnezeieşti. Este vorba de unul bun şi unul rău. La fel de bine, dualismul mai este şi concepţia că din eternitate există două
principii, al binelui şi al răului. Binele şi răul sunt două principii care se află în antagonie. 67
Dualismul prin urmare este mai mult decât orice o învăţătură care arată separaţia dintre bine şi rău ca şi existând din eternitate şi veşnic. Ştim că acest lucru nu este adevărat. Dualiştii îşi susţin punctele de vedere prin faptul că creştinismul vorbeşte despre două locuri separate din punct de vedere eshatologic: raiul şi iadul. Mai mulţi dualişti şi-au fundamentat crezurile lor dualiste pe această distincţie sau demarcaţie dintre bine şi rău, sau rai şi iad ca fiind una care fundamentează dualismul teologic sau teistic. Dualismul susţine că există un dumnezeu bun şi un alt dumnezeu rău fiindcă astfel nu s-ar putea explica distincţia dintre bine şi rău din lume. La fel de bine, Dumnezeul bun este cel din rai în timp ce dumnezeul cel rău este cel din iad. Dualismul este prin urmare o doctrină nepluralistă. El susţine mai mult decât orice ceea ce am putea denumii faptul că diavolul nu a fost iniţial un înger al lui Dumnezeu ci mai mult decât orice el a fost un dumnezeu rău din început.
Ortodoxia şi creştinismul resping teoria că răul şi iadul au existat din veşnicie. Raiul şi iadul au fost create o dată cu răzvrătirea celei de a treia parte a îngerilor lui Dumnezeu împotriva lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a creat pe toţi îngeri Săi buni şi imaculaţi. Din proprie iniţiativă unii îngeri au ales însă calea răului şi a răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu. Am putea spune astfel că îngerii au fost creaţi ca fiind fiinţe independente cu liber arbitru şi posibilitatea de a alege între bine şi rău. Mai înainte de căderea îngerilor, nu s-a ştiu din eternitate ceea ce înseamnă răul sau păcatul. Odată răzvrătiţi îngerii rebeli au pierdut calitatea lor de îngeri iremediabil şi irevocabil. Ei au devenit demoni. Aceasta este învăţătura de credinţă ortodoxă. Evident această învăţătură a fost contestată mai ales de dualişti.
Dualiştii cred că diavolul a fost creat de Dumnezeu rău şi pervers dintru începuturi. Acest 66 Hans Werner Schroeder, Omul şi îngerii (Editura univers enciclopedic: Bucureşti, 2010). Mireille Labonte, 72 de îngeri. Călăuzele noastre de zii cu zii (Bucureşti, 2012).
67 Ioan Petru Culianu, Gnozele dualiste ale occidentului (Editura Polirom, Iaşi, ediţia a doua, 2013).
48
lucru este fals. Dumnezeu nu avea nici un interes să creeze un monstru sau un diavol.
Diavolii şi iadul au apărut astfel ca şi posibilitate liberă de a alege a creaţiei lui Dumnezeu.
Această posibilitate de alegere Dumnezeu ne-a lăsat-o şi nouă oamenilor. Noi avem posibilitatea de a alege să fim buni sau răi. Acest lucru nu înseamnă că suntem răi din creaţie. Dumnezeu nu a creat nimic rău. Nici un înger din ceruri nu a fost creat rău. Unii dintre îngeri au ales din nefericire calea răului. Acest lucru a atras cu sine fondarea iadului.
Iadul a devenit astfel un nou spaţiu de existenţă separat de existenţa lui Dumnezeu şi a îngerilor din ceruri. Iadul prin urmare nu a fost existent din veşnicie. Una dintre cele mai mari probleme din punct de vedere teologic este de a pricepe sau a înţelege bine distincţia dintre bine şi rău, iad şi rai. Raiul este antagonic iadului. În timp ce raiul este un loc al bucuriei şi al fericirii eterne, iadul este un loc al suferinţei şi al durerii eterne. Acest lucru nu înseamnă
dualism. Din ce cauză? Fiindcă iadul nu este o existenţă în adevăratul sens al cuvântului.
