Acte greşite ale lui Agesilus. Leonidas adus din Tegeea. Agis şi

Cleombrotos fug şi se ascund. Leonidas îl urmăreşte pe Cleombrotos. Neliniştea lui Cleombrotos. De votamentul soţiei sale, Chiloni. Discursul Chiloniei către Leonidas.

Leonidas, mişcat, îngăduie să plece în exil Cleom brotos, însoţit de femeia sa. Leonidas caută prin promisiuni să-1 scoată pe Agis din templu.

Trădat de prietenii săi, Amfare şi Demohare, Agis e aruncat la închisoare.

Ce răspunde eforilor. Agis e con damnat la moarte. Călăii refuză să-1 execute. Demohare îl duce în camera de execuţie. Poporul aleargă şi cere să nu-1 condamne fără a-1 asculta.

Executarea lui Agis. Amfare le permite să intre mamei şi bunicii lui Agis şi le spânzură ca şi pe dânsul.

20. Durerea pricinuită de aceste crime. Reflecţiile autorului.

, \par

1. Unii interpretează mitul lui Ixion, care s-a culcat cu un nour în loc de Hera şi astfel s-au născut Centaurii, ca un mit făcut împotriva celor ce urmăresc gloria deşartă.

Într-adevăr şi aceştia, urmărind gloria ca pe o vagă imagine a virtuţii nu realizează ceva curat şi vrednic de o constantă laudă, ci, împinşi mereu pe alte drumuri, sunt duşi de ambiţii şi pasiuni. Pot spune ceea ce spun în Sofoclc păstorii despre turmele lor:

Stăpâni, noi suntem robii vitelor.

Şi trebuie să le ascultam şi când tar.

Aceasta într-adevăr o fac şi cei ce în politică se lasă conduşi de patimile şi impulsurile mulţimilor în slujba cărora se pun, numai ca să se numească conducători de popoare şi principi. După cum rnateloţii de la proră văd mai degrabă ce se petrece înainte, totuşi, cu ochii fixaţi la cârmaci execută ordinele cârmaciului, tot astfel, făcând politică pentru glorie şi bărbaţii politici sunt sclavii mulţimii sub numele lor de magistraţi.

2. Omul cu adevărat bun şi perfect nici nu doreşte altă glorie decât pe aceea care-i deschide drumul spre fapte şi i se dă prin încrederea publică. Putem îngădui omului încă tânăr şi mânat de ambiţie să se mân drească şi să se fălească cu gloria pe care i-o dau

^^^^^^M^f faptele frumoase. Căci virtuţile înnăscute şi în floare la asemenea oameni se întăresc, după cum observă şi Teofrast, prin laudele acordate faptelor lor şi pe viitor vor creşte odată cu înălţimea sentimentelor.

Excesul este pretutindeni primejdios, dar e ucigător în ambiţiile politice, căci îi duce până la demenţă şi nebunie evidentă pe cei care sunt investiţi cu o mare putere, când nu vor ca gloria să fie frumosul, ci socotesc că gloriosul este identic cu binele. De aceea i-a răspuns Focion lui Antipater, care-i pretindea ceva nedrept: „Nu poţi, zise, să mă ai şi prieten şi linguşitor”. Aceasta trebuie spusă mulţimii sau ceva asemănător când te apropii de ea: ' 'Nu mă puteţi întrebuinţa în aceiaşi timp şi ca magistrat şi ca sclav”. Pentru că, altfel, un stat este ca balaurul din fabulă: coada i s-a ridicat împotriva capului şi a cerut să conducă şi ea, să nu urmeze veşnic capului. Când a luat conducerea, o făcea spre paguba ei, mergând nebuneşte, în timp ce capul sângera lovit de toate pietrele, silit sa meargă contrar naturii în urma membrelor, fără ochi şi fără urechi. Aceasta vedem că au păţit-o şi cei care au guvernat cu lotul după placul mulţimii. Căci, odată puşi sub dependenţa unei mulţimi condusă la întâmplare, ei n-au putut mai târziu nici să reia conducerea nici să oprească dezordinea.

