— Încă mai crezi că vom găsi o modalitate de a rezolva asta?
— Da.
— Când? În următoarea iterație? A treizecea?
— Este atât de ciudat, spune el.
— Ce?
— Am intrat în camera asta acum cinci minute și nu aveam habar ce însemnau acele ecuații. Apoi, dintr-odată, am căpătat amintiri din această cronologie și am înțeles ecuații parțiale diferențiale. În structura neuronală a creierului său apare un fragment de conversație dintr-o altă cronologie. Adaugă: Mai ții minte ce a spus Marcus Slade când l-am amenințat cu arma în laboratorul din hotelul lui?
— Îți dai seama că, din perspectiva mea, asta s-a întâmplat cu aproape o sută de ani și trei cronologii în urmă.
— I-ai spus că, dacă lumea ar ști vreodată despre existența scaunului, acea informație nu ar putea fi pusă niciodată la loc. Exact lucrul în legătură cu care ne certăm acum. Mai ții minte?
— Vag.
— Iar el a spus că ai fost orbită de limitările tale, că încă nu vedeai totul și că nici nu o vei face până nu vei călători cum a făcut-o el.
— Era nebun.
— Așa am crezut și eu. Dar diferența dintre tine, cea din prima cronologie, și tine, cea de acum, e incredibilă: s-ar putea să te înnebunească asta, dar stăpânești o mulțime de domenii științifice, ai trăit vieți întregi la care prima Helena nici nu ar fi visat. Vezi lumea în feluri în care ea nu a făcut-o niciodată. La fel e și cu mine. Cine știe câte vieți a trăit Slade și ce a aflat? Dacă el chiar a găsit o cale de ieșire? O portiță pentru problema amintirii moarte? Ceva pentru care vei avea nevoie de multe alte astfel de bucle pentru a-ți da seama singură? Dacă, în tot acest timp, am ratat ceva esențial?
— Cum ar fi?
— Nu am idee, dar nu ți-ar plăcea să îl întrebi pe Slade?
— Cum propui să facem asta, domnule detectiv?
— Nu știu, dar nu ne putem da bătuți, pur și simplu.
— Nu, eu nu mă pot da bătută. Tu poți să renunți oricând vrei și să îți trăiești viața fără să știi că vine ziua asta.
— Chiar ai ajuns să consideri că prezența mea în viața ta este atât de neînsemnată?
Ea oftează.
— Sigur că nu.
Un prespapier se clatină pe masa din spatele lor.
Fereastra începe să se crape.
Vuietul profund al exploziei din depărtare le cutremură oasele.
— Acesta este un fel de iad, spune ea sumbră. Ești gata să coborâm în laborator ca să mă omori din nou, iubitule?
•
Barry nu se mai află în laboratorul său subteran de pe insula lui și a Helenei, din largul coastei Maine, ci stă la un birou cu un aspect familiar, dintr-o cameră ce pare cunoscută. Îl doare capul și are o senzație pe care nu a experimentat-o de ceva vreme – pulsația ochilor, ca la o mahmureală zdravănă.
Se holbează la declarația unui martor pe un ecran de computer din fața lui și, deși nu are încă amintiri din această cronologie, își dă seama cu o groază din ce în ce mai mare că se află la etajul al patrulea al secției 24 a NYPD, pe 100th Street.
Upper West Side.
Manhattan.
A lucrat aici înainte. Nu doar în clădirea asta. Ci și la etajul ăsta. În locul ăsta. Și nu la un birou la fel ca acesta. Ci exact la acest birou. Recunoaște până și pata de cerneală rămasă după un accident cu un stilou.
Își scoate telefonul și verifică ecranul principal: 16 aprilie 2019.
Cea de-a patra aniversare a cronologiei în care Helena a murit în acel laborator DARPA.
Ce dracului?
Se ridică de pe scaun – e mult mai corpolent decât era în Maine, Colorado și Arizona – și simte în haină ceva ce nu a simțit de ani întregi – un toc de armă pe umăr.
Domnește o tăcere ciudată peste cel de-al patrulea etaj de separeuri.
Nimeni nu tastează.
Nimeni nu vorbește.
Doar o tăcere încremenită.
Se uită la femeia de vizavi de el – o polițistă pe care și-o amintește, nu din cronologia aceasta, ci din cea originală, înainte ca timpul să fie fracturat de scaunul Helenei. Este detectivul de la omoruri, o femeie pe nume Sheila Redling, care a jucat ca short stop pentru liga de softball. Avea un braț foarte bun și era cea mai bună băutoare din echipă. Lui Sheila îi curge sânge din nas pe bluza albă, iar privirea ei este, fără nicio îndoială, aceea a unei femei într-o stare de groază pură.
Bărbatul din separeul următor are și el sânge la nas și îi curg lacrimi pe chip.
