74 Există unele opinii care susţin că Cupidon este un înger. El este îngerul care are în grijă căsătoriile celor tineri.

Este cât se poate de posibil să existe un înger care ar avea în grijă acest lucru dar nu putem spune că El este Cupidon. Trebuie să recunoaştem că unele reprezentări ale îngerilor sunt extrem de simpliste.

75   Charlotte Montague, Angels: The Mythology of Angels and Their Everyday Presence Among Us, (BOOKSALES Incorporated REMAINDERS, 2011).

76 Aceste lucru este o mărturie cât se poate de folositoare. Diavolii ştiu că timpul lor este limitat şi prin urmare aceasta este o asigurare pentru noi că binele şi îngerii lui Dumnezeu vor ieşii biruitori.

53

Dualismul şi religiile dualiste sunt religii eşuate. Creştinismul a cunoscut acest fapt prin gnosticism. În acest sens gnosticii susţineau că Dumnezeu este mai mult decât orice ceea ce am putea denumii principiul binelui şi materia din care a fost creată lumea şi universul, un principiu al răului. Evident, materia nu este rea dar gnosticii au considerat-o aşa. Gnosticii considerau că îngerii sunt mai mult decât orice emanaţii din Dumnezeu.77 La fel de bine trebuie să ştim că dualist a fost şi maniheismul antic. Această religie a fost fondată de Mani (216-277 d. Hr.) în Persia. Mani susţinea că binele şi răul sunt într-o opoziţie totală fără de sfârşit şi care v-a exista până la sfârşitul istoriei. Astfel maniheismul fondat de persanul Mani susţinea că binele şi răul sunt două principii eterne care vor exista aşa din veşnicie. 78 Este adevărat că între principiul binelui [îngerii] şi cel al răului [diavolii] se dă o luptă care durează

de mai mult timp. Dar noi nu credem ca şi Mani şi maniheiştii că această luptă v-a fii eternă.

Acest lucru îl putem afirma pe temeiul mărturiei că în ceruri Sfântul Arhanghel Mihail l-a înfrânt odată pe diavol şi l-a aruncat în iad. În cazul lumii acest lucru a fost făcut de Domnul Iisus Hristos care a avut o funcţie asemănătoare cu a Sfântului Arhanghel Mihail. Raporturile dintre cele două personalităţi, cea a Sfântului Arhanghel Mihail şi cea a Domnului Iisus Hristos este extrem de confuză pentru unele religii.79 Dar după cum am spus, îngerii au fost subiect al unor crezuri dualiste şi în cadrul iudaismului evreiesc. Aceste cazuri au fost cel mai bine expuse în ceea ce am putea denumii cabala iudaică. Acest gen de mistică şi religie a fost de mai multe ori un fel de dualism. Cabala a fost astfel dincolo de orice ceea ce am putea spune un fel de mistică dualistă.

Dualismul a avut multe forme şi mulţi aderenţi pe parcursul istoriei şi probabil că el v-a

„învia” din nou şi din nou ori de câte ori se vor găsii aderenţi şi susţinători. Dualismul se bazează pe o aporie a logicii umane lipsite de Dumnezeu. În nici unde în Biblie şi la sfinţii părinţi ni se spune că Dumnezeu nu a fost creator al răului. Tot ceea ce a creat Dumnezeu a fost bun şi uneori perfectibil dar în nici un caz rău.80 Universul dualist este prin urmare un univers etern menit să fie antitetic. Principiile răului şi a binelui vor fii etern în opoziţie fără să

ajungă vreodată o stare definitivă. Ortodoxia a respins aceste convingeri. Îngerii lui Dumnezeu sunt mai mult decât orice cei care sunt favorizaţi de Dumnezeu pentru a învinge sau a birui în lumea de apoi. Dumnezeu a îngăduit numai în această lume ca îngerii să fie în contradicţie cu principiile răului.

