— Iartă-mă, i-am spus.
— 911, ce urgenţă aveţi?
— Bună ziua, sunt pe autostradă la intersecţia Eighty-sixth cu Ditch și am nevoie de o ambulanţă.
Iubirea vieţii mele are o gastrostomă nefuncţională.
Și-a ridicat privirea spre mine. Era îngrozitor.
De-abia puteam să mă uit la el. Acel Augustus Waters al zâmbetelor strâmbe și al ţigărilor nefu-mate dispăruse, înlocuit de această fiinţă umilită
care stătea acolo, mai jos de mine.
— Asta e. Nici măcar să mai fumez nu mai pot.
— Gus, te iubesc.
— Unde este șansa mea de a fi Peter Van Houten-ul cuiva?
A lovit slab volanul, iar mașina a claxonat în timp ce el plângea. Și-a lăsat capul pe spate, privind în sus.
— Mă urăsc mă urăsc urăsc asta urăsc asta mă
dezgust pe mine însumi o urăsc o urăsc o urăsc că
m-a lăsat să mor naibii.
362/462
Conform convenţiilor genului literar, Augustus Waters și-a păstrat simţul umorului până la capăt, n-a șovăit nici măcar o clipă în curajul său, iar spiritul lui s-a înălţat aidoma unui vultur până
ce lumea însăși n-a mai putut să-i încapă în sufletul lui plin de voioșie.
Dar acesta era adevărul, un băiat demn de milă
care își dorea cu disperare să nu fie compătimit, ţipând și plângând, otrăvit de o gastrostomă in-fectată care îl ţinea în viaţă, dar nu suficient de viu.
I-am șters bărbia și i-am luat faţa între mâinile mele și am îngenuncheat pentru a putea să-i văd ochii, care îi erau încă vii.
— Îmi pare rău. Mi-aș dori să fie ca în filmul acela cu persanii și cu spartanii.
— Și eu la fel, mi-a spus el.
— Dar nu este, i-am zis.
— Știu, mi-a spus.
— Nu există tipi răi.
— Da.
— Nici măcar cancerul nu este tipul cel rău cu adevărat: cancerul vrea doar să trăiască.
— Da.
363/462
— Ești bine, i-am spus.
Se auzeau sirenele.
— Bine, mi-a spus.
Își pierdea cunoștinţa.
— Gus, trebuie să-mi promiţi că n-ai să mai încerci asta iar. Îţi iau eu ţigări, bine?
S-a uitat la mine. Ochii i se rostogoleau în cap.
— Trebuie să-mi promiţi.
A dat puţin din cap a aprobare, apoi a închis ochii, capul legănându-i-se ușor.
— Gus! l-am strigat eu. Nu mă părăsi!
— Citește-mi ceva, mi-a spus în timp ce blestemata de ambulanţă a trecut cu vuiet pe lângă
noi. Așa că, în timp ce așteptam ca ei să se întoarcă