Aceste observaţii în contra popularităţii ne-au venit în minte gândindu-ne ce mare putere are ea şi judecând după cele ce li s-a întâmplat fraţilor Tiberius şi Caius Grachus. Pe aceştia, foarte bine înzestraţi, foarte bine educaţi, intrând

în politică cu intenţii foarte frumoase, i-a pierdut nu atât dragostea excesivă de glorie, cât teama de obscuritate, născută dintr-un principiu generos. Fiind întâmpinaţi de dragostea concetăţenilor, s-ar fi ruşinat s-o lase după ei ca pe o datorie. Dornici totdeauna prin legi bune să plătească mai mult onorurile ce le primeau şi onoraţi, mai cu seamă din cauza faptelor politice, cu recunoştinţă şi, în modul acesta, cu egală ambiţie, s-au încălzit reciproc: ei pe popor şi poporul pe dânşii şi n-au băgat de seama că se atingeau de lucruri în care nu era bine să continue; era însă ruşinos să se dea la o parte. Le vei judeca şi tu însuţi ' după povestire.

Să facem o comparaţie între ei şi o pereche lacede-moniană, regii Agis şi Cleomene. Căci aceştia, ca şi Grachii, voind să ridice poporul, să restabilească constituţia frumoasă şi dreaptă, de mult timp neglijată, şi-au atras duşmănia celor puternici care uu voiau să renunţe la rapacitatea obişnuită. Laconii nu erau fraţi, dar, luând în mână frâiele puterii, a fost ca o înrudire de fraţi în direcţia politică pe care au urmat-o.

3. Când patima de aur şi argint s-a strecurat în oraş. Când lăcomia şi zgârcenia au însoţit îngrămădirea averii, când întrebuinţarea lor a introdus moliciunea şi trândăvia, Sparta era atunci de mult decăzută din cele mai frumoase lucruri ce~i făcuseră mărirea şi ducea o viaţă umilită, care a durat până în timpurile în care domneau Agis şi Leonidas.

Agis era fiul lui Eudamide, al şaselea de la Agesilus, cel care a trecut în Asia şi a fost foarte puternic între eleni. Agesilus a avut un fiu, Arhidame. Care a fost ucis de messapieni, aproape de Mandonion. Agis, fiul mai mare al lui Arhidame, fiind ucis de Antipater în faţa Megalopolisului fără a lăsa copii, Eudamide, tânărul, urmă la domnie. Din acesta s-a născut Archi-darne, din Archidame, un alt Eudamide, iar din Eudamide s-a născut Agis, a cărui viaţă o scriem.

1) i se adresează prietenului său, Sosia Sencca

Leonidas, fiul lui Cleomenc, era din cealaltă casă regală, a Agiazilor, şi al optulea urmaş de la Pausanis. Cel care 1-a învins pe Mardonios la Plateea. Pausanis a avut fecior pe Pleistonax, Pleistonax pe Pausanis; acesta, fugind din Lacedemonia la Tcgeea, domni, ca cel mai în vârstă, în locul lui Agesipolis; murind şi acesta fără copii, luă domnia cel al doilea copil, Cleombrotos. Din Cleombrotos se născu iarăşi un alt Agesipolis şi Cleomene. Agesipolis a domnit puţină vreme şi n-a lăsat copii. Cleomene, care a domnit după Agesipolis, 1-a pierdut, încă în viaţă fiind, pe fiul mai „mare, Akrotatos, şi 1-a lăsat pe Cleon, cel mai tânăr, care n-a domnii. Regalitatea trecu la Areus, nepotul lui Cleon, fiul lui Akrotatos. Areus. Căzând lângă Corint, urmă la domnie fiul său, Akrotatos. Muri şi acesta, învins în luptă la Megalopolis şi lăsând-o pe soţia sa însărcinată. S-a născut un copil de sex bărbătesc, iar Leonidas, fiul lui Cleon, avu epilropia. Apoi copilul, murind de mic, regalitatea s-a întors astfel la Leonidas. Care nu era deloc plăcut cetăţenilor. Căci, deşi toţi erau înclinaţi acum spre stricarea republicii, Leonidas trăia cu lotul în afară de moravurile pământeşti; ca unul ce făcuse lungi şederi pe la curiile satrapilor şi la curtea lui Seleuke, a introdus fără acomodări fastul de acolo în treburile elene, îutr-o

republică bazată pe legi.