Dualismul este un eşec al reconcilierii şi al înţelegerii de opoziţie din punct de vedere pnevmatic. Lumea pnevmatică este o lume nevăzută. Antagonia dintre bine şi rău a început mai înainte de existenţa acestei lumi. Evident, răul a însemnat un eşec. Însă el nu este un eşec total sau deplin. Doar minţile sau entităţile diabolice vor să ne spună că răul este un eşec deplin. Răul prin urmare nu este un principiu etern ci este mai mult decât orice ceea ce am putea denumii o anihilare din existenţă. Răul în dualism eşuaiză să fie un minus în 77 Termenul folosit de gnostici pentru Dumnezeu este de Demiurg.

78 O personalitate celebră a maniheismului a fost Sfântul sau Fericitul Augustin care în anii tinereţii a aderat la această religie. Ulterior el avea să se pocăiască amar. Toate relatările sale le avem scrise pentru noi cei de azi în celebra sa carte Confesiuni (EIBMBOR Bucureşti, 1985).

79 Martorii lui Iehova din zilele noastre sunt de părere că nu există nici o diferenţă dintre Domnul Iisus Hristos şi Sfântul Arhanghel Mihail. Ele sunt una şi aceiaşi persoană. Ni se pare că şi în vremurile noaste lucrarea Sfântului Irienu al Lyonului, Împotriva ereziilor (Bucureşti, 2007) este de actualitate.

80 Faptul că Dumnezeu a creat o lume şi un univers perfectibil a fost punctul în care a eşuat Charles Darwin acum mai bine de 300 de ani când a lansat teoria evoluţinistă. Dumnezeu a creat o lume bună dar nu o lume perfectă. Darwin a susţinut şi ideile lui încă mai au aderenţi că evoluţia explică totul fără să fie nevoie de Dumnezeu. Jonathan Howard, Darwin: o scurtă introducere (Oxford, 1982).

54

existenţă, el se vrea un principiu etern. Eternitatea răului este una funcţională fiindcă răul în starea pură se autodistruge pe sine. Culmea răului este autodistrugera. Prin urmare răul poate subzista numai atâta vreme cât se fondează pe principiile binelui sau pe ontologia binelui.

Din punct de vedere al istoriei religiilor ontologia dualistă a căutat să câştige cât mai mult teren. Acest lucru a fost însă eronat. Îngerii prin urmare nu au un caracter dualist după

cum cred mai mulţi filosofii şi unii teologi dualişti. Dualismul este mai mult decât orice o ipoteză fantastică. Răul după cum am spus nu este decât o deformare a binelui. Iadul a fost creat de Dumnezeu ca şi un loc de pedeapsă asemenea cum oamenii creează închisori sau penitenciare pentru a îi pedepsi pe cei răi. Ca şi Dumnezeu el are libertatea şi posibilitatea de a pedepsii. Dumnezeu a pedepsit de la începuturile lumii pe diavoli care au voit uzurparea Sa. Această faptă fost subiectul la numeroase scenarii dualiste în istoria religiilor. Vechea antagonie dintre Dumnezeu şi diavol este interpretată de mulţi ca şi dualism. Acest lucru este eronat din punct de vedere ortodox. Dacă Dumnezeu şi diavolul ar fii două existenţe eterne acest lucru ar fii ceea ce am denumii o tautologie teologică. Nu pot exista doi Dumnezeu la fel cum într-un regat nu pot exista doi regi, într-o împărăţie nu pot exista doi împăraţi, şi într-o ţară modernă nu pot exista doi preşedinţi. Antagonia dintre Dumnezeu şi diavol nu este eternă ci ea este mai mult decât orice una aparentă. Iniţial diavolul a fost creat de Dumnezeu ca şi un înger. A fost unul dintre primii şi cei mai frumoşi îngeri creaţi de Dumnezeu. Din prea multă mândrie şi încredere în sine, diavolul s-a voit Dumnezeu. Acest lucru nu era posibil fiindcă Dumnezeu este sursa oricărei ontologii şi a oricărei existenţe. În acest sens existenţa diavolului s-a pervertit şi a regresat etern spre infern. După cum am spus, acest fapt nu fundamentează dualismul sub nici o formă.

Dualismul este dincolo de orice ceea ce am putea denumii un eşec de a Îl vedea pe Dumnezeu ca şi singura cauză a existenţei şi a binelui. Religiile antice persane credeau şi ele într-un fel de dualism. Principiul binelui era Ahuramazda şi principiul răului este Ahriman.

Ahuramazda este în religiile antice persane ceea ce noi am denumii Dumnezeu şi Ahriman este ceea ce am denumii principiul diavolului. În Persia şi religiile antice persoanele acestea sunt două entităţi ce au fost de la început în antagonie. Antagonia dualistă este o antagonie care nu are nici o finalizare. Mai bine spus, antagonia în sine este înseşi existenţa dualismului. Dualismul ne prezintă o ierarhie de valori deformată şi eronată. Lumea şi universul au fost create de două principii, unul al binelui şi unul al răului. Aici teoria dualistă

nu este consistentă. O caracteristică a răului este distrugerea. Prin urmare, lumea şi universul au fost create de un principiu al binelui şi în nici un caz de două principii unul constructiv şi unul distructiv. Dualismul prin urmare nu poate exista când a venit în fiinţă

universul care este o cauză cât se poate de evidentă a unui creator bun. Dacă Dumnezeu era dual după cum spun dualiştii taoismului chinez atunci nu exista nici o lume sau univers fiindcă ceea ce Dumnezeu crea distrugea mai apoi.81 Dualismul după cum am spus, neagă

81 Deşi este colateral temei acestui capitol, se poate vedea că prezenţe îngereşti au fost văzute de persoane alese, pe care religia îi denumeşte sfinţi. Un astfel de caz a fost Sfântul Amfilohie din Iconoum care a fost hirotonit episcop de îngeri. Vom reda aici textul din vieţile sfinţilor care ne istoriseşte mai în amânunt această

întâmplare minunată: „Sfântul Amfilohie, din copilărie iubind pe Dumnezeu, s-a făcut călugăr şi îşi petrecea viaţa pustniceşte. El, fugind de gâlcevile şi tulburările lumeşti, petrecea în singurătate într-un loc pustiu, slujind lui Dumnezeu cu osârdie şi nevoindu-se într-o peşteră patruzeci de ani. Murind păstorul Bisericii Iconiei, îngerul Domnului s-a arătat noaptea lui Amfilohie şi i-a zis: "Amfilohie, să mergi în cetate şi să paşti oile cele dumnezeieşti!" Dar el n-a vrut. A doua noapte i s-a arătat iarăşi îngerul Domnului şi i-a zis: "Amfilohie, mergi în cetate şi paşte oile pe care ţi le încredinţează Dumnezeu!" Iar el nici atunci n-a ascultat pe înger, căci i se părea 55

ontologia binelui cum că numai un Dumnezeu bun şi iubitor putea crea şi aduce în existenţă

tot ceea ce a fost adus. Noi suntem creaţii a lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu avea un principiu bun şi unul rău în Sine din eternitate cum spun dualiştii cum se face că El a ales ca acest principiu să fie mai mult decât orice ceea ce am putea denumii controversat.

Dumnezeu a lăsat libertatea omului. Problema libertăţii este una care ample implicaţii din punct de vedere teologic.

Libertatea lui Dumnezeu este dincolo de orice cea care a conferit libertate omului.

Omul este fiinţă care are libertate ca şi o imagine a libertăţii lui Dumnezeu. Dumnezeu a creat îngerii din libertate. Apoi această libertate a lui Dumnezeu s-a mutat spre o a doua ierarhie a creaţiei care a fost universul şi omul. Dualiştii au obiectat că universul fiind aşa de mare, materia din care este creat este şi a dualistă. Faptul că universul este vas, este un lucru pe care Dumnezeu singur Îl ştie. Dualiştii cred că materia este eternă şi prin urmare ea este un principiu al răului. Mai multe religii dualiste au prezentat materia ca fiind rea şi sursă

a răului. Materia nu este rea şi nici nu a fost creată de Dumnezeu ca fiind rea. Ea a fost creată ca şi un mediu în care omul să îşi poată desfăşura viaţa şi activitatea. Materia este şi ea o creaţie a lui Dumnezeu. Tot ceea ce a creat Dumnezeu a fost bun. În lumea materială

însă omul a fost înzestrat cu conştiinţă. Lumea materială fiind anorganică, omul a devenit un fel de conştiinţă a lumii şi a universului.

