lauzi pe Ekprepes care. Fiind efor. A tăiat cu securea două din cele nouă coarde pe care muzicantul Frinis le avea la îira sa? Şi n-aprobi şi pe aceia care s-au purtat tot aşa cu Timotei '? Şi pe noi ne ţii de rău pentru că alungăm din Sparta trufia, fanfaronada? Ca şi cum cei ce au redus în muzică pasiunea de prisos nu s-ar fi temut să nu se ajungă acolo când disonanţa şi inegalitatea purtării şi obiceiurilor ar fi pus statul în dezacord cu sine lipsindu-1 de armonie.”

II De atunci, mulţimea 1-a urmat pe Agis, iar cei bogaţi îl rugau pe Leonidas să nu-i părăsească şi rugându-se şi înduplecându-i şi pe senatori, a căror putere stă în dreptul de iniţiativă, au reuşit ca rethra să fie respinsă cu un vot. Lysaudros. Ce era încă magistrat, porni să-1 urmărească pe Leonidas, conform unei legi vechi, care opreşte pe un heraclid să aibă copii din femeie străină şi-1 pedepseşte cu moartea pe cel care pleacă din Sparta ca să se aşeze între străini, în vreme ce nişte oameni ai săi erau învăţaţi să răspândească asemenea vorbe contra lui Leonidas, el, împreună cu colegii, observă augurul. Se făcea aşa: la fiecare nouă

1) Acest muzicant înmulţise numărul coizilor brei până la douăsprezece ani, eforii alegeau o noapte senină şi fără lună şi se aşezau în tăcere privind spre cer. Dacă o stea cădea dintr-o parte a cerului în alta, eforii deschideau proces contra regilor pentru greşeală faţă de divinitate şi-i scoteau din domnie până ce venea un oracol de la Delfi sau de la Olimpia, care să le dea puterea lor de dinainte. Lysandros declară că acest semn i s-a arătat lui, îl dădu în judecată pe Leonidas, aducând martori că a avut doi copii de la o femeie din Asia, pe care i-o dăduse-n căsătorie unul din hyparchii lui Seleuke şi că nemaiputând trăi şi fiind urât de femeie, s-a întors în ţara cu părere de rău şi a pus mâna pe tronul lipsit de moştenitori. Odată cu procesul, Lysandros caută să-1 înduplece pe Cleombrotos, ginerele lui Leonidas. De neam regesc, să ridice pretenţii la tron. Leonidas. Speriat, se aşeză ca suplicant în Chalchis şi fata lui merse împreună cu tatăl, părăsindu-şi soţul. Chemat la judecată şi

neprezentându-se, ei îl renegară pe Leonidas şi-i dădură domnia lui

Cleombrotos.

12. In vremea aceasta, Lysandros părăsi magistratura căci i se împlinise timpul. Eforii următori îl scoaseră pe Leonidas din funcţia de suplicant şi îi dădură în judecată pe Lysandros şi Mandroclidas că, în contra legii, au votat iertarea datoriilor şi împărţirea pământului, în primejdie, dânşii îi convinseră pe regi să fie uniţi şi sa nu ţină socoteală de hotărârile eforilor, căci această magistratură îşi ia puterea de la neînţelegerile dintre regi; ea votează pentru regele care dă sfatul cel mai hun, când celălalt îl combate contrar interesului comun; când voinţa regilor concordă, puterea lor este de neînvins şi a te opune regilor este încălcare de lege; când regii nu sunt în înţelegere, eforii au dreptul de împăcăciunc şi de arbitraj; n-au dreptul de control când regii sunt de acord. Astlel,

convinşi amândoi, coborâră în agora împreună cu prietenii lor, dădură la o parte eforii în funcţiune şi-i numiră pe alţii în locul lor, printre care era şi Agesilus. Înarmară apoi mulţi tineri, eliberară prizonierii şi le inspirară adversarilor teama ea va fi un mare măcel. N-a murit însă nimeni de mâna lor;

ba, din contra, Agis, vcnindu-i ştirea că Agesilus vrea să-1 ucidă pe Leonidas şi că a şi trimis oameni împotrivă-i când se strecura spre Tegeea, trimise şi dânsul credincioşi eare-1 însoţiră şi-1 aşezară la Tegeea, în siguranţă.

