b, c şi Fedan, 69 v—d, L. Robin.
3 Deşi suntem încă în fa/a când punctul de atracţie al iubirii aparţine frumuseţii corporale, nu lipsesc totuşi nici de aici (= discursurile frumoase), fiindcă' este vorba, probabil, de convingerea pe caie iniţiatorul trebuie s-o exercite în tot momentul asupra iniţiatului.
127
PLATON
BANCHETUL
frumoase. Cu alte cuvinte, se dezbăra de iubirea puternică ce o avea pentru unul singur şi începe a-1 dispreţui ca pe ceva socotit de mică importanţă. După aceea va preţui frumosul sălăşluit în suflete mai mult decât frumuseţea ce ţine de corp. Şi încă... într-o măsură aşa de însemnată, că dacă are cineva un suflet ales însă corpul nu-i tocmai o floare a frumuseţii, îi este totuşi de ajuns: ori să-1 iubească, ori să-1 preocupe, ori chiar să-1 împingă a crea şi urmări cele mai potrivite exerciţii de spirit, în stare să ridice nivelul sufletesc al tinerilor. Şi va fi constrâns să
contemple frumosul ce se găseşte în ocupaţiile zilnice şi în legi; să vadă şi aici că frumosul întreg este înrudit cu sine însuşi... aşa că-şi va da atunci seama ce puţin lucru este celălalt frumos, care priveşte corpul!
De la ocupaţiile obişnuite se ridică la ştiinţe... ca să înţeleagă de rândul acesta şi frumosul sălăşluit în ele. Acolo, având în fală o bogată privelişte frumoasă, el nu va mai fi rob umil şi plecat unei singure iubiri, îndreptată spre frumuseţea unui tânăr, a unui singur om — te miri cine — a unei singure predilecţii... Dimpotrivă, strămutat pe marea cea largă a frumosului şi contemplându-1 nemijlocit, el va crea multe, frumoase, magnifice opere ale spiritului: cu deosebire cugetări pe tărâmul nesfârşit al filosofiei; şi va face aceasta până ce, întărit pe poziţie şi sporit în mijloace, va ajunge să prindă însăşi acea ştiinţă, unică în felul ei, ce are ca obiect frumuseţea de care vorbim.
Descoperirea Frumosului în sine
încearcă acum, adăugă ea, să-ţi ţii atenţia cât poţi mai trează. Cine va fi călăuzit metodic, astfel încât s-ajungă a pătrunde misterele amorului până la această treaptă şi cine va contempla pe rând1 şi exact obiectele frumoase, acela, ajuns la capătul iniţierilor lui Eros, va întrezări deodată2 o frumuseţe de caracter miraculos. E vorba, Socrate, de acel Frumos către care se îndreptau mai înainte toate străduinţele
' Ceea ce caracterizează fiecare treaptă a acestei înălţări către frumos este apercepţia unei esenţe comune multiplicităţii lucrurilor. Vedem în acelaşi timp acelaşi obiect, unul şi multiplu, până la infinit (L. Robin).Aceeaşi metodă urmează în teoria platoniciană inteligenţa, pentru descoperirea binelui, cu deosebirea că acolo în locul amorului este dialectica.
2 Revelaţia se face de<xJată\ iniţierea este gradată. (L. Robin.) 128
noastre: frumuseţe ce trăieşte de-a pururea, ce nu se naşte şi piere, ce 211a nu creşte şi scade; ce nu-i, în sfârşit, într-un punct frumoasă, într-altul urâtă; câte-odată da, alteori nu; într-un anumit raport da, într-altul nu; aici da, dincolo nu; pentru unii da, pentru alţii nu. Frumuseţea ce nu se înfăţişează cu faţă, cu braţe sau cu alte întruchipări trupeşti; frumuseţe ce nu-i cutare gând, cutare ştiinţă; ce nu sălăşluieşte în altă fiinţă decât sine; nu stă într-un animal, în pământ, în cer, sau oriunde aiurea; frumuseţe ce rămâne ea însăşi cu sine, pururea identică
sieşi prin unicitatea formei1; frumuseţe din care se împărtăşeşte tot ce-i pe lume b frumos, fără ca prin apariţia şi dispariţia obiectelor frumoase ea să crească, să se micşoreze ori să îndure o cât de mică ştirbire.
Când, prin urmare, se ridică cineva de la cele de jos, datorită amorului bărbătesc adevărat, până la acea desăvârşită frumuseţe şi începe a o întrezări, abia atunci poate spune că-i pe punctul să nimerească ţinta urmărită.
în realitate, drumul drept ce merge la cele c erotice sau mijlocul de a fi călăuzit într-acolo este să începem prin a iubi frumuseţile de aici, după care să ne ridicăm până la iubirea frumosului suprem, păşind ca pe o scară toate treptele urcuşului acesta. Să trecem, adică, de la iubirea unui singur corp la iubirea a două; de la iubirea a două la iubirea tuturor celorlalte. Să ne ridicăm apoi de la corpuri la preocupările frumoase, de la preocupări la ştiinţele frumoase, până ce ajungem în sfârşit să ne reculegem din diferitele ştiinţe şi să ne concentrăm într-una singură, care este de fapt însăşi ştiinţa Frumosului, ştiinţă prin care ajungem să cunoaştem frumuseţea în sine, aşa cum e2.