Dualiştii nu înţeleg cuvintele Sfântului Ioan Scărarul că „lumină a monahilor sunt îngerii şi lumină a laicilor sunt monahii.”82 Universul sau creaţia lui Dumnezeu nu este dualistă ci el este ierarhic. Dumnezeu a creat o ierarhie a lumii văzute şi a celei nevăzute. Această lume nevăzută nu este însă lumea despre care ne vorbeşte astronomia. Astronomii şi ei vorbesc despre o parte nevăzută a universului în sensul că nu pot vedea toate planetele ca şi cum noi vedem pământul. Dincolo de orice ceea ce am putea spune este că Dumnezeu este mai mult decât orice autor la lumilor îngereşti şi a celor pământeşti. Aceste lumi s-au intersectat de mai multe ori dar aceasta nu a fost ceea ce am denumii dualism. Dualismul este dincolo de orice ceea ce am putea denumii un fel de imagine distorsionată a principiului binelui. Binele este şi ele ierarhic. Există grade şi nivele ale binelui. Dacă sfinţii ajung la un bine deplin şi desăvârşit, există un bine moral pe care mai mulţi îl fac fără să fie sfinţi: medicii vindecă

oameni, zidarii construiesc case, mecanicii construiesc motoare şi agricultorii cultivă

a fi înşelăciune ceea ce i se arăta şi zicea în sine: "Ştie şi satana a se închipui câteodată în îngerul luminii!" Iar a treia noapte, venind îngerul către dânsul, l-a strigat: "Amfilohie, scoală din patul tău!" Iar el, degrabă sculându-se, s-a înfricoşat şi a zis: "Dacă eşti îngerul lui Dumnezeu să stăm amândoi la rugăciune!" Şi plecându-şi Amfilohie capul, a început a cânta: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot! Plin e cerul şi pământul de slava Lui! Şi cânta şi îngerul Domnului cu dânsul. Apoi l-a luat îngerul de mâna dreaptă şi l-a dus într-o biserică care era acolo aproape şi ale cărei uşi s-au deschis singure. Intrând Amfilohie înăuntru, a văzut lumină mare şi mulţime de bărbaţi îmbrăcaţi în veşminte albe, care luîndu-L pe dânsul l-au dus către altar şi i-au dat în mână Sfânta Evanghelie, zicând: "Domnul este cu tine!" Iar unul dintre dânşii, care era mai cinstit şi mai luminat a zis cu mare glas: "Să ne rugăm toţi!" Apoi a început a zice: "Darul Sfântului Duh pune pe fratele nostru Amfilohie episcop al cetăţii Iconiei; să ne rugăm cu toţii pentru dânsul ca să vie asupra lui Darul lui Dumnezeu!" După

rugăciune, dându-i lui pace, s-au făcut nevăzuţi. Iar Amfilohie stătea minunându-se de acea preaslăvită vedenie şi de hirotonisirea sa ca episcop. Apoi s-a rugat lui Dumnezeu încredinţându-se voii Lui celei sfinte şi, începând a se lumina de ziuă, a ieşit din biserică, mergând către peştera sa. Atunci l-au întâmpinat pe cale şapte episcopii care se adunaseră de prin cetăţile dimprejurul Iconiei, ca să facă alegerea episcopului cetăţii. Acelora le era poruncit de la Dumnezeu să caute pe monahul Amfilohie.” A se vedea vieţile sfinţilor pe noiembrie, (Editura episcopiei Romanului şi a Huşilor, Iaşi, 1991-1998).

82 A se vedea Scara din Filocalia românească sub traducerea Părintelui profesor Dumitru Stăniloae.

56

pământul. Toate aceste lucruri sunt bune dar ele nu sunt ceea ce am putea spune sfinţenie.

