— 2401H.)
SUMARUL:
Ixion, simbolul ambiţioşilor. Guvernatorii sunt servi torii mulţimii.
Omul virtuos doreşte numai gloria ce se naşte din încrederea publică. Fabula capului şi cozii şarpelui. Ideea se aplică lui Tiberius şi Caius Grachus, comparaţi cu Agjs şi Cleomene.
Corupţia din Sparta. Domnia lui Agis. Leomdas.
Genealogii. Gustul pentru fast al lui Leomdas.
Caracterul lui Agis. Dragostea lui pentru obiceiurile vecbi.
Cauzele corupţiei la Sparta: legea lui Epitadeu, care desfiinţează moştenirea după constituţia lui Licurg; urmările.
Proiectele de reformă ale lui Agis. Ţinem îl urmează, bătrânii rezistă.
7 Discursul lui Agis către mama sa, ca s-o atragă de partea lui. Se dă de partea lui şi-1 ajută. Celelalte femei se opun. Lysandros are o purtare îndoielnică.
8. Rhetra prezentată de Agis, pentru restabilirea legilor lui Licurg.
Discuţia provocată. Invocarea unor vechi oracole.
Despre Pasiphae. Generozitatea lui Agis.
Poporul îl admiră pe Agis. Leonidas îi face opoziţie straşnică.
Rhetra e respinsă. Lysandros îl acuză pe Leonidas că a avut copii cu o străină. Leonidas se refugiază în templul Atenei, e detronat şi în locul lui este pus ginerele său, Cleombrotos.
Succesorii lui Lysandros îl ridică pe Leonidas din funcţie şi le deschid proces lui Lysandros şi Mandroclide.
Regii îi apără.
Purtarea urâtă a lui Agesilus ca să determine căderea proiectelor lui Agis, Se ard klaria, O scrisoare a lui Arătos.
Frumoasa înfăţişare a armatei lui Agis, care e ad mirat şi invidiat în acelaşi timp.
Agis se uneşte cu Arătos, dar acesta se răzgândeşte şi-i concediază aliaţii.
Acte greşite ale lui Agesilus. Leonidas adus din Tegeea. Agis şi
Cleombrotos fug şi se ascund. Leonidas îl urmăreşte pe Cleombrotos. Neliniştea lui Cleombrotos. De votamentul soţiei sale, Chiloni. Discursul Chiloniei către Leonidas.
Leonidas, mişcat, îngăduie să plece în exil Cleom brotos, însoţit de femeia sa. Leonidas caută prin promisiuni să-1 scoată pe Agis din templu.
Trădat de prietenii săi, Amfare şi Demohare, Agis e aruncat la închisoare.
Ce răspunde eforilor. Agis e con damnat la moarte. Călăii refuză să-1 execute. Demohare îl duce în camera de execuţie. Poporul aleargă şi cere să nu-1 condamne fără a-1 asculta.
Executarea lui Agis. Amfare le permite să intre mamei şi bunicii lui Agis şi le spânzură ca şi pe dânsul.
20. Durerea pricinuită de aceste crime. Reflecţiile autorului.
, \par
1. Unii interpretează mitul lui Ixion, care s-a culcat cu un nour în loc de Hera şi astfel s-au născut Centaurii, ca un mit făcut împotriva celor ce urmăresc gloria deşartă.
Într-adevăr şi aceştia, urmărind gloria ca pe o vagă imagine a virtuţii nu realizează ceva curat şi vrednic de o constantă laudă, ci, împinşi mereu pe alte drumuri, sunt duşi de ambiţii şi pasiuni. Pot spune ceea ce spun în Sofoclc păstorii despre turmele lor:
Stăpâni, noi suntem robii vitelor.
Şi trebuie să le ascultam şi când tar.
Aceasta într-adevăr o fac şi cei ce în politică se lasă conduşi de patimile şi impulsurile mulţimilor în slujba cărora se pun, numai ca să se numească conducători de popoare şi principi. După cum rnateloţii de la proră văd mai degrabă ce se petrece înainte, totuşi, cu ochii fixaţi la cârmaci execută ordinele cârmaciului, tot astfel, făcând politică pentru glorie şi bărbaţii politici sunt sclavii mulţimii sub numele lor de magistraţi.
