În scopul respectării termenelor de fabricaţie şi de transport şi dorindu-mi o realizare de o calitateireproşabilă, nu voi putea accepta decât comenzile care vor fi ajuns înainte de 14 iulie, pentru o livrareprevăzută pe, cel mai târziu, 27 octombrie 1920, lăsându-vă astfel timpul de a înălţa subiectul pe unpiedestal construit în prealabil. În cazul în care, din păcate probabil, la 14 iulie cererile vor depăşiposibilităţile noastre de fabricaţie, vor fi onorate numai primele comenzi, în ordinea sosirii lor.
Am nestrămutata convingere că patriotismul dumneavoastră va afla în această propunere, care nu vaputea fi repetată, prilejul de a le arăta dragilor voştri morţi că eroismul lor va rămâne pe vecie subprivirile fiilor lor ca o pildă a tuturor jertfelor.
Cu deosebită stimă,
JULES D’EPREMONT
Sculptor**
Membru al Institutului
Fost elev al Şcolii Naţionale de Arte Frumoase
― Dar reducerea aceasta… De ce 32%? întrebase Albert.
Întrebare de contabil.
― Pentru a da impresia unui preţ calculat cu mare grijă! scrise Édouard. E incitant! Iar în felul acesta toţi banii ajung până la 14 iulie. A doua zi ne luăm tălpăşiţa!
Pe pagina următoare, o notă scurtă explica, într-un cadru de mare efect: Toate subiectele noastre pot fi furnizate fie în bronz cizelat şi patinat, fie în fontă cizelată şi bronzată.
Aceste materiale, de o mare nobleţe, le conferă monumentelor o notă anume, de bun-gust, simbolizându-l cu desăvârşire pe incomparabilul răcan francez sau orice altă emblemă care să ridice în slăvi vitejia dragilor noştri morţi.
Execuţia acestor opere este garantată ireproşabilă, iar durata lor, nelimitată, sub rezerva unor lucrări de întreţinere după o perioadă de cinci sau şase ani. Numai soclul, uşor de realizat de către un zidar bun, va rămâne în grija cumpărătorilor.
Urma catalogul operelor, prezentate din faţă, din profil sau în perspectivă, cu cotele detaliate, înălţime, lărgime, şi toate combinaţiile posibile: Plecare la luptă, La atac!, În picioare, morţilor!, Răcan pe moarte apărând drapelul, Tovarăşi de luptă, Franţa plângându-şi Eroii, Cocoş călcând în picioare o cască
nemţească, Victorie! etc.
Cu excepţia a trei modele de proastă calitate pentru bugetele foarte mici (Cruce de război, 930 franci, Torţă funerară, 840 franci, Bust de răcan, 1500 franci), toate celelalte preţuri erau cuprinse între 6000 şi 33 000 franci.
La sfârşitul catalogului, precizarea aceasta:
Suvenirul Patriotic nu va fi în măsură să răspundă prin telefon tuturor solicitărilor, dar toate întrebărileadresate prin poştă vor primi un răspuns în cel mai scurt timp cu putinţă. Dată fiind însemnătateareducerii, comenzile vor trebui însoţite de un acont de 50% din valoarea lor pe numele Suvenirului
Patriotic.
Teoretic, fiecare comandă trebuia să aducă între trei mii şi unsprezece mii de franci. Teoretic. Spre deosebire de Albert, Édouard nu avea nicio îndoială, se bătea cu palmele pe coapse. Jubilarea unuia era direct proporţională cu angoasa celuilalt.
Cu piciorul lui schilodit, Édouard nu putuse să urce până la etaj pachetele cu cataloage. Dacă i-ar fi trecut vreodată prin minte s-o facă… Era o problemă de educaţie, avusese mereu pe cineva la dispoziţie; pe planul acesta, războiul fusese o simplă paranteză. Făcu un mic semn ca de părere de rău, cu ochii râzându-i în cap, de parcă n-ar fi putut să ajute din pricina unghiilor… Îşi flutura mâinile, părând să
spună: oja… Nu s-a uscat…
― Bine, zise Albert, mă ocup eu de ele.
Nu era chiar aşa de supărat din pricina aceasta, când trebăluia sau făcea curat putea să se gândească.
Începu o lungă serie de drumuri dus-întors, punând conştiincios unele peste altele pachetele de tipărituri în fundul încăperii.
Cu două săptămâni în urmă, dăduse un anunţ la ziar cum că angajau oameni. Aveau de scris zece mii de adrese, toate pe acelaşi model:
Primăria
Oraşul…
Numele departamentului
Totul era redactat pe baza Dicţionarului comunelor, cu excepţia Parisului şi a periferiei sale, prea aproape de pretinsul sediu al firmei. Era mai bine să aştepte provincia, oraşele nici mari, nici mici. Plăteau 15
centime pentru fiecare adresă. Cu şomajul care era, nu fusese greu să găsească cinci persoane cu scrisul frumos. Albert preferase cinci femei. Aveau să pună mai puţine întrebări, aşa îşi închipuise el. Poate că
încerca pur şi simplu să întâlnească pe cineva. Acestea credeau că lucrează pentru un tipograf. Totul trebuia să se termine în vreo zece zile. Cu o săptămână în urmă, Albert le dusese plicurile albe, cerneala, peniţele. Încă de a doua zi, când pleca de la bancă, avea să înceapă să le strângă; cu prilejul acesta, îşi scosese iarăşi raniţa din timpul războiului ― prin câte mai trecuse şi ea.
Aveau să-şi petreacă serile lipind plicurile, Louise o să-i ajute. Bineînţeles că fetişcana nu pricepea o iotă
din tot ce se întâmpla, dar se arăta plină de entuziasm. Afacerea aceasta îi plăcea foarte tare, pentru că
prietenul Édouard se înveselise, lucru care se vedea pe măşti, din ce în ce mai colorate, din ce în ce mai smintite, încă o lună sau două şi aveau s-o ia cu totul razna, îi plăcea la nebunie.
Albert remarcase că semăna din ce în ce mai puţin cu maică-sa, nu fizic, nu prea se pricepea el la fizionomii, nu percepea niciodată asemănările dintre oameni, nu, ci veşnica tristeţe de pe chipul doamnei Belmont, la fereastră, nu se mai regăsea pe faţa lui Louise. Era ca o gâză mică ce iese din crisalidă, din ce în ce mai frumoasă. Uneori, Albert o privea pe furiş şi îi părea de o tulburătoare gingăşie care îi umplea ochii de lacrimi. Doamna Maillard zicea: „Dacă ar fi după el, Albert şi-ar petrece tot timpul plângând; aş fi putut avea o fată, ar fi fost acelaşi lucru.”
Albert urma să trimită totul de la oficiul poştal de pe strada Louvre pentru ca ştampila să corespundă
adresei. Avea să fie nevoit să facă multe drumuri, în mai multe zile.
Apoi o să înceapă aşteptarea.
Albert ardea de nerăbdare să primească cele dintâi plăţi. După mintea lui, ar fi pus mâna pe primele sute de franci şi s-ar fi cărat. Édouard vedea lucrurile altfel. Nici nu se gândea să plece până nu ajungeau la un milion.
