Deja își închipuia cum le va istorisi povestea curtenilor săi, nobililor uimiţi și domniţelor gata să leșine. Nu-i mulţumise Medeei pentru ajutor, de-abia dacă se uita la ea. De parcă i se cuvenea din născare să-l salveze de fiecare dată o semizeiţă.

Pesemne că Medeea mi-a simţit nemulţumirea, căci a grăit.

— Este cu adevărat un om demn de încredere, fiindcă m-a luat de soţie pe corabie chiar în noaptea aceea, urmăriţi fiind de armatele tatei.

Când își va recăpăta tronul în Iolcos, o să-i fiu regină.

Oare mi s-a năzărit mie, ori Iason a pălit niţel la faţă când a zis asta?

S-a lăsat tăcerea.

— Dar sângele pe care vi l-am spălat de pe mâini?

— Da, a spus ea încet. Ajung și aici. Tata s-a mâniat. A pornit după

noi, atrăgându-și cu vrăji vânturile, să-i sufle în pânze, iar dimineaţa deja se apropiase mult. Știam că n-am cum să-i ţin piept cu vrăjile mele. Corabia noastră, oricât de binecuvântată ar fi fost, nu putea

naviga mai rapid. Aveam o singură speranţă: frăţiorul meu, pe care-l luasem cu noi. Era moștenitorul tatei și voiam să-l dau la schimb, ca prizonier, pentru a scăpa teferi. Însă, când l-am văzut pe tata la prora corabiei sale, strigându-ne blesteme peste ape, am știut că n-o să

meargă. I se citea pe faţă mânia ucigașă. Doar nimicirea noastră putea să-l mulţumească. A rostit farmece, ridicându-și sceptrul ca să le abată

asupra capetelor noastre. Am simţit cum mă cuprinde o frică cumplită.

Nu pentru mine, ci pentru Iason cel nevinovat și echipajul său.

S-a uitat la Iason, însă acesta își întorsese faţa spre foc.

— În clipa aceea… nici nu pot să descriu. M-a apucat un soi de nebunie. L-am înșfăcat pe Iason și i-am poruncit să-l omoare pe fratele meu. Apoi am tăiat trupul bucăţi și le-am aruncat în valuri. Oricât de pornit ar fi fost tata, știam că trebuie să se oprească să-l înmormânteze cum se cuvine. Când mi-am revenit din nebunie, marea era pustie. Am crezut că visasem, până mi-am văzut mâinile pline de sângele fratelui meu.

Mi le-a întins, parcă drept dovadă. Erau curate. Eu i le spălasem.

Iason se făcuse cenușiu la faţă ca plumbul brut.

— Bărbate, l-a făcut ea atent. Iason a tresărit, deși nu-i vorbise tare.

Nu mai ai vin în pocal. Pot să ţi-l umplu?

Și s-a ridicat, luând pocalul, să-l umple din carafa plină ochi. Iason nu s-a uitat și nici eu n-aș fi băgat de seamă dacă n-aș fi fost vrăjitoare: praful pe care l-a presărat în vin, vorba șoptită.

— Poftim, dragostea mea, i-a zis Medeea.

Își luase un glas de mamă care-și îmbunează fiul. Iason a luat vinul și a băut. Când i-a căzut capul pe spate și era să scape pocalul din mâini, i l-a prins. L-a pus cu grijă pe masă și s-a așezat la locul ei.

— Tu înţelegi, mi-a spus ea. Este prea dificil pentru el. Se învinovăţește.

— Nu a fost nicio nebunie.

— Nu. M-a sfredelit cu ochii ei aurii. Deși unii spun că îndrăgostiţii sunt niște nebuni.

— Dacă aș fi știut, n-aș mai fi înfăptuit ritualul.

— Nici tu, nici alţii, a încuviinţat Medeea. Probabil de-asta nu e voie să-i descoși pe cei ce-ţi vin rugându-se în genunchi. Câţi dintre noi ar fi iertaţi dacă s-ar ști ce-avem cu adevărat pe inimă?

Și-a scos mantia neagră și a întins-o pe scaunul de lângă ea. Pe dedesubt purta o rochie albastră ca un lazurit, încinsă cu o curelușă de argint.

— Nu simţi nicio remușcare?

— Ca să fii mulţumită, presupun că aș putea plânge frecându-mi ochii, însă aleg să nu trăiesc în prefăcătorie. Tata ar fi nimicit corabia dacă nu făceam ceva. Fratele meu era oștean. Și-a jertfit viaţa ca să

câștigăm războiul.

— Numai că nu și-a jertfit viaţa. L-ai ucis.

— I-am dat o poţiune ca să nu se chinuiască. Cei mai mulţi oameni nu se aleg nici cu atâta lucru.

— Era sânge din sângele tău.

Privirea îi ardea ca o cometă pe cerul nopţii.

— Oare o viaţă este mai preţioasă decât alta? N-am gândit niciodată

așa.

— Nu trebuia să moară. Puteai să te predai odată cu lâna. Să te întorci la tatăl tău.

Cum s-a schimbat atunci la faţă… Chiar că aducea cu o cometă care își schimbă direcţia spre pământ și transformă câmpiile în cenușă.

— Așa aș fi fost silită să fiu martoră la cum tata îi sfâșie pe Iason și pe mateloţii săi, smulgându-le mădularele, ca apoi să mă oropsească și pe mine. Mă ierţi că nu mi se pare că aveam de ales.

A văzut cum mă uitam la ea.

— Nu mă crezi?

— Ai spus o mulţime de lucruri pe care nu le recunosc la fratele meu.

— Atunci îngăduie-mi să-ţi fac cunoștinţă cu el. Știi care e îndeletnicirea preferată a tatei? Adesea ne vin oameni pe insulă, pentru a-și dovedi puterea în luptă cu vrăjitorul cel rău. Tatei îi place să-i arunce pe căpitanii corăbiilor printre balaurii săi și să se uite cum o iau la fugă. Pe mateloţi îi înrobește, le răpește minţile, astfel încât nu mai au nicio voinţă. L-am văzut pe tata înroșind un fier și lipindu-l de braţele unuia doar ca să-și distreze musafirii. Sclavul stă și arde de viu până-i dă drumul tata. M-am întrebat dacă sunt doar carne goală pe dinăuntru sau dacă înţeleg ce li se întâmplă și urlă în sinea lor. Dacă

mă prinde tata, o să aflu, căci asta o să-mi facă și mie.

Nu-mi vorbea cu glasul mieros pe care și-l lua cu Iason. Nici nu mai scânteia sigură pe sine. Fiecare cuvânt îi era întunecat ca un cap de secure, greu și neabătut, și, cu fiecare lovitură, simţeam că mă golesc de sânge.

— Doar nu și-ar răni propriul copil.

A pufnit.

— Pentru el nu sunt un copil. Sunt averea lui, de care se folosește ca de luptătorii răsăriţi din seminţe sau de taurii ce aruncă flăcări pe nări.

Ca de mama, de care s-a descotorosit de cum i-a născut un moștenitor.