— Salutare, prieteni! Mai primiţi un tovarăş de băutură? Pe unul care a băut bine şi pân-acum? Ori, îndată ce ne împlinim misiunea pentru care am venit, de a încorona pe Agaton, va trebui să plecăm? Eu n-am putut să vin ieri, zise, şi iată-mă acum, cu panglici pe cap, precum mă vedeţi, sosit pentru ca, dezlegându-le de pe mine, să le aşez pe capul cel mai talentat şi mai frumos... aşa-1 declar eu. Ce? Râdeţi de mine că sunt beat? Chiar dacă râdeţi, ştiu bine că tot ce spun eu este adevărat. Acum haide, spuneţi-mi iute; pot să intru în aceste condiţii sau nu? Cu 213a alte cuvinte, sunteţi dispuşi să beţi şi cu mine sau nu?
Un ropot de aplauze fu răspunsul şi strigăte din partea tuturor: să intre, să s-aşeze la masă!
Agaton îl pofti: el intră condus de tovarăşi. Apropiindu-se, îşi tot strângea panglicile din jurul capului cu gând să-1 încoroneze pe Agaton; dar cum ele-i cădeau pe ochi, nu băgă de seamă pe Socrate şi se aşeză lângă Agaton, la mijloc, între Socrate şi acesta. Tocmai atunci Socrate b se dase mai într-o parte şi-i făcuse loc să stea. Când se apropie să şadă, îl îmbrăţişa pe Agaton şi-1 încorona.
Atunci Agaton strigă:
— Descălţaţi, băieţi, pe Alcibiade, ca să ocupe şi el locul al treilea!
— Foarte bine, zise Alcibiade, dar cine-i pe rândul nostru al treilea tovarăş de băutură? Spunând asta, se întoarse şi-1 zări pe Socrate. Văzându-1, avu o tresărire, apoi zise: Heracles! Şi tu aici? Socrate aici? Şi-ai stat aşa, de-o parte, iarăşi la pândă? Şi mi-ai răsărit în faţă deodată, c cum ţi-e obiceiul, într-un loc unde niciodată nu mi-aş
fi închipuit să fii! Spune-mi de ce-ai venit aici? De ce te-ai aşezat tocmai în locul ăsta?
L
131
PLATON
Cum de n-ai găsit mai potrivit să şezi lângă Aristofan, sau lângă vreun hâtru adevărat ori lângă vreunul ce vrea să
fie aşa ceva? De ce-ai făcut tot ce ţi-a stat în putinţă ca să şezi lângă cel mai frumos din cuprinsul acestei case? Şi Socrate:
— Vezi, zise, vezi de mă apără tu, Agaton, căci amorul ăstui om faţă de mine nu-i lucru de şagă. De când m-am înamorat de dânsul, chiar din clipa aceea, nu-mi mai este îngăduit nici să mă uit, nici să
d convorbesc cu vreun tânăr frumos, fără să nu-i trezesc gelozia, fără să nu mă ţină de rău, să nu-mi facă
nemaipomenite mizerii şi să nu mă ocărască... doar nu m-a bătut! Bagă de seamă să nu-mi facă şi acum aşa ceva; mai bine ai încerca să ne împaci! în orice caz, dacă vezi că-mi face ceva, te rog să mă aperi, căci eu sunt peste măsură de înfricoşat şi de mânia şi de dragostea lui.
— Nu! zise Alcibiade. între mine şi tine nu-i împăcare. Pentru asta am să te pedepsesc eu ceva mai târziu; deocamdată, Agaton, dă-mi
e înapoi câteva panglici ca să încoronez — zise el — şi capul cel minunat al acestuia. Nu vreau să se mai jeluie ca pe tine te-am încoronat iar pe dânsul, ale cărui cuvântări biruie toată lumea (şi întotdeauna, nu ca tine, numai alaltăieri!), nici nu m-am gândit să-1 împodobesc.
Spunând acestea îi şi luă câteva bentiţe şi legă cu ele capul lui Socrate; apoi se întinse pe pat. Cum se lungi, zise: Bine, prietenilor, dar voi îmi faceţi impresia că nici nu vă gândiţi la băutură! Asta eu nu pot s-o trec cu vederea.
Trebuie să beţi, căci aşa a fost vorba între noi. Iată, eu m-aleg singur preşedintele băuturii până ce veţi veni şi voi la nivelul meu. Tu, Agaton, ai grijă să mi s-aducă o cupă din cele mari, dacă este... adică nu; n-am nevoie de cupă, zise .dânsul; băiete, adu mai bine răcitorul acela.
214a Văzuse un psycter care lua mai mult de opt kotyle1.1-1 aduseră plin; el îl goli; apoi, spunând să-1 umple pentru Socrate, adăugă: Eu faţă de Socrate n-am nici un gând ascuns. Căci oricât i-ar porunci careva să bea, el nu se dă înapoi; şi nu-i mai beat ca altădată!
Şi băiatul îi umplu vasul, iar Socrate bău. Atunci Eriximah:
BANCHETUL
1 Peste doi litri şi-un sfert (L.Robin). Psycterul era un vas mare ce servea ca răcitor pentru vin.
132
— Cum, Alcibiade, bem aşa, zise el, fără să spunem o vorbă la un pahar, fără să cântăm ceva? Bem aşa, fără nici
un meşteşug, cum beau cei însetaţi?
Alcibiade îi răspunse:
— Eriximah! Tu cea mai bună odraslă a celui mai vrednic părinte', a celui mai înţelept tată, salutare!
— Şi eu îţi zic salutare — răspunse Eriximah. Vorba e: ce facem acum?
— Cum ţi-e vrerea. Noi trebuie să ne supunem... „Doctorul doar cântăreşte cât mulţi cetăţeni laolaltă]"2"
— Ascultă atunci, zise Eriximah. înainte să fi venit tu, noi ne înţelesesem să ţinem fiecare, începând de la stânga spre dreapta, câte o cuvântare în cinstea lui Eros, cât putem mai frumoasă; să-i aducem adică o laudă. Noi, aceştia, am vorbit toţi. Tu, fiindcă n-ai vorbit, ci ai băut numai, este drept să iei cuvântul acum. Când vei sfârşi de vorbit, să fixezi şi lui Socrate un subiect, oricare vrei. La rândul său, dânsul să-i fixeze subiect celui din dreapta şi aşa mai departe cu restul.
— Foarte bună idee, Eriximah, adăugă Alcibiade. Vedeţi numai, eu nu găsesc drept să puneţi alături cuvântarea unui om beat cu a unuia treaz. Apoi adăugă: ia spune-mi, fericitule, te-a convins oare Socrate asupra celor ce spunea adineauri cu privire la gelozia mea? Ştii tu că tot ce spunea dânsul este exact... pe dos? Tocmai el este cel care, de laud în faţă pe cineva — zeu sau om — altul decât dânsul, este în stare nici mâinile să nu-şi mai poată
stăpâni!
Atunci Socrate:
— Nu mai isprăveşti odată, zise, cu ocările tale?
— Pe Poseidon, replică Alcibiade, nu adăuga la acestea un singur cuvânt, că nici n-aş putea lăuda pe altcineva în prezenţa ta.
— Bine, zise Eriximah, atunci fă asta dacă aşa ţi-i voia. Fă elogiul lui Socrate.
— Ce face? Crezi tu, Eriximah — reluă Alcibiade — că trebuie... să mă reped la acest om ca sâ-i aplic, de faţă
cu voi, pedeapsa făgăduită adineauri?3
' în text este un vers ce imită rmxlul obişnuit de a se adresa al eroilor, in poemele homerice.
