ca şi dualism. Diavolii au fost iniţial îngerii ai lui Dumnezeu. Pervertirea lor însă nu este temei al unui dualism, aceasta fiindcă diavolii au conştiinţa perversiunii şi a răutăţii lor pe care au ales-o în mod deliberat şi premeditat. Prin urmare, ontologia diavolilor este perversiunea care nu poate fii numită o ontologie. Iadul sau infernul în care au fost aruncaţi diavolii este un loc de chin şi durere eternă dar nu este un loc ontologic, prin urmare el nu este o dualitate cu existenţa lui Dumnezeu şi a îngerilor Săi.

Ontologia dualistă este prin urmare eronată. O fundamentare a răului din punct de vedere ontologic ar însemna să spunem că o minciună este un adevăr sau un tren gol este prin de călători. Nu există nici un fel de ontologie dualistă ci doar aparenţa unui astfel de ontologii. Lumea dualistă a încercat pe parcursul istoriei să confere tot felul de teorii care să

fundamenteze că de fapt în lume şi la baza ei sunt două principii, unul bun şi unul rău. Ele există din eternitate şi vor exista din eternitate. Acest lucru nu este adevărat. În acest capitol am prezentat principalele obiecţii ale dualismului şi am arătat că ele nu sunt fundamentate cât se poate de real şi bine. La fel de bine deşi eshatologia creştin ortodoxă vorbeşte de o separaţie finală a celor buni faţă de cei răi, o locuire a drepţilor cu îngerii lui Dumnezeu şi a celor răi cu diavolii. Acest lucru nu este dualism. Faptul că un om a încălcat o lege nu înseamnă că acea lege este abrogată ci doar că unii au eşuat să o respecte şi vor fii pedepsiţi. Iadul şi diavolii sunt astfel un minus în existenţă şi prin urmare nu pot fii sursa unei concepţii duale.85 Dualismul eshatologic este una dintre cele mai mari problematici ale teologiei dualiste. Se poate vorbii destul de impropriu de o teologie duală dar ea este una greşită. Dualismul în mare nu recunoaşte dar el proclamă doi dumnezei care sunt în contradicţie unul cu altul. Nu poate exista contradicţie în Dumnezeu, după cum nu poate exista nici un fel de teologie dualistă.

Dualismul şi dualiştii trebuie să se smerească şi fie modeşti în faţa lui Dumnezeu care poate descoperii adevărul. O întâmplare de acest gen ne-a fost relatată într-una din mănăstirile din orientul apropiat. Un călugăr voia să ştie cum trece timpul la Dumnezeu. Aşa se face că el se ruga de mai multă vreme în taină ca Dumnezeu să îi descopere acest lucru.

La un moment dat pe când stătea într-o seară după slujba vecerniei în reculegere i s-a arătat un înger sub chipul unei păsări care cânta o cântare extrem de frumoasă. Călugărul a ascultat cu mare emoţie. Această pasăre a ieşit din Biserică şi s-a îndreptat afară din mănăstire. Mai apoi călugărul a ascultat-o aproximativ o oră afară din biserică. Se înnopta şi el s-a întors înapoi mai înainte să se închidă mănăstirea. Ajuns la porţile mănăstirii a bătut dar i-a răspuns o voce străină. Când i s-a deschis nu a mai recunoscut pe nimeni din mănăstire. Călugărul a cercetat mai apoi arhivele mănăstirii şi a descoperit că un călugăr cu numele lui fusese în acea mănăstire în urmă cu 300 de ani. Atunci călugărul a înţeles că o oră

aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat sa beau; Străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţa, şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţa şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut.

Si vor merge aceştia la osânda veşnica, iar drepţii la viata veşnica.” Matei 25, 31-46.

85 Duală a fost firea Domnului Iisus Hristos care a fost Dumnezeu şi om. A se vedea preot profesor Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos lumina lumii şi îndumnezeitorul omului (Anastasia: Bucureşti, 1993).

