Poate ar fi fost altfel dacă nu aș fi avut puterile vrăjitorești. Însă la zece ani deja îmblânzeam vipere, ucideam miei cu un singur cuvânt și-i reînviam cu încă unul. M-a pedepsit pentru asta. Zicea că așa nu mai poate să mă vândă, însă de fapt nu voia să-i împărtășesc soţului meu tainele lui.

Parcă o auzeam pe Pasifae șoptindu-mi la ureche: Lui Aietes nu i-a plăcut în viaţa lui de vreo femeie.

— Dorinţa lui cea mare era să mă dea vreunui zeu-vrăjitor ca el, la schimb pe cine știe ce otrăvuri rare. Nu a găsit pe nimeni în afară de fratele său, Perses, așa că m-a oferit lui. Înalţ noapte de noapte rugi de mulţumire că nu m-a vrut fiara aia. Are deja în chip de nevastă o zeiţă

sumeriană pe care o ţine în lanţuri.

Mi-am amintit ce-mi povestise Hermes: Perses și palatul său plin de cadavre. Cum îmi spusese Pasifae: Știi câte lucruri a trebuit să fac pentru a-l mulţumi?

— Ce ciudat, am zis cu glas pierit – îmi dădeam și eu seama. Aietes l-a urât întotdeauna pe Perses.

— Nu mai e cazul. Sunt prieteni la cataramă, iar când vine Perses nu discută decât despre trezirea morţilor și dărâmarea Olimpului.

Mă simţeam amorţită, pustiită ca un câmp în timpul iernii.

— Iason știe toate astea?

— Sigur că nu știe, ai înnebunit? De câte ori s-ar uita la mine, s-ar gândi la otrăvuri și la piele pârlită. Bărbaţii își doresc soţii proaspete și pline de sevă ca iarba crudă.

Nu-l văzuse pe Iason tresărind? Sau nu voise să-l vadă? „Deja se teme de tine.”

S-a ridicat, iar rochia i-a lucit în culoarea talazurilor.

— Tata e încă pe urmele noastre. Trebuie să plecăm de îndată și s-o luăm spre Iolcos. Cu oștirea de acolo nici măcar el nu se poate pune, căci zeiţa Hera luptă de partea lor. Va fi silit să se întoarcă acasă. Apoi Iason o să fie rege, iar eu regină la dreapta lui.

Avea chipul îmbujorat. Rostea fiecare cuvânt de parcă era o piatră cu care-și clădea viitorul. Deși mie mi se părea pentru prima oară o fiinţă

agăţată de buza prăpastiei, care simţea disperată că-i alunecă ghearele.

Era tânără, mai tânără decât Glaucos când îl cunoscusem.

M-am uitat la Iason, cum dormea cu gura căscată.

— Ești sigură că l-ai câștigat?

— Vrei să-mi spui că nu mă iubește? m-a întrebat, ascuţindu-și dintr-odată glasul.

— E încă pe jumătate copil și muritor de rând. Nu-ţi poate înţelege nici trecutul, nici vrăjitoria.

— Nici nu trebuie să le înţeleagă. Acum suntem căsătoriţi. O să-i ofer urmași și o să uite de toate astea, cum uiţi de un vis urât. O să-i fiu soţie bună și o vom duce de minune împreună.

Mi-am lăsat degetele pe braţul ei. Pielea îi era rece de parcă mersese cale lungă prin vânt.

— Nepoată, mă tem că nu vezi totul foarte limpede. S-ar putea ca la sosirea în Iolcos să nu găsești ceea ce ai sperat.

Și-a tras braţul, încruntându-se.

— Ce vrei să zici? De ce nu? Doar sunt prinţesă, vrednică de Iason.

— Ești o străină.

Brusc, am văzut totul aievea. Nobilii bătăioși care-l așteptau pe Iason să se întoarcă acasă, căutând fiecare să-și mărite fata cu proaspătul erou, pentru a-și atrage un crâmpei din gloria lui. Doar în privinţa Medeei aveau să cadă la învoială.

— Te vor dușmăni. Mai rău, te vor bănui de rele, căci ești fiică de vrăjitor și tu însăţi o vrăjitoare. Ai trăit doar în Colhida, nu știi cât de tare se tem muritorii de pharmakeia. Vor căuta să-ţi pună beţe în roate una-două. Nu va mai conta că l-ai ajutat pe Iason. Vor uita de povestea asta sau se vor folosi de ea drept dovadă a naturii tale nefirești.