4. Agis, astfel, întrecea prin bunătatea inimii şi înălţimea sufletului nu numai pe Leonidas, dar aproape pe toţi cei care domniseră după marele Agesilus. Nici n-ajunsese încă la douăzeci de ani şi, deşi om crescut în bogăţii şi în dezmierdările femeilor, a mamei sale

1) Oraş din lapigia.

Agesistrata şi a bunicii sale Arhidamia, care aveau bogăţii mai mult decât toţi lacedemonienii, el se ţinu departe de plăceri, chiar de la început. Lepădă de la sine grija de a plăcea prin frumuseţea persoanei sale şi se dezbrăcă de orice lux, îşi făcu un merit din a se distinge, îmbrăcat cu o simplă tunică,

frecventând mesele, băile şi obiceiurile vechilor spartani: zicea că nu doreşte regalitatea decât ca prin ea să readucă vechile legi şi antica disciplină

naţională.

5. Deci, prima cauză a îmbolnăvirii şi a coruperii statutului

lacedemonian, se găsea înapoi, aproape de timpul în care, după ce distruseseră hegemonia Atenei, s-au umplut spartanii de aur şi argint. Totuşi, câtă vreme au păstrat numărul caselor fixat de Licurg şi fiecare părinte lăsa lotul său copilului său, această rân-duială şi această egalitate oarecum ferea statul de celelalte greşeli. Dar, fiind efor „n om puternic, cu fire mândră şi sfădăuşă, anume Epitadeu, în urma unei neînţelegeri ce o avu cu fiul său, făcu o rcthra prin care se îngăduia să-şi lase casa şi lotul său oricui voieşte, atât din viaţă dându-le, cât şi prin testament. Acest Epitadeu, deci, ca să-şi satisfacă mândria lui personală, a introdus această lege; ceilalţi au primit-o din cauza lăcomiei şi dându-i putere de lege au distrus prea frumoasa lor aşezare. Bogaţii îşi măriră fără măsură proprietăţile, îndepărtând de acum pe moştenitorii naturali de la succesiune. Şi, în curând, bogăţia se strânse în mâna unui mic număr de oameni, iar sărăcia fu stăpână peste oraş, unde fuseseră introduse părăsirea frumoaselor ocupaţii, slugărnicia, invidia şi duşmănia faţă de bogaţi. Au rămas deci nu mai mult de şapte sute de spartani şi dintre aceştia o sută abia mai stăpânea pământul şi lotul. Cealaltă mulţime, săracă şi umilită, suporta fără energie şi fără dragoste l I J războaiele din atară şi aştepta totdeauna, la pândă, vreun prilej de schimbare şi de revoluţie.

Pentru aceste motive. Agis, socotind că e bine să readucă egalitatea şi să repopuleze cetatea, începu să-i ispitească pe spartani. Cei tineri au intrat în vederile sale repede şi chiar peste aşteptările acestuia şi se despuiau singuri de virtute, schimbând de dragul libertăţii modul lor de viaţă, cum ar fi făcut-o cu o haină. Cei mai bătrâni, îmbătrâniţi în stricăciune, adevăraţi sclavi frigări readuşi la stăpânul lor, tremurau şi se temeau de numele lui Licurg. Ei îl atacară pe Agis, care jelea starea prezentă de lucruri şi regreta antica

splendoare a Spartei.