13, Lucrarea le mergea pe drumul cel bun, fără să se opună sân s-o împiedice nimeni, când, un singur bărbat, Agesilus, dădu peste cap şi strică totul, distrugând planul de reformă cel mai frumos şi mai demn de Laconia prin cea mai ruşinoasă boală: dragostea de bogăţie. Fiindcă avea moşii multe şi bune, dar avea şi datorii multe, pe care nici nu le putea plăti şi nici nu voia să- şi lase pământul; îl convinse pe Agis că a se face deodată reformele ar fi prea mare frământare în stat, în timp ce, dacă prin iertarea Datoriilor s-ar face un serviciu bogaţilor, mai uşor aceştia vor admite, cu linişte, mai târziu, şi împărţirea moşiilor. Lysaudros şi partizanii săi erau de aceeaşi părere, fiind înşelaţi de Agesilus. Aduseră atunci de la creditori toate înscrisurile de datorii, pe care le numeau klaria, le puseră grămadă şi le dădură foc. Când s-a ridicat flacăra, bogaţii şi cămătarii plecară cuprinşi de durere, iar Agesilus, bătându-şi oarecum joc de ei, zise că n-a văzut lumină mai strălucită şi nici foc mai curat decât acela. Mulţimea ceru atunci să se iacă de îndată şi împărţirea

pamaturilor: regii dăduseră deja dispoziţii, dar Agesilus punând mereu piedici şi aducând fel de fel de pretexte o lungea, până ce i se ivi o expediţie lui Agis. Intr-adc-văr, aheii, fiind aliaţi, cereau ajutor de la Lacedemonia.

Se aştepta ca etolienii să năvălească în Peloponez prin Megara şi Arătos, căci strategul aheilor aduna forţe şi le scria eforilor.

Aceştia îl trimiseră imediat pe Agis. Ce era însufleţit şi de dragoste şi de glorie şi de dragostea soldaţilor. Căci, cei mai mulţi fiind tineri, săraci şi nemaiavând a fi urmăriţi pentru datorii, mergeau uşuraţi şi trăgând nădejdea că, la întoarcerea din expediţie, se va face împărţirea; ei s-au arătat admirabil dispuşi pen tru Agis. Era o privilesle rară pentru oraşe telul cum străbăteau Pcloponezul, fără stricăciuni, eu blândeţe, fără zgomot aproape. Elenii se minunau şi se întrebau între dânşii cum trebuie să fi fost disciplina armatei lacedcmoniene când îi avea şefi pe Agesilus. Pe vestitul Lysandros şi pe bătrânul Leonidas, dacă sub conducerea tinerelului Agis, aproape cel mai mic dintre ostaşi, aceştia îi arătau atâta respect şi atâta teamă. Într-adevăr însuşi tânărul, făcându-şi un litiu de glorie din simpli tate, din dragostea de muncă, din a nu se îmbrăca şi înarma mai strălucit decât un simplu soldat, era un obiect de admiraţie şi de dragoste pentru toată lumea, în afară de bogaţi, cărora revoluţia lui nu le plăcea, fiindcă se temeau sa nu fie mişcarea asta o pildă pentru popoarele de primprejur.

Agis înlâlnindu-se la Corinl cu Arătos, care delibera încă dacă va da lupta şi cum va aşeza trupele în faţa inamicilor, a arătat mull curaj şi îndrăzneală, dar fără pasiune oarbă şi fără violenţă nesocolilă. Zise că lui i se pare lupta necesară şi că nu trebuie să-i lase pe duşmani să pătrundă prin porţile Peloponezului; însă va face ce va hotărî Arătos, căci e mai în vârstă, este strategul aheilor, şi Agis n-a venit pentru a le porunci sau a-i conduce, ci pentru a-i ajuta şi a lupta

^i^^^^jm^

împreuna cu ei. Baton din Siiiope spune ea Agis n-a voit să lupte, cu toate

ordinele lui Arătos: dar acest scriitor n-a avut dinaintea ochilor ceea ce Arătos însuşi scrisese în apărarea sa: că deoarece ţăranii au strâns de pe câmp şi au adunat aproape toată recolta, a socotit că e mai bine să-i lase pe duşmani sa intre decât sa expună totul primejdiei unei lupte. Deci, după ce Arătos a renunţat la luptă şi după ce i-a dat drumul mulţumindu-i, Agis ridică tabăra înconjurat de admiraţie, pe când acasă, în Sparta, era multă tulburare şi frământare în privinţa revoluţiei.