Se uita la mine cu ochii mari, însă nu m-am oprit. Vorbele mi se rostogoleau din gură, aprinzându-se în aer.

— Nu vei găsi adăpost acolo, nici pace. Totuși, vei putea scăpa de tatăl tău. N-am cum să-i șterg cruzimile, însă mă pot îngriji să nu te mai urmeze. Odată mi-a zis că vrăjitoria nu se învaţă. Se înșela. Și-a ascuns de tine cunoștinţele, dar eu o să-ţi ofer tot ce știu. Când va veni, îl vom alunga împreună.

A rămas multă vreme tăcută.

— Dar Iason?

— Lasă-l să fie erou. Tu ești altceva.

— Ce anume?

Deja îmi închipuiam cum stăm laolaltă, aplecate peste florile violet de omag și peste rădăcinile negre de mōli. Aveam s-o salvez de trecutul ei întinat.

— O vrăjitoare, am zis. Cu puteri nemărginite. Care nu trebuie să dea socoteală nimănui, doar sieși.

— Așa deci. Ca tine? O sărmană surghiunită, însingurată? (A văzut cât de cutremurată eram.) Ce, îţi închipui că, dacă îţi iei pisici și porci drept tovarăși, prostești pe careva? De-abia dacă mă știi de o după-amiază și deja ești disperată să mă ţii lângă tine. Pretinzi că vrei să mă

ajuţi, însă pe cine ajuţi de fapt? „Vai, nepoată scumpă! Vom fi prietene atât de bune, făcându-ne vrăjile cot la cot. O să te ţin aproape, ca să-mi umplu zilele pustii, căci nu am niciun copil.” A strâmbat din buze. N-o să mă condamn singură la o moarte vie ca asta.

Eram neliniștită, așa crezusem. Eram doar neliniștită pe-atunci și puţin tristă. Însă ea mă lăsase goală-goluţă, iar acum mă vedeam prin ochii ei: o hoașcă acrită, uitată de toată lumea, un păianjen care pune la cale să sugă viaţa din ea.

Cu obrajii urzicaţi, m-am ridicat să o înfrunt.

— Mai bine decât să fiu măritată cu Iason. Ești oarbă dacă nu vezi că

e slab ca o trestie sfrijită. Deja tremură de frica ta. Și sunteţi căsătoriţi de numai trei zile? Peste un an ce va face? E condus doar de dragostea de sine, tu i-ai fost doar o unealtă la îndemână. În Iolcos, bunăstarea ta o să depindă de bunăvoinţa lui. Cât crezi c-o să ţină până vor veni compatrioţii săi să i se plângă că tot tărâmul e blestemat de uciderea fratelui tău?

Stătea cu pumnii încleștaţi.

— Nimeni n-o să afle de moartea fratelui meu. I-am pus pe mateloţi să-mi jure că vor păstra tăcerea.

— Nu poţi ţine ascunsă o asemenea taină. Dacă n-ai fi doar o copilă, ai înţelege. De cum n-o să mai fie lângă tine, să-i auzi, oamenii vor începe să bârfească. Într-o singură zi o să afle tot regatul și o să-l scuture pe fricosul tău Iason până cedează. „Mărite rege, nu a fost vina ta că a murit băiatul. A fost vina hapsânei, a vrăjitoarei venetice. Și-a vârât cuţitul în carne din carnea ei, oare ce rele și mai cumplite ne coace chiar acum? Alung-o de aici, curăţă pământul de ea și ia-ţi alta mai bună în loc.”

— Iason n-ar pleca nicicând urechea la asemenea clevetiri! I-am oferit pe tavă lâna de aur! Mă iubește!

Stătea ţintuită de indignare, luminoasă și sfidătoare. Cu toate loviturile mele de ciocan, se ţinea mai tare ca oricând. Pesemne că așa mă privise și bunica mea când îmi spusese: „Sunt două lucruri diferite”.

— Medeea, am zis. Ascultă-mă. Ești tânără și Iolcos o să te îmbătrânească. Acolo n-o să fii deloc în siguranţă.

— În fiecare zi îmbătrânesc, a zis ea. Nu pot să-mi irosesc ani în șir ca tine. Cât despre siguranţă, nu-mi trebuie. Înseamnă tot lanţuri. N-au decât să mă atace dacă poftesc. N-o să mi-l răpească pe Iason. Am și eu puteri și o să le folosesc.

De câte ori îi rostea numele, în ochi îi săgeta o dragoste înverșunată.