Sfinţenia se câştigă mult mai greu decât prin a face faptele legii naturale. La fel şi răul, nu este ontologic existent prin sine ci el este dincolo de orice o cauză externă dacă nu străină de un principiu ontologic. Ontologia răului este mai mult decât orice ceea ce am putea denumii o perversiune a binelui. Dualismul este fără de nici o îndoială ceea ce am putea denumii una dintre cele mai vechi ispite ale lumii în lumea religioasă. Enorm de multe religii au căzut în cursa dualismului. O religie care ajunge la convingeri dualiste este prin urmare o religie eşuată sau ratată fiindcă nu poate exista din eternitate un principiu al răului care să fie la fel de existent din eternitate cu binele. Acest lucru a făcut pe adepţii dualismului să considere că

existenţa unui singur principiu al binelui etern este dincolo de orice un fel de tiranie sau dictatură. Aşa s-a făcut că dualiştii au considerat ontologia binelui ca şi un fel de nedreptate făcută universului şi a omului. Poate şi aici putem vedea în acest fapt un fel de reflexie a răzvrătirii diavoleşti care a existat mai înainte de facerea lumii şi a universului.83

Dualismul este prin urmare comun mai multor curente şi mari religii ale lumii. Aceste curente şi religii ne spun că lumea şi universul este constituită după un principiu dual.

Dualitatea existenţei lui Dumnezeu este doar un fapt aparent şi înşelător. Dumnezeu este existenţă unică şi irepetabilă. Dumnezeu este sursă a ontologiei binelui. Dualiştii au susţinut astfel că chiar dacă lumea nu este dualistă, ea v-a fii în cele din urmă dualistă sau mai mult decât orice ceea ce am putea denumii eshatologic orice religie este prin sine dualistă fiindcă

în cele din urmă v-a exista o demarcaţie finală dintre bine şi rău. Această demarcaţie dintre bine şi rău v-a continua să existe veşnic, cei răi vor fii trimişi în iad cu diavolii şi cei buni vor fii trimişi în rai cu îngerii. Prin urmare unii au susţinut că eshatologia este prin sine dualistă şi ea implică că etern vor continua să existe două principii separate, cel al binelui şi cel al răului.

Eshatologic acest lucru este însă fals. Eshatologia dualistă se deosebeşte foarte mult de eshatologia Noului Testament. Noul Testament este mai mult decât orice ceea ce am putea denumii adevărul despre cum este eshatologia. Eshatologia are două aspecte: unul privat în care fiecare persoană este judecată pentru toate faptele sale, şi apoi v-a exista un final al lumii în ansamblu care este denumit judecata universală în care Dumnezeu am putea spune v-a da un verdict final asupra lumii în ansamblul ei.84 Este foarte clar din texte biblice 83 Mai multe religii ale lumii menţionează prezenţele îngerilor în aşa numitele vămi ale văzduhului pe care sufletul omului le trece după despărţirea de trup. În drumul rău spre destinaţia finală, omul trece prin mai multe vămi. Aceste vămi sunt pline prezenţa îngerilor care apără sufletele oamenilor de acuzele şi intrigile demonice.

Vămile văzduhului sunt însă în Biserica Ortodoxă mai mult decât orice o teologumenă adică nu au ajuns la gradul de dogmă sau învăţătură recunoscută unanim. Biserica Ortodoxă s-a pronunţat în favoarea unei judecăţi particulare care are loc imediat după despărţirea sufletului de trup. Această judecată particulară nu este identică cu vămile văzduhului care sunt menţionate în mai multe mari curente religioase ale lumii.

84 Prin descoperire de la Dumnezeu, Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei ne-a scris cum v-a fii sfârşitul lumii:

„Când va veni Fiul Omului intru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va desparţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre.

Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătita vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat sa beau; străin am fost si M-aţi primit; Gol am fost si Maţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţa am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţa şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice si celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-57

că îngerii vor juca un rol important sau amplu la sfârşitul lumii. Poate atunci vom putea înţelege toate evenimentele din istoria lumii pe care nu le putem pricepe. Dar după cum se spune în mai multe religii antice, îngerii au funcţia de a îi apăra pe cei drepţi de acuzele şi viclenia diavolilor. Există o antiteză profundă sau o antagonie extremă între îngerii lui Dumnezeu şi diavoli dar acest lucru nu a fost interpretat de Biserică şi de Ortodoxie niciodată