Dar când privește cerul nopții, Barry vede stelele a căror lumină a călătorit timp de un an, sau o sută de ani, sau un milion de ani ca să ajungă la el. Telescoapele performante, ale căror lentile facilitează observarea spațiului profund, analizează o lumină veche de zece miliarde de ani, de la stele care s-au format imediat după ce a început universul.
El privește înapoi nu doar prin spațiu, ci și prin timp.
Este mai frig decât era când a ajuns la mormântul lor, dar nu suficient de frig. Va trebui să își scoată jacheta și să elimine câteva straturi de haine.
Se ridică, scoate mănușa dreaptă și caută în buzunar.
Scoate o sticlă de whisky, ținută întrucâtva caldă de proximitatea trupului său și de aerul existent între hainele sale. Afară este suficient de frig încât să înghețe complet într-un minut.
După aceea scoate flaconul de Oxy. Acesta conține cinci tablete de 20 mg și, dacă nu-l ucid imediat, în mod sigur îl vor adormi profund în timp ce frigul îl va termina.
Deschide flaconul și își aruncă pastilele în gură, înghițindu-le cu câteva sorbituri de whisky rece ca gheața, care încă pare fierbinte când îi ajunge în stomac.
Și-a imaginat acest moment în mod obsesiv încă de când a murit Helena.
Fără ea, singurătatea e de nesuportat, iar lumea de dincolo nu mai are nimic atrăgător pentru el, dacă ar mai continua să existe. Nu mai vrea să știe ce se întâmplă mai departe.
Stă întins pe spate în mormânt, gândindu-se că va aștepta să-și deschidă jacheta până când va simți primele efecte ale medicament ului – dar imediat îi apare o amintire.
Credea că le-a recuperat pe toate, dar acum îi pătrund în minte ultimele momente ale cronologiei anterioare.
Slade spunând…
— Trebuie să te întorci la ce s-a întâmplat mai întâi.
— Am încercat asta. De mai multe ori. Helena s-a întors în 1986…
— Nu mai gândi liniar. Nu la începutul acestei cronologii. Nici măcar la ultimele cinci sau șase. Trebuie să te întorci la evenimentul de la care au început toate acestea, iar acela se află în cronologia originală.
— Cronologia originală există doar într-o amintire moartă.
— Exact. Trebuie să te întorci și să o restartezi. Aceasta este singura cale prin care îi poți opri pe oameni din a-și aminti. Am ucis-o pe Helena pe 5 noiembrie 2018, în cronologia originală. Întoarce-te cât mai aproape posibil de acea dată… și oprește-mă!
•
La naiba!
Își amintește cum a alergat pe deal, în casă, strigându-i numele. Mâinile lui încremenite pe trapa bazinului de deprivare când s-a oprit cronologia.
Dacă Slade avea dreptate? Dacă acele vechi cronologii sunt încă acolo? De exemplu, amintirea lui de la lacul Lacrima Norilor. Putea să vadă cu claritate chipurile Juliei și al lui Meghan. Își amintea vocile lor. Dacă ar putea să restarteze o amintire moartă prin simpla forță a conștiinței sale, care conferă viață și culoare cenușiului?
Există vreo șansă ca acest lucru să poată devia conștiințele tuturor înapoi în acea cronologie moartă?
Și, dacă s-ar putea întoarce, nu doar într-o cronologie anterioară, ci chiar în cea originală, nu ar mai exista amintiri false din cronologiile subsecvente și niciuna dintre cele mai recente?
Pentru că nu există cronologii care să o predateze pe cea originală.
Ar fi ca și când nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat.
Deja a luat pastilele. Probabil că are o jumătate de oră – poate mai mult – până ca medicamentul să-și facă efectul.
Se ridică în mormânt foarte treaz.
Gândurile îi gonesc.
Poate că Slade mințea, dar a rămâne aici, sinucigându-se lângă trupul Helenei în timp ce se îneacă în amintirea ei, nu constituie aceeași fetișizare a nostalgiei pe care a încercat-o cu Meghan?
Doar o altă variantă de a tânji după trecutul de neatins?
•
Întors la stație, Barry ia o cască și tableta care controlează terminalul de la distanță. Se urcă pe scaun și coboară microscopul cu lumină pe cască, iar aceasta începe să bâzâie încet.
A alergat cei opt sute de metri de la mormântul Helenei până la stație și se gândește că are între zece și cincisprezece minute până ca Oxy să își facă efectul.
A trăit de mai multe ori evenimentele cronologiei originale – Julia, Meghan, moartea fiicei sale, divorțul, viața ca polițist în New York. În mintea lui, amintirile moarte se suprapun, fiecare cronologie manifestându-se ca un tablou cenușiu, bântuit. Dar, cu cât cronologia este mai veche, cu atât devine mai închisă, precum whiskyul lăsat în butoi. În cele din urmă ajunge la cea mai veche cronologie – e mai întunecată decât cel mai copleșitor film noir, purtând gravitatea palpabilă a originalului.
Pornește tableta și deschide un nou fișier pentru a înregistra amintirea.
Nu mai are timp.
Nu-și amintește nimic altceva despre 5 noiembrie 2018. În mintea lui este doar o dată de la Slade și dintr-o conversație cu Helena din urmă cu multe vieți.
Dar 4 noiembrie este ziua lui Meghan. Știe exact unde se afla.
Barry apasă butonul de înregistrare și își amintește.
După ce termină, așteaptă ca programul să calculeze numărul sinaptic al amintirii. Își dă seama că, dacă numărul este prea mic, va trebui să intre în program și să dezactiveze firewallul, iar asta îi va lua mai mult timp decât are la dispoziție.