58

în compania lui Dumnezeu şi a îngerilor este simbolic vorbind echivalentul a 300 de ani pământeşti.86

Probabil că această pildă sau parabolă se potriveşte şi dualiştilor care se îndoiesc că în lume şi în univers există numai un singur principiu cel al binelui. La fel de bine trebuie să

spunem că la fel ca şi oamenii îngerii nu sunt nici ei fiinţe duale. Îngerii au fost şi sunt buni prin esenţa lor. Ei lucră la mântuirea omului. Lucrarea îngerilor este astfel supranaturală şi suprafirească. Cultul îngerilor însă este diferit şi distinct de cultul dumnezeilor antici sau ai diferitelor divinităţi politeiste. Îngerii sunt fiinţe inferioare lui Dumnezeu dar superioare omului. Prin urmare, nu se poate vorbii nici de un dihotomism angelologic în care îngerii sunt fiinţe duale.

O altă întâmplare minunată o avem relatată în secolul al XX-lea în viaţa unui monah îmbunătăţit din Muntele Athos din Grecia. Un ajutor îngeresc l-a primit un călugăr, părintele Gherasim Menaghias (mort 1957), în prima jumătate a secolului trecut, pe când sihăstrea în Sfântul Munte. L-a trimis odată bătrânul lui în mănăstirea Lavrei pentru o rezolva o problemă.

Părintele Lavrei a luat binecuvântare şi a pornit. Distanta Katunachia – Lavra este de 3 – 4

ore, dar era iarnă şi ninsese. Când a trecut de Cherasia, a început să ningă abundent. Îl loveau puternice rafale de vânt şi zăpadă şi nu putea să ştie nici măcar unde se afla. A pierdut şi cărarea pentru ca se acoperise de zăpada şi a fost nevoit să se oprească. Văzând pericolul în care se afla a început sa se roage fierbinte Domnului şi Maicii Sale. Nu trecuseră

multe minute când vine din cer răspunsul: se arata in fata lui un copil de zece ani:.

-

Binecuvântează,

părinte!

îi

zice.

-

Domnul

sa

te

binecuvinteze.

- Unde mergi, părinte, pe această vreme? O să te acopere zăpada. O să te pierzi în pădure peasemenea

viscol.

- Ce să fac, băieţelul meu? M-a trimis bătrânul meu în Lavra. Trebuie sa mă duc.

- Haide, atunci să te ajut, ca ăa te îndrepţi pe cărarea care duce acolo. După ce l-a condus până

la

un

punct

i-a

zis:

- O iei pe drumul de jos şi o sa ieşi la cărarea care duce spre Lavra. Părintele Gherasim i-a mulţumit. După ce a făcut numai câţiva paşi, şi-a revenit.

- Cum de s-a găsit acest copil aici, în zăpada? s-a întrebat el. Se întoarce dar nu vede nimic.

Băieţelul dispăruse. Urme de paşi nu existau pe zăpada. A fost îngerul Domnului.87

Prin urmare am arătat în acest capitol care sunt principalele idei religioase ale dualiştilor şi a dualismului. Forme noi de dualism apar de la an la an în cadrul mişcării New Age sau în alte curente contemporane. Aceste curente ne promit o lume care este explicată

pe bazele unui principiu dualist al universului. Aceste rânduri nu pretind că vor să definitiveze istoria dualismului ci mai mult decât orice ele se vor un fel de trecere în revistă a principiilor şi credinţelor lumii şi a umanităţii despre îngeri ca şi existenţe dualiste. Îngerii ca şi omul au fost aduşi la existenţă de Dumnezeu din neant sau din nimic. Creaţia din nimic este valabilă

şi în cazul îngerilor. Îngerii sunt mai mult decât orice ceea ce am putea denumii ontologii teologice. Ei nu sunt o regresiune înapoi în spre nimicul din care au fost făcuţi. Diavolii însă

au ajuns la o regresiune în spre nimicul din care au fost creaţi. Drama lor constă că nu vor putea niciodată să ajungă deplin înapoi în neantul din care au fost creaţi.