16. Căci Agesilus. Care mai era încă efor, scăpat de teama celor ce-1 făceau aşa umilit mai înainte, nu se mai abţinea de la nicio faptă care-i putea aduce bani. A adăugat a treisprezecea lună la an, deşi cursul ceresc nu o cerea şi deşi era împotriva ordinii stabilite a calendarului, numai pentru a impune un adaos de dări. Cuprins de teamă de cei pe care i-a nedreptăţit şi care toţi îl urau, întreţinea o gardă şi numai sub paza ci cobora la Senat. Cât despre cei doi regi, plin de dispreţ pentru unul, pentru celălalt voia să arate că-i dă cinstire mai mult din cauza înrudirii decât din pricina calităţii lui de rege. Împrăştia zvonul că va fi efor şi anul următor. De aceea, duşmanii săi se văzură în primejdie şi adunându-se mai iute, îl readuseră rege pe Leonidas din Tegeea sub privirile binevoitoare ale mulţimii. Căci era supărată fiindcă fusese înşelată de neîmpărţirea pământurilor. Pe Agesilus îl scoase şi-1 salva Hipomc-don, fiul său, care-i rugă pe cetăţeni, fiind iubit de toţi pentru vitejia lui. Dintre regi, Agis se refugie în Chal-chis, iar Cleombrotos se duse ca suplicant la templul lui Poseidon. Leonidas părea că este mult mai înfuriat împotriva acestuia. Şi lăsându-1 laoparte pe Agis, se sui spre acesta însoţit de soldaţi. Aici îl acuză cu furie că, deşi îi era ginere, a lucrat împotriva sa, că i-a luat domnia şi î-a alungat din patrie.

17. Clcombrotos nu putea răspunde nimic, ci stătea copleşit şi fără a scoate o vorbă. Chiloni, fiica lui Leonidas, împărţise şi mai înainte cu tatăl său nedreptatea şi când Clcombrotos a luat domnia, s-a dus cu tatăl sau pentru mângâiere; fusese suplicantă împreună cu dânsul; îl urmase în exil plină de durere şi mereu foarfe supărată pe Clcombrotos. Acum, din nou schim-bându- se soarta, s-a schimbat şi ea, şi a fost văzută că se aşază suplicantă lângă bărbatul său, pe care-1 îmbrăţişa în timp ce-şi ţinea copiii, pe unul în dreapta, pe celălalt în stânga ci. Toţi îl admirau şi deplângeau cinstea şi iubirea femeii; aceasta, arătându-i lui Leonidas hainele şi părul nepieplănal, îi zise: „Tată, această haină şi această înfăţişare nu mi Ic-a pus mila de Cleombro-tos, ci mi-a rămas tovarăşă şi însoţitoare în durerea mea pentru nenorocirile tale toate, pentru e-xilul tău. Care din două, deci? Când tu eşti rege şi biruitor, eu să trăiesc în aceste haine de jale? Ori să iau o haină strălucită şi regească ca să-1 văd ucis de tine pe acel pe care mi 1-ai dat ea soţ fecioriei mele? Dacă nu obţine prin rugăminţile sale şi nu te înduplecă prin lacrimile copiilor şi soţiei sale, acesta va ispăşi, pentru ticăloşia lui, o pedeapsă mai aspră decât vrei. Căci mă va vedea moartă înaintea lui, pe mine, pe care m-ai iubit atâta! Căci cum voi cuteza să mă înfăţişez printre celelalte femei, eu, care n-am avut milă nici de Ia tată, nici de la bărbat, când i-am rugat, ci, soţie şi fiică am împărtăşit cu ai mei necinstea şi nefericirea? Motivul cuviincios, pe care acesta 1-ar fi putut avea atunci, eu i 1-am risipit când am stat alături de tine şi când prin asta, am

ridicat mărturie asupra celor făcute de el. Tu însuţi arăţi că vina lui c uşor de apărat, când declari regalitatea un bun aşa de mare şi aşa de vrednic de cucerit, încât pentru a o avea e drept să ucizi ginerii şi să laşi în părăsire copiii!”

