Religiile dualiste susţin că îngerii au fost creaţi de la început buni şi răi. Opinia creştină
nu susţine acest lucru. Îngerii nu au fost creaţi de Dumnezeu buni şi răi din start ci mai mult decât orice ei sunt liberi să aleagă dintre bine şi rău, la fel cum şi omul este liber. Libertatea şi creaturalitatea sunt două lucruri pe care le avem în comun cu îngerii lui Dumnezeu. După
căderea din ceruri, forţele binelui şi ale răului au ajuns să îşi dispute supremaţia în această
lume. O mare dovadă a acestui lucru v-a fii descoperită la venirea Domnului Iisus Hristos.
Începând cu Naşterea Domnului Iisus Hristos când regele Irod a ucis mai mulţi copii nevinovaţi până la răstignire, viaţa Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat a fost cea mai mare dovadă a unei antagonii dintre două forţe antitetice a binelui şi al răului.
Aceste forţe s-au făcut manifeste cel mai mult în cazul diavolilor care s-au luptat direct cu Domnul Iisus Hristos.75 Unii diavoli chiar au mărturisit „Ce ai cu noi Iisuse Fiul lui Dumnezeu?
Ai venit să ne pedepseşti mai înainte de vreme.”76
După cum am spus, deşi sunt mai multe religii dualiste şi la fel de bine au fost şi în antichitate, creştinismul vorbeşte însă de o lipsă a dualităţii în plan religios. Acest lucru îl ştiu şi diavolii din iad dar diferenţa este că ei nu vor să recunoască sincer acest lucru. Este extrem de dificil să vorbim de un fel de ontologie diabolică fiindcă nu există în iad nici un fel de ontologie. Iadul şi diavolii doar creează aparenţa unei ontologii adică a unei existenţe.
După cum am spus, căderea diavolilor de la Dumnezeu a avut loc conform sfinţilor părinţi şi a Bibliei mai înainte de facerea lumii, a omului şi a universului. Unii au susţinut că acest lucru este cea mai bună dovadă a unui dualism creaţionist. Faptul că omul nu exista la căderea diavolilor şi a începutului iadului, nu înseamnă însă dualism.
73 Noul Testament a vorbit extrem de clar despre acest lucru. În pilda săracului Lazăr şi a bogatului nemilostiv, bogatul a ceru lui Dumnezeu şi îngerilor să îl lase pe Lazăr să îl adape. I s-a spus că între rai şi iad există o separaţie ce nu poate fii trecută. Evident sunt şi voci mai moderne care nu dau crezare acestor opinii cum ar fii cea a lui Dannion Brinkley, Saved by the Light (Villard Books, 1994).
74 Există unele opinii care susţin că Cupidon este un înger. El este îngerul care are în grijă căsătoriile celor tineri.
Este cât se poate de posibil să existe un înger care ar avea în grijă acest lucru dar nu putem spune că El este Cupidon. Trebuie să recunoaştem că unele reprezentări ale îngerilor sunt extrem de simpliste.
75 Charlotte Montague, Angels: The Mythology of Angels and Their Everyday Presence Among Us, (BOOKSALES Incorporated REMAINDERS, 2011).
76 Aceste lucru este o mărturie cât se poate de folositoare. Diavolii ştiu că timpul lor este limitat şi prin urmare aceasta este o asigurare pentru noi că binele şi îngerii lui Dumnezeu vor ieşii biruitori.
53
Dualismul şi religiile dualiste sunt religii eşuate. Creştinismul a cunoscut acest fapt prin gnosticism. În acest sens gnosticii susţineau că Dumnezeu este mai mult decât orice ceea ce am putea denumii principiul binelui şi materia din care a fost creată lumea şi universul, un principiu al răului. Evident, materia nu este rea dar gnosticii au considerat-o aşa. Gnosticii considerau că îngerii sunt mai mult decât orice emanaţii din Dumnezeu.77 La fel de bine trebuie să ştim că dualist a fost şi maniheismul antic. Această religie a fost fondată de Mani (216-277 d. Hr.) în Persia. Mani susţinea că binele şi răul sunt într-o opoziţie totală fără de sfârşit şi care v-a exista până la sfârşitul istoriei. Astfel maniheismul fondat de persanul Mani susţinea că binele şi răul sunt două principii eterne care vor exista aşa din veşnicie. 78 Este adevărat că între principiul binelui [îngerii] şi cel al răului [diavolii] se dă o luptă care durează
de mai mult timp. Dar noi nu credem ca şi Mani şi maniheiştii că această luptă v-a fii eternă.