2. Omul cu adevărat bun şi perfect nici nu doreşte altă glorie decât pe aceea care-i deschide drumul spre fapte şi i se dă prin încrederea publică. Putem îngădui omului încă tânăr şi mânat de ambiţie să se mân drească şi să se fălească cu gloria pe care i-o dau
^^^^^^M^f faptele frumoase. Căci virtuţile înnăscute şi în floare la asemenea oameni se întăresc, după cum observă şi Teofrast, prin laudele acordate faptelor lor şi pe viitor vor creşte odată cu înălţimea sentimentelor.
Excesul este pretutindeni primejdios, dar e ucigător în ambiţiile politice, căci îi duce până la demenţă şi nebunie evidentă pe cei care sunt investiţi cu o mare putere, când nu vor ca gloria să fie frumosul, ci socotesc că gloriosul este identic cu binele. De aceea i-a răspuns Focion lui Antipater, care-i pretindea ceva nedrept: „Nu poţi, zise, să mă ai şi prieten şi linguşitor”. Aceasta trebuie spusă mulţimii sau ceva asemănător când te apropii de ea: ' 'Nu mă puteţi întrebuinţa în aceiaşi timp şi ca magistrat şi ca sclav”. Pentru că, altfel, un stat este ca balaurul din fabulă: coada i s-a ridicat împotriva capului şi a cerut să conducă şi ea, să nu urmeze veşnic capului. Când a luat conducerea, o făcea spre paguba ei, mergând nebuneşte, în timp ce capul sângera lovit de toate pietrele, silit sa meargă contrar naturii în urma membrelor, fără ochi şi fără urechi. Aceasta vedem că au păţit-o şi cei care au guvernat cu lotul după placul mulţimii. Căci, odată puşi sub dependenţa unei mulţimi condusă la întâmplare, ei n-au putut mai târziu nici să reia conducerea nici să oprească dezordinea.
Aceste observaţii în contra popularităţii ne-au venit în minte gândindu-ne ce mare putere are ea şi judecând după cele ce li s-a întâmplat fraţilor Tiberius şi Caius Grachus. Pe aceştia, foarte bine înzestraţi, foarte bine educaţi, intrând
în politică cu intenţii foarte frumoase, i-a pierdut nu atât dragostea excesivă de glorie, cât teama de obscuritate, născută dintr-un principiu generos. Fiind întâmpinaţi de dragostea concetăţenilor, s-ar fi ruşinat s-o lase după ei ca pe o datorie. Dornici totdeauna prin legi bune să plătească mai mult onorurile ce le primeau şi onoraţi, mai cu seamă din cauza faptelor politice, cu recunoştinţă şi, în modul acesta, cu egală ambiţie, s-au încălzit reciproc: ei pe popor şi poporul pe dânşii şi n-au băgat de seama că se atingeau de lucruri în care nu era bine să continue; era însă ruşinos să se dea la o parte. Le vei judeca şi tu însuţi ' după povestire.
Să facem o comparaţie între ei şi o pereche lacede-moniană, regii Agis şi Cleomene. Căci aceştia, ca şi Grachii, voind să ridice poporul, să restabilească constituţia frumoasă şi dreaptă, de mult timp neglijată, şi-au atras duşmănia celor puternici care uu voiau să renunţe la rapacitatea obişnuită. Laconii nu erau fraţi, dar, luând în mână frâiele puterii, a fost ca o înrudire de fraţi în direcţia politică pe care au urmat-o.
3. Când patima de aur şi argint s-a strecurat în oraş. Când lăcomia şi zgârcenia au însoţit îngrămădirea averii, când întrebuinţarea lor a introdus moliciunea şi trândăvia, Sparta era atunci de mult decăzută din cele mai frumoase lucruri ce~i făcuseră mărirea şi ducea o viaţă umilită, care a durat până în timpurile în care domneau Agis şi Leonidas.