Alţi dualişti susţin că dualismul este mai mult decât orice ceea ce am putea denumii eşecul de a concepe pe Dumnezeu ca şi existenţă deplină şi neantul ca şi un principiu 86 A se vedea Limonariu, (Episcopia Română ortodoxă de Alba Iulia, 1995).

87 http://www.almeea.com/ingerul-care-a-salvat-de-la-moarte-un-calugar-prins-de-viscol.

59

negativ. Mai multe filosofii au încercat să dea un contur al nimicului care a existat mai înainte de creaţia lui Dumnezeu cum ar fii un fel de opoziţie între Dumnezeu şi neant. Neantul care a existat mai înainte de facerea lumii şi a universului nu a fost nimic altceva decât neant. Prin urmare mintea umană nu v-a ajunge niciunde dacă îşi v-a imagina că dincolo de neant a existat un fel de ontologie sau fiinţialitate. Studiile contemporane sunt dincolo de orice cât se poate de marcate de spiritul rebel al dualismului. Auzim de mai multe ori că atunci când se dă o explicaţie a răului din lume, ei bine aşa trebuie să fie sau aşa a fost scris. Mai mult decât orice trebuie să fim convinşi că dualismul este doar o explicaţie ficţională şi nu una cât se poate de reală sau de adevărată. Ficţional mintea omului nu poate concepe extrem de multe concepţii care sunt din ce mai profunde şi mai complexe. Acest lucru nu înseamnă că ele sunt şi adevărate sau reale. Din acest punct de vedere trebuie să ştim că lumea în care trăim este cât se poate de deschisă la noi şi la noi teorii şi ipoteze.

Mintea omului este iscoditoare de noi şi noi forme de dualism. Unele din ele sunt versiuni extrem de populare sau altele se inspiră din alte culturi sau religii antice. Omul s-a spus de unii are în sine un caracter dual sau dualist poate fiindcă este făcut din trup şi suflet.

Acest lucru nu este însă susţinător al faptului că dualismul este adevărat. Faptul că în lume sunt două principii al binelui şi al răului este adevărat. Aceste principii nu sunt eterne.

Eshatologia creştin ortodoxă ne asigură deplin că v-a venii o vreme, nu ştim exact când, când aceste două principii ale binelui şi al răului se vor încheia. În veacul ce v-a să fie sau în lumea de apoi v-a exista numai o singur principiu, cel al binelui. Lumea de aici este prin urmare un punct de tranziţie pentru o lume mai bună. Realitatea unei lumi sau a unui univers în care răul v-a exista continuu este o monstruozitate ieşită din comun pe are nu o putem accepta.

Dualismul crede într-o eternitate a răului. Dualiştii cred că creştinismul este cea mai dualistă religie fiindcă mare parte a creştinilor susţin separaţia dintre bine şi rău, dintre Dumnezeu şi diavol. După cum am spus, a existat mai înainte de căderea diavolului un timp în care nu a existat nici un fel de demarcaţie dintre rău şi bine. Exista numai binele. Răul putea să existe numai potenţial ca şi ispită. Diavolul însă a materializat această ispită şi astfel s-a fondat iadul. Evident iadul a fost mai mult decât orice un loc creat ca şi măsură de protecţie şi el nu a fost deloc intenţionat de Dumnezeu. Iadul şi raiul nu sunt dimensiuni dualiste ci sunt mai mult decât orice dimensiuni eshatologice. Dimensiunea eshatologică este una comună mai multor religii şi a mai multor filosofii ale lumii. Eshatonul ştim că v-a fii un timp care se v-a suprapune peste cel actual. În acest timp, cei buni vor fii răsplătiţi pentru virtuţile şi faptele lor bune în timp ce cei răi vor fii pedepsiţi pentru faptele lor rele.