Dar Lysandros, liul lui Libys, Mandrocâidc. Ţiul lui Eufares şi Agesilus primiră şi grăbiră planurile lui gene roase. Lysandros avea o foarte mare trecere în faţa concetăţenilor săi; Mandroclide era cel mai iscusit între eleni în a unelti; avea o deşteptăciune amestecată cu viclenie şi îndrăzneală. Agesilus, unchiul regelui, bun orator, era de altfel slab şi-i plăcea bogăţia; pe faţă îl mişca şi-1 încuraja liul său, Hipomedon, bărbat ce a strălucit în multe războaie şi care

avea o mare trecere la popor din cauza dragostei tinerilor; dar adevărata pricină care-1 împingea pe Agesilus să participe îa re formă era mulţimea datoriilor de care spera să scape printr-o revoluţie în stat. De îndată ce Agis 1-a atras de partea sa, încercă prin el s-o câştige chiar pe mama sa, sora lui Agesilus. Care prin numărul clienţilor, al prietenilor şi al datornicilor avea o mare putere în oraş şi influenţa mult cursul afacerilor publice.

Când 1-a auzit prima oară mama lui, s-a înspăimân tat şi a căutat să-1 abată de la gândul său pe tânărul ce dorea lucruri imposibile şi nefolositoare. Dar Agesilus îi arătă irumuseţea acţiunii şi utilitatea întreprinderii; regele însuşi o ruga pe mama sa să cedeze bogăţia ei pentru gloria şi ambiţia fiului. Căci, în ceea ce priveşte tezaurele, nu-i va putea egala niciodată pe ceilalţi regi; servitorii satrapilor, sclavii intendenţilor lui Ptolemeu şi ai lui Seleuke posedă mai multe bogăţii decât au avut toţi regii Spartei laolaltă. Iar dacă prin cumpătarea sa, prin simplitatea vieţii şi prin mărimea sufletului va depăşi plăcerile acelora, şi dacă va restabili egalitatea şi traiul comun printre cetăţenii săi, va dobândi eu adevărat numele şi gloria unui mare rege. Femeile casei regale s-au lăsat câştigate de ambiţia lui care le înălţa; erau stăpânite de un astfel de elan, încât chiar ele îl împingeau şi-1 grăbeau; îi chemară pe prieteni, îi rugară şi vorbiră şi cu celelalte femei, ştiind că spartanii au fost totdeauna respectuoşi faţă de soţiile lor, cărora le-au permis să se amestece mai mult în afacerile publice, decât ele dânşilor în treburile casei. Pe vremea aceea, cea mai mare parte din bogăţii era acumulată în mâinile femeilor; lucrul acesta a făcut ca acţiunea lui Agis să întâmpine piedici şi greutăţi. Căci femeile toate se opuneau, pentru că urmau să-şi piardă luxul pe care în ignoranţa lor îl priveau ca pe supremul bun, şi vedeau că li se micşorează şi onorurile şi puterea, fructele înseşi ale bogăţiei. S-au dus la Leonidas şi 1-au rugat ca, fiind mai bătrân să-1 liniştească pe Agis şi să împiedice planurile sale. Leonidas ar fi voit să-i ajute pe bogaţi, dar se temea de popor care dorea o schimbare: de aceea, pe faţa nu întreprindea nimic, dar pe ascuns punea piedici acţiunii şi, voind să o distrugă, se întâlnea cu magistraţii, îl calomnia pe Agis zicând că oferă săracilor, drept plata a tiraniei, averile bogaţilor, că prin împărţirea de pământuri şi iertarea datoriilor cumpără pentru sine mai mulţi dorifori. Nu cetăţeni pentru Sparta.

8. Totuşi, Agis reuşi să fie ales Lysandros efor şi imediat, prin intermediul său, prezentă Senatului o rethră.

Capitolele principale erau: desfiinţarea datoriilor, împărţirea

pământurilor de la râpa Pellene ' până la Taiget până la Maleea şi la Sellasia. Aceste pământuri ypr fi împărţite în patru mii cinci sute de loturi; din pământul aşezat dincolo de aceste hotare să se facă cincisprezece mii de loturi şi să se împartă periecilor în stare de a purta armele; loturile din pământurile interioare să fie împărţite spartanilor, al căror număr se va completa cu periecii şi cu străinii care au avut parte de o creştere liberă, sunt frumoşi la trup şi în floarea vârstei; toţi vor fi împărţiţi în cincisprezece phiditii de patru şi de două sute de membri, în felul de viaţa pe care 1-au avut strămoşii.