Acest lucru îl putem afirma pe temeiul mărturiei că în ceruri Sfântul Arhanghel Mihail l-a înfrânt odată pe diavol şi l-a aruncat în iad. În cazul lumii acest lucru a fost făcut de Domnul Iisus Hristos care a avut o funcţie asemănătoare cu a Sfântului Arhanghel Mihail. Raporturile dintre cele două personalităţi, cea a Sfântului Arhanghel Mihail şi cea a Domnului Iisus Hristos este extrem de confuză pentru unele religii.79 Dar după cum am spus, îngerii au fost subiect al unor crezuri dualiste şi în cadrul iudaismului evreiesc. Aceste cazuri au fost cel mai bine expuse în ceea ce am putea denumii cabala iudaică. Acest gen de mistică şi religie a fost de mai multe ori un fel de dualism. Cabala a fost astfel dincolo de orice ceea ce am putea spune un fel de mistică dualistă.
Dualismul a avut multe forme şi mulţi aderenţi pe parcursul istoriei şi probabil că el v-a
„învia” din nou şi din nou ori de câte ori se vor găsii aderenţi şi susţinători. Dualismul se bazează pe o aporie a logicii umane lipsite de Dumnezeu. În nici unde în Biblie şi la sfinţii părinţi ni se spune că Dumnezeu nu a fost creator al răului. Tot ceea ce a creat Dumnezeu a fost bun şi uneori perfectibil dar în nici un caz rău.80 Universul dualist este prin urmare un univers etern menit să fie antitetic. Principiile răului şi a binelui vor fii etern în opoziţie fără să
ajungă vreodată o stare definitivă. Ortodoxia a respins aceste convingeri. Îngerii lui Dumnezeu sunt mai mult decât orice cei care sunt favorizaţi de Dumnezeu pentru a învinge sau a birui în lumea de apoi. Dumnezeu a îngăduit numai în această lume ca îngerii să fie în contradicţie cu principiile răului.
Dualismul este un eşec al reconcilierii şi al înţelegerii de opoziţie din punct de vedere pnevmatic. Lumea pnevmatică este o lume nevăzută. Antagonia dintre bine şi rău a început mai înainte de existenţa acestei lumi. Evident, răul a însemnat un eşec. Însă el nu este un eşec total sau deplin. Doar minţile sau entităţile diabolice vor să ne spună că răul este un eşec deplin. Răul prin urmare nu este un principiu etern ci este mai mult decât orice ceea ce am putea denumii o anihilare din existenţă. Răul în dualism eşuaiză să fie un minus în 77 Termenul folosit de gnostici pentru Dumnezeu este de Demiurg.
78 O personalitate celebră a maniheismului a fost Sfântul sau Fericitul Augustin care în anii tinereţii a aderat la această religie. Ulterior el avea să se pocăiască amar. Toate relatările sale le avem scrise pentru noi cei de azi în celebra sa carte Confesiuni (EIBMBOR Bucureşti, 1985).
79 Martorii lui Iehova din zilele noastre sunt de părere că nu există nici o diferenţă dintre Domnul Iisus Hristos şi Sfântul Arhanghel Mihail. Ele sunt una şi aceiaşi persoană. Ni se pare că şi în vremurile noaste lucrarea Sfântului Irienu al Lyonului, Împotriva ereziilor (Bucureşti, 2007) este de actualitate.
80 Faptul că Dumnezeu a creat o lume şi un univers perfectibil a fost punctul în care a eşuat Charles Darwin acum mai bine de 300 de ani când a lansat teoria evoluţinistă. Dumnezeu a creat o lume bună dar nu o lume perfectă. Darwin a susţinut şi ideile lui încă mai au aderenţi că evoluţia explică totul fără să fie nevoie de Dumnezeu. Jonathan Howard, Darwin: o scurtă introducere (Oxford, 1982).
54
existenţă, el se vrea un principiu etern. Eternitatea răului este una funcţională fiindcă răul în starea pură se autodistruge pe sine. Culmea răului este autodistrugera. Prin urmare răul poate subzista numai atâta vreme cât se fondează pe principiile binelui sau pe ontologia binelui.
Din punct de vedere al istoriei religiilor ontologia dualistă a căutat să câştige cât mai mult teren. Acest lucru a fost însă eronat. Îngerii prin urmare nu au un caracter dualist după
cum cred mai mulţi filosofii şi unii teologi dualişti. Dualismul este mai mult decât orice o ipoteză fantastică. Răul după cum am spus nu este decât o deformare a binelui. Iadul a fost creat de Dumnezeu ca şi un loc de pedeapsă asemenea cum oamenii creează închisori sau penitenciare pentru a îi pedepsi pe cei răi. Ca şi Dumnezeu el are libertatea şi posibilitatea de a pedepsii. Dumnezeu a pedepsit de la începuturile lumii pe diavoli care au voit uzurparea Sa. Această faptă fost subiectul la numeroase scenarii dualiste în istoria religiilor. Vechea antagonie dintre Dumnezeu şi diavol este interpretată de mulţi ca şi dualism. Acest lucru este eronat din punct de vedere ortodox. Dacă Dumnezeu şi diavolul ar fii două existenţe eterne acest lucru ar fii ceea ce am denumii o tautologie teologică. Nu pot exista doi Dumnezeu la fel cum într-un regat nu pot exista doi regi, într-o împărăţie nu pot exista doi împăraţi, şi într-o ţară modernă nu pot exista doi preşedinţi. Antagonia dintre Dumnezeu şi diavol nu este eternă ci ea este mai mult decât orice una aparentă. Iniţial diavolul a fost creat de Dumnezeu ca şi un înger. A fost unul dintre primii şi cei mai frumoşi îngeri creaţi de Dumnezeu. Din prea multă mândrie şi încredere în sine, diavolul s-a voit Dumnezeu. Acest lucru nu era posibil fiindcă Dumnezeu este sursa oricărei ontologii şi a oricărei existenţe. În acest sens existenţa diavolului s-a pervertit şi a regresat etern spre infern. După cum am spus, acest fapt nu fundamentează dualismul sub nici o formă.