Iadul este mai mult decât orice un minus în existenţă. Un minus în existenţă nu pot fii denumit în sine existenţă.68 Prin urmare opiniile că existenţa iadului ar putea aduce cu sine o concepţie dualistă din punct de vedere eshatologic este eronată şi greşită. Faptul că unii îngeri au eşuat în chemarea lor de a fii îngeri nu înseamnă că Dumnezeu este vinovat de acest lucru.69 Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe insistă că întoarcerea spre rău a demonilor a fost liberă şi premeditată prin urmare nu a fost un act inconştient sau lipsit de voinţă. Ca şi în cazul oricărei infracţiuni, vor urma consecinţele care în cazul lor a fost scoaterea din rai şi aruncarea într-un nou spaţiu pe care religia şi teologia în denumeşte iad.
Religiile şi credinţele dualiste sunt prin urmare de mai multe feluri. Ele ne fac să trăim cu crezul că lumea este prin sine duală, că la baza sau originea lumii, a îngerilor şi a universului au fost două principii antagonice, unul al binelui şi celălalt al răului. Aceste principii însă pot fii de mai multe ori eshatologice. Unele religii cred că separaţia dintre bine şi rău care v-a exista la finalul timpurilor când cei buni vor fii trimişi de Dumnezeu în rai şi cei răi vor fii trimişi spre pedeapsă în iad este cea mai mare dovadă de dualism. Aceasta fiindcă
raiul şi iadul vor continua să existe ca şi două principii eterne separate sau opuse unul altuia.
O întâmplare celebră a fost spusă în acest sens în Siria despre un mare ascet care vieţuia în regiunea Edesei. Acesta era un om cu frică de Dumnezeu dar se îndoia de dreptatea şi de judecăţile lui Dumnezeu. Mai multă vreme s-a rugat lui Dumnezeu spunând: Domne Te rog să îmi descoperi judecăţile Tale fiindcă lumea pare foarte nedreaptă. Unii mor tineri şi alţii mor foarte bătrânii, unii sunt bogaţi şi alţii foarte săraci, unii sunt buni dar copii se întorc la răutate şi unii copii sunt buni dar părinţii lor sunt rai. Aşa s-a rugat acest călugăr mai mulţi ani lui Dumnezeu. Într-o zii pustnicul se pregătea să meargă la cetatea Emesei.
Când a dat să plece un înger sub chipul unui tânăr i s-a arătat şi i-a spus:
-Părinte sfinte, o să mergi la Edesa şi Dumnezeu îţi v-a descoperii judecăţile Sale.
-Cum v-a fii aceasta?
-La intrare în Edesa o să găseşti o pajişte cu o fântână şi mai lângă ea un copac cu scorbură. Tot ceea ce trebuie să faci este să intri în acea scorbură şi să aştepţi până ce voi venii eu. Pustnicul a mers şi a găsit aşa cum i-a arătat îngerul. S-a dus şi s-a aşejat în scorbură. În scurtă vreme a văzut că vine la fântână un om extrem de bine îmbrăcat călare pe cal şi avea şi un mic toporaş cu el. Acest om era foarte bogat. A deslegat calul, şi apoi s-a dus să bea apă din fântână. Mai apoi s-a pus să doarmă aproximativ a jumate de oră. A făcut 68 Rozemond, M. (2002): Dualismul lui Descartes, Harvard University Press, Cambridge, Mass.
69 Pavel, Constantin C., Problema răului la Fericitul Augustin, (Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1996).
49
acest lucru fiindcă era obosit de drum. Între timp, un sac mare cu bani a căzut de pe cal.
Bogatul s-a trezit s-a suit pe cal şi a plecat fără să bage de seamă că banii au căzut.
La scurt timp după ce a plecat un alt om a venit să bea apă. Acesta bând apă a văzut sacul, l-a deschis şi plin de bucurie a plecat cu el. Nu a trecut mult şi un bătrân sărac a venit şi el să bea apă din fântână. După ce a băut s-a pus lângă fântână să se odihnească puţin.
Între timp bogatul a observat că sacul cu bani îi lipseşte şi s-a întors înapoi. Când a ajuns la fântână el l-a văzut pe bătrân stând chiar pe locul unde banii lui erau pierduţi. Plin de mânie bogatul a luat toporaşul cu care venise şi l-a omorât pe bătrân. Apoi bogatul văzând că chiar bătrânul nu are banii săi a plecat bătându-şi capul cu palmele de frică să nu îl găsească
poliţia.
Din nou pustnicul nostru a început să gândească cât de nedrepte sunt judecăţile lui Dumnezeu. Chiar în acest moment i s-a arătat din nou îngerul sub chipul unui tânăr.