9. Rcthra era scrisă, dar senatorii neputând cădea de acord, Lysandros

convocă adunarea poporului, vorbi cetăţenilor, în timp ce Mandroclide şi Agesilus îi rugară, din partea lor, să nu îngăduie ca un mic număr de oameni care-şi bat joc de dânşii să calce în picioare demnitatea Spartei, rămasă departe în urmă.

Să-şi aducă aminte de vechile oracole, care spun să se ferească de lăcomie, ceea ce pentru Sparta e ca o ciumă, şi de oracolele mai noi care le-au fost de curând aduse din templul Pasiphaei. Pasiphae avea

1^ Pellene, oraş în Arcadia, la marginea Laconici; j

2) Taiget, munte în Laccmia,

3^ Maleea, capul de sud al Laconiei.

Sellasia, oraş pe râul Essos, la răsărit de Sparta.

Phidition, prânz comun la care luau parte toţi lacedemonienii de la douăzeci de ani în sus şi pentru care aduceau în fiecare lună provizii de făină, vin, brânză, smochine şi bani

6) Pasiphae înseamnă vede şi arată tuturor un templu şi un oracol venerat în Talamis; despre aceasta, unii povestesc că una din Atlantide Va născut din îmbrăţişarea eu Zeus pe Amon; alţii istorisesc ea e Cassandra, tiica lui Priam, moartă aici şi supranumita Pasiphac, fiindcă arată oracole tuturor. Filarh spune că Daphnc, fiica lui Amyklas, voind să fugă de Apolo, care voia s-o sărute, s-a transformat în copac şi a fost onorată de acest zeu cu puterea proorociei. Spuneau deci că şi oracolele de la această zeiţă poruncesc

spartanilor să redevină egali, după legea ce-a pus-o întâi Licurg. Venind după ceilalţi, regele Agis înaintând în mijlocul poporului şi vorbind câteva cuvinte a spus ch dânsul va da cea mai puternică contribuţie în bani pentru constituţia pe care o restabileşte. Căci va pune în comun mai întâi averea sa, care-i mare şi în pământuri arabile, şi în păşuni, şi în bani – şase sute de talanii monedă; că acelaşi lucru-1 vor face şi rudele sale, şi prietenii obişnuiţi ai casei, şi cei mai bogaţi spartani.

10. Poporul a rămas uimit de marele suflet al tânărului şi era foarte vesel că după trei sute de ani s-a arătat în fine un rege demn de Sparta. Leonidas, atunci mai cu seamă îi căuta sfadă, îşi făcea socoteala că va fi şi dânsul nevoit să facă acelaşi sacrificiu, dar nu va avea din partea cetăţenilor aceeaşi recunoştinţă, şi, deşi toţi vor pune ta comun ceea ce posedă, totuşi cinstea i se va da iniţiatorului. El îl întrebă pe Agis de crede că Licurg a fost un om drept şi devotat statului. Agis răspunse ca o crede. „Unde, atunci, Licurg a desfiinţat datorii sau a pus străini în cetate, el, care socotea că statul nu poate fi sănătos decât practicând xenofobia?” Agis răspunse că nu se miră că Leonidas, crescut în ţară străină şi care a avut copii de la o fată de satrap, nu ştie ca Licurg a gonit din Sparta odată cu moneda de aur şi argint şi împrumuturile şi datoriile; iar dintre străinii din oraş era supărat mai mult pe aceia care se îndepărtau de ocupaţiile şi modul de viaţă instituit de el; că n-a fost duşman al corpurilor acelora, că aceia n-au fost alungaţi de el din altă cauză, decât pentru că se temea ca viaţa şi caracterul lor să nu influenţeze cetăţenii şi să nu le dea dragostea de lux, de moliciune, de zgârcenie. Terpandros, Tales şi Ferechide, deşi străini, au fost în mare cinste la Sparta, tocmai pentru că în cântecele ori în lecţiile lor de filosofie practicau aceleaşi principii ca şi Licurg. „Tu, zise. Îl