18. Chiloui, astfel rugându-se, îşi plecă fruntea pe capul lui Cleombrotos şi-şi întoarse spre cei de faţă ochii-i stinşi, topiţi în lacrimi. Leonidas se sfătui cu prietenii săi şi-i porunci lui Cleombrotos să se scoale şi să plece în exil; o ruga pe copila lui să rămână şi să nu-1 părăsească, pe dânsul, care o iubeşte atât, încât i-a dăruit şi mântuirea bărbatului ei. N-o înduplecă. Puse în braţele lui Cleombrotos un copil, îl luă dânsa pe celălalt, se-nchină în faţa altarului zeului şi plecă împreună cu bărbatul ei în exil. Astfel că, dacă Cleombrotos n-ar fi fost corupt de gloria deşartă, ar fi socotit că exilul împreuna cu această femeie este un noroc mai mare decât regalitatea. După ce 1-a alungat pe Cleombrotos şi a scos din funcţie eforii vechi mlocuincki-i cu alţii, Leonidas îi întinse curse lui Agis. Mai întâi căuta să-1 convingă să părăsească templul şi să-i fie tovarăş la domnie, pentru că cetăţenii 1-au iertat: căci şi ci, tânăr fiind şi iubitor de glorie, a fost înşelat de Agesilus. Dar acela, cuprins de bănuială rămase pe loc; Leonidas încetă de a se mai preface şi de a-1 înşela. Amfare, Demohare şi Arkesilaos obişnuiau să urce adesea şi să stea de vorbă cu dânsul. Şi câteodată îl conduceau din templu la baie şi, odată îmbăiat, îl reconduceau în templu; toţi îi erau prieteni. Amfare, care împrumutase tocmai hainele şi cupele scumpe de la Agesistrata, din cauza lor, ca să şi le păstreze, întinse curse regelui şi femeilor. Cel puţin se spune că din pricina asta a fost un ascultător a lui Leonidas şi că i-a îndârjit pe ceilalţi efori, printre care se afla şi el.

19. Fiindcă Agis petrecea restul timpului în templu şi nu cobora decât câteodată pentru a face o baie, hotărâră să-1 prindă acolo, în afara templului. Statură deci la pândă şi, după ce s-a îmbătat, îi ieşiră înainte, îl salutară şi merseră alături cu dânsul vorbind şi glumind precum cu un prieten tânăr, până la punctul unde drumul avea o cotitură ce ducea la închisoare. Cum ajunseră aici, Amfare, ca efor, puse mâna pe Agis şi zise: „Te duc, Agis, să dai socoteală eforilor pentru faptele tale politice”. Iar Demohare. Fiind trupeş şi vârtos, îi aruncă mantia în jurul gâtului şi-1 trase după sine. Alţii, pregătiţi din vreme, îl împinseră din spate; nimeni nu-i veni-n ajutor în pustia asta, şi-1 aruncară Ia închisoare. Imediat veni şi Leonidas cu mulţi lefegii şi înconjură pe dinafară închisoarea.

Eforii intrară la rege şi, chemându-i dintre senatori pe cei de aceeaşi părere cu dânşii, îi ordonară lui Agis să se apere de faptele sale, căci îl vor judeca. Tânărul, râzând de această prefăcătorie, Amiare îi zise ca va plânge curând şi-şi va ispăşi cutezanţa. Un alt efor, ca şi cum i-ar fi dat şi i-ar fi arătat o scăpare, îl întrebă de n-a făcut acestea silit de Lysandros şi Agesilus. Agis răspunse că n-a fost silit de nimeni, ci numai imitând pe Licurg, pe care 1-a avut ca model, a voit să restabilească constituţia sa. Tot acelaşi efor îl întrebă dacă-i pare rău de cele făcute. Tânărul îi răspunse că nu regretă cel mai frumos plan al său. Deşi vede că va plăti cu viaţa. II condamnară la moarte şi

porunciră slujbaşilor să-1 ducă la aşa numita decadă. Aceasta-i o odaie din

închisoare, unde se ia sufletul celor osândiţi prin spânzurătoare. Demohare, văzând că servitorii nu îndrăznesc a se atinge de Agis şi că şi mercenarii ce erau pe-acolo se feresc şi fug de treaba asta, pentru că e un lucru nedrept şi neîngăduit a ridica mâna asupra regelui, după ce i-a ameninţat,

acoperit de insulte, 1-a lârât singur pe Agis la închisoare. Căci, deja mulţi simţiseră că a fost prins şi lumea făcea zgomot la uşi şi erau lumini multe, iar mama lui Agis şi bunica lui strigau şi se rugau ca regele spartanilor să aibă cuvânt şi judecată în faţa cetăţenilor. De aceea mai cu seamă îi grăbiră moartea, ca să nu-i fure noaptea, de se va aduna mulţimea.