Dualismul este dincolo de orice ceea ce am putea denumii un eşec de a Îl vedea pe Dumnezeu ca şi singura cauză a existenţei şi a binelui. Religiile antice persane credeau şi ele într-un fel de dualism. Principiul binelui era Ahuramazda şi principiul răului este Ahriman.
Ahuramazda este în religiile antice persane ceea ce noi am denumii Dumnezeu şi Ahriman este ceea ce am denumii principiul diavolului. În Persia şi religiile antice persoanele acestea sunt două entităţi ce au fost de la început în antagonie. Antagonia dualistă este o antagonie care nu are nici o finalizare. Mai bine spus, antagonia în sine este înseşi existenţa dualismului. Dualismul ne prezintă o ierarhie de valori deformată şi eronată. Lumea şi universul au fost create de două principii, unul al binelui şi unul al răului. Aici teoria dualistă
nu este consistentă. O caracteristică a răului este distrugerea. Prin urmare, lumea şi universul au fost create de un principiu al binelui şi în nici un caz de două principii unul constructiv şi unul distructiv. Dualismul prin urmare nu poate exista când a venit în fiinţă
universul care este o cauză cât se poate de evidentă a unui creator bun. Dacă Dumnezeu era dual după cum spun dualiştii taoismului chinez atunci nu exista nici o lume sau univers fiindcă ceea ce Dumnezeu crea distrugea mai apoi.81 Dualismul după cum am spus, neagă
81 Deşi este colateral temei acestui capitol, se poate vedea că prezenţe îngereşti au fost văzute de persoane alese, pe care religia îi denumeşte sfinţi. Un astfel de caz a fost Sfântul Amfilohie din Iconoum care a fost hirotonit episcop de îngeri. Vom reda aici textul din vieţile sfinţilor care ne istoriseşte mai în amânunt această
întâmplare minunată: „Sfântul Amfilohie, din copilărie iubind pe Dumnezeu, s-a făcut călugăr şi îşi petrecea viaţa pustniceşte. El, fugind de gâlcevile şi tulburările lumeşti, petrecea în singurătate într-un loc pustiu, slujind lui Dumnezeu cu osârdie şi nevoindu-se într-o peşteră patruzeci de ani. Murind păstorul Bisericii Iconiei, îngerul Domnului s-a arătat noaptea lui Amfilohie şi i-a zis: "Amfilohie, să mergi în cetate şi să paşti oile cele dumnezeieşti!" Dar el n-a vrut. A doua noapte i s-a arătat iarăşi îngerul Domnului şi i-a zis: "Amfilohie, mergi în cetate şi paşte oile pe care ţi le încredinţează Dumnezeu!" Iar el nici atunci n-a ascultat pe înger, căci i se părea 55
ontologia binelui cum că numai un Dumnezeu bun şi iubitor putea crea şi aduce în existenţă
tot ceea ce a fost adus. Noi suntem creaţii a lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu avea un principiu bun şi unul rău în Sine din eternitate cum spun dualiştii cum se face că El a ales ca acest principiu să fie mai mult decât orice ceea ce am putea denumii controversat.
Dumnezeu a lăsat libertatea omului. Problema libertăţii este una care ample implicaţii din punct de vedere teologic.
Libertatea lui Dumnezeu este dincolo de orice cea care a conferit libertate omului.
Omul este fiinţă care are libertate ca şi o imagine a libertăţii lui Dumnezeu. Dumnezeu a creat îngerii din libertate. Apoi această libertate a lui Dumnezeu s-a mutat spre o a doua ierarhie a creaţiei care a fost universul şi omul. Dualiştii au obiectat că universul fiind aşa de mare, materia din care este creat este şi a dualistă. Faptul că universul este vas, este un lucru pe care Dumnezeu singur Îl ştie. Dualiştii cred că materia este eternă şi prin urmare ea este un principiu al răului. Mai multe religii dualiste au prezentat materia ca fiind rea şi sursă