Aici este, iubite Socrate, grăi străina din Mantineia, tocmai aici e d rostul vieţii noastre! Căci dacă viaţa merită
prin ceva s-o trăiască omul, numai pentru acela merită, care ajunge să contemple frumuseţea însăşi. Din moment ce ai văzut-o o dată, cum îţi vor mai părea pe lângă ea şi aurul şi îmbrăcămintea şi tinerii frumoşi şi copilandrii care vă tulbură când îi vedeţi, pe tine şi pe atâţia alţii! Ba... vă tulbură aşa de tare, că pentru a vă privi iubiţii şi a trăi pururea cu dânşii aţi fi gata, dacă lucrul
1 Cu alte cuvinte, unitatea esenţei nu-i o unitate de colecţie, cum e aceea a unui tot, ci o unitate indivizibilă; Frumosul este în nuni unic ceea ce este şi, ca atare, nu încetează niciodată să fie una cu sine însuşi. Să se compare şi Fedon, 78 d—e. (L. Robin.) 2 Ridicarea până la epoplia Frumosului trece deci prin patru trepte: frumuseţea fizică, frumuseţea morală, frumuseţea cunoştinţelor şi Frumosul în sine, absolut.
129
PLATON
ar fi cu putinţă, să uitaţi şi de mâncare şi de băutură... numai şi numai să-i admiraţi şi să fiţi cu dânşii!
e Dar ce să mai zicem, grăi dânsa, de omul căruia îi e dat să
contemple frumuseţea cea limpede, curată, neprihănită... nu aceea plină de carne şi coloraţie omenească sau de câtă altă zgură a firii muritoare! Ce să mai zicem când el ar putea zări Frumosul divin, Frumosul cel cu 212a înfăţişare unică? Ţi-nchipui, zise, că trăieşte viaţă fără valoare omul care va privi într-acolo şi va contempla acel frumos, căruia i se dedică şi cu care se împreună? Nu-ţi dai seama că numai unul ca acesta — care vede frumosul prin singura cale în care el poate fi perceput — este în stare să creeze; nu măşti ale artei1, măşti de care nici nu se atinge, ci opere de artă adevărată, ca unul ce-a pătruns în lagărul adevărului? Că numai creatorul unor opere superioare se face scump lui Dumnezeu; şi că, dacă între oameni există nemuritori, este tocmai cazul aceluia?
b Iată, Fedru şi voi toţi; astea-s convingerile pe care Diotima mi le-a sădit în suflet. Pătruns de ele, încerc la rându-mi să insuflu şi eu credinţa că firea omenească nu şi-ar putea lua cu uşurinţă tovarăş de lucru mai potrivit ca Eros, pentru dobândirea acestui bun. lată de ce, întrucât mă priveşte, susţin că orice om are datoria să stimeze pe Eros; de aceea preţuiesc eu toate câte vin de la Eros; de aceea mă
străduiesc pentru ele, ba-i îndemn şi pe alţii în această direcţie; de aceea preamăresc, şi acum şi pururea, puterea şi bărbăţia lui Eros, atât cât sunt în stare s-o fac!
c Şi acum, Fedru, consideră cuvântarea mea — de vrei — o
închinare în cinstea lui Eros, sau numeşte-o cu orice nume-ţi place!
Partea a treia
Aşa vorbea Socrate. Şi pe când ceilalţi îl lăudau, Aristofan se pregătea să-i răspundă ceva, deoarece Socrate făcuse în cuvântare o aluzie şi la teoria lui. Dar tocmai atunci s-auzi un zgomot mare de-afară; pocnituri puternice în poarta curţii şi, în acelaşi timp, glasul unor cheflii. Printre dânşii s-amestecă şi vocea unei flautiste.
Atunci Agaton zise:
BANCHETUL
1 Ce este aici dpeirj'.' Ce sunt tiSwXa dptTTJs-7 Robin traduce pe âpe-ni cu merite; pe clSwXa dptTÎis- cu des images de merite. Credem că
aici este vorba, mai precis, de acea virtute a spiritului pe care noi o numim talent, şi datorită căreia omul creează opere de artă şi de ştiinţă.
130
— Ia vedeţi ce este afară, băieţi. Dacă-i un prieten, poftiţi-1 d înăuntru. Dacă nu, spuneţi-i că nu bem şi că
ne-am culcat chiar.
Sosirea lui Alcibiade
Nu trecu mult şi deosebirăm în curte vocea lui Alcibiade. Afumat cum era, el striga cu glas tare şi întreba unde-i Agaton şi le poruncea celorlalţi să-1 ducă la el. Unii însoţitori, împreună cu flautista, îl apucară atunci de braţ de-o parte şi de alta şi-1 duseră până în dreptul uşii. Avea pe cap o coroană deasă din frunză de iederă, împestriţată
cu micşunele; drept podoabă, nenumărate panglicuţe îi atârnau de pe cap. e Astfel apăru şi zise din uşă:
