zi bună.
Luasem o pauză de o zi de la vizitele la Augustus, căci nici eu nu mă simţeam prea bine:
373/462
nimic anume, ci eram doar obosită. Fusese o zi molcomă, iar când Augustus m-a sunat imediat după ora cinci după-amiaza, eram deja conectată la ventilatorul mecanic, pe care îl târâsem în camera de zi în așa fel încât să mă pot uita la televizor cu mama și cu tata.
— Bună, Augustus, i-am răspuns.
El mi-a vorbit cu acea voce de care mă
îndrăgostisem.
— Bună seara, Hazel Grace. Crezi că ai putea să-ţi faci drum spre Întru totul în Inima lui Iisus, în jur de opt seara?
— Ăăă… da.
— Excelent. De asemenea, dacă nu este prea mare deranjul, te rog să pregătești un elogiu.
— Ăăă…, m-am bâlbâit eu.
— Te iubesc, mi-a zis el.
— Și eu pe tine, i-am răspuns.
Apoi convorbirea s-a întrerupt.
— Ăăă…, am spus. Trebuie să mă duc în seara asta la Grupul de Sprijin. Sesiune de urgenţă.
Mama a dat sonorul pe mut.
— E totul în regulă?
374/462
Preţ de o secundă am privit-o, cu sprâncenele ridicate.
— Presupun că e o întrebare retorică.
— Dar de ce să fie…
— Deoarece, pe bună dreptate, Gus are nevoie de mine. E în regulă. Pot să șofez.
Mi-am făcut de lucru cu ventilatorul mecanic, sperând că mama mă va ajuta să mi-l scot, dar n-a făcut-o.
— Hazel, a spus ea, tata și cu mine avem senzaţia că nu prea te mai vedem.
— Mai ales aceia dintre noi care muncesc toată ziua, a spus tata.
— El are nevoie de mine, am zis, reușind în cele din urmă să mă deconectez singură de la ventilatorul mecanic.
— Puștoaico, și noi avem nevoie de tine, a spus tata.
M-a luat de încheietura mâinii, de parcă aș fi fost un copil de doi ani gata să se repeadă în stradă, și m-a strâns cu putere.
— În cazul acesta, faceţi rost de o boală în fază terminală, tată, și o să stau mai mult pe acasă.
375/462
— Hazel! a protestat mama.
— Tu erai cea care nu voiai să fiu o persoană
căreia îi place să stea acasă, i-am spus eu.
Tata continua să mă ţină de mână.
— Iar acum, vrei ca el să moară și astfel eu să
mă întorc aici, lipită de locul ăsta, dându-ţi voie să
mă îngrijești așa cum am făcut-o mereu. Dar, mamă, nu-mi trebuie asta. N-am nevoie de tine așa cum am avut. Tu ești cea care trebuie să-și trăiască
viaţa.
— Hazel! a spus tata, strângând și mai tare.
Cere-i scuze mamei tale!