20. Agis, cum mergea către spânzurătoare, îl vă/u pe unul dintre călăi plângând şi văitându-se şi-i zise: „Nu mă mai plânge, omule, căci murind în afară de lege şi pe nedrept sunt mai tericit decât ucigaşii mei”. Şi cu vorba asta îşi întinse singur gâtul în laţ. Amfare ieşi pe uşă şi dădu peste Agcsistrata, care-i căzu în genunchi în numele prieteniei şi iubirii. El o ridică de jos şi zise că nu i se va întâmpla lui Agis nimic prea grav şi nici iremediabil, îi spuse că şi dânsa, dacă vrea, poate să intre lângă fiul său. Agesistrata se rugă să fie de faţă şi mama sa. Amfare spuse că nimic nu se opune şi după ce le-a primit pe amândouă, porunci să se închidă din nou uşile închisorii şi o dădu pe mâna călăului pe Arhidamia, foarte bătrână şi care trăise înconjurată de un imens respect. După ce a murit dânsa, ordonă să vină înăuntru şi Agesistrata. Cum intră, îl văzu pe fiul său întins jos şi pe mama ei moartă, spânzurând de laţ. Ea împreună cu călăii o dezlegă, o culcă alături de Agis, îi aşeză trupul şi-1 acoperi. Apoi. Îngenunchind lângă fiul său şi sărutându-1 pe obraz zise: „Copile, prea multă pietate şi blândeţe şi iubire de oameni te-a făcut să pieri împreună cu noi!” Amfare, văzând de la uşă ce se întâmplă şi auzindu-i vorbele, intrând îi zise cu mânie Agesistratei: „Dacă aveai aceleaşi idei cu feciorul tău, vei pătimi la fel!” Agesistrata ridicându-se către laţ zise: „Numai să fie acestea în folosul Spartei!”

Wm

21. După ce vestea nenorocirii s-a împrăştiat în oraş şi au fost scoase cele trei trupuri, n-a fost Irica aşa de mare încât să nu se vadă că pe cetăţeni îi dor cele ce s-au întâmplat, că-i urăsc pe Leonidas şi pe Amfare şi că în credinţa lor ştiu că, de când locuiesc dorienii Peloponezul, nu s-a făcut în Sparta ceva aşa de grozav, aşa de fărădelege. Căci nici duşmanii când se întâlneau cu regii în lupte nu ridicau braţul, ci se fereau cu teamă şi respect pentru demnitatea lor. De aceea, deşi au fost multe bătălii între laccdemonieni şi ceilalţi eleni, un singur rege, Cleombrotos, înainte de epoca lui Filip, a căzut lovit de lance la Leutra Cu toate că mesenienii afirmă că şi Teopompos a căzut sub mâna lui Arislomene '. Lacedemonienii spun că a fost rănit numai. Dar acestea sunt fapte îndoielnice, în Laccdcmonia, Agis a fost primul rege ucis de efori, pentru că a-ncercat lucruri mari şi demne de Sparta, la o vârstă la care oamenii obţin iertare chiar şi pentru greşelile lor. Ba, prietenii i-ar fi putut imputa mai cu drept lui Agis, decât duşmanilor, că 1-a salvat pe Leonidas, că s-a încrezut în ceilalţi şi a fost cel mai uşor de apropiat şi mai blând.

1) în primul război între Sparta şi Mesena (723 î. H.)

' f”' -;

— 46 ÎH.)

SUMARUL:

Originea familiei, caracterul lui Cato.

Un exemplu de încăpăţânare a sa. Seriozitatea lui Ia joacă.

Cato e numit şef de cursă la Jocul Troienilor. Sarpedon, pedagogul său, îl duce adesea la dictatorul Sylla.

Cato şi fratele său, Cxpio.

Cato, preot, al lui Apolo. Cato şi Antipater din Tyr.

Exerciţiile sale de oratorie.

Basilica Porcia îl scoate întâia oară în public. Genul elocvenţei sale.

6. Masa lui Cato. Austeritatea lui se îmblânzeşte.

Glumele lui Mernmius. Cato îndatoritor cu prietenii.

7. Căsătoria lui cu Atilia, după ce nu reuşise să o obţină pe Lepida.

Cato ia parte pentru prima oară la expediţii în războiul cu sclavii. Purtarea ^ui.

Cato se duce ca tribun militar în Macedonia cu prietenul său, Munatius. Cum se ocupă de soldaţi; dragostea lor pentru dânsul.

10. Îl aduce în tabără pe filosoful Atenodor. „!

Durerea lui Cato la moartea fratelui sau, Czepio, căruia îi ridică un splendid mormânt. Cato şi lăcomia de care-1 acuză Caesar.

Cato pleacă din armată; dragostea soldaţilor.

Călătoreşte prin Asia.

O întâmplare lângă Antiohia, în Siria.

Cato se întâlneşte cu Pompei în Efes. O vorbă a lui Curion către Caâo.