SOCRATE: Atunci oratorul nu-i un învăţător, în tribunale şi adunări populare, tratând asupra lucrurilor drepte şi nedrepte, ci-i numai un făuritor de păreri. Că, de altfel, nici n-ar fi cu putinţă să predea cineva unei adunări aşa de mari, într-un timp aşa de scurt, şti nţa unor lucruri aşa de însemnate!

GORGIAS: Nu, desigur.

în ce chestiuni retorica exercită puterea sa universală?

SOCRATE: Toate bune, dar să vedem, în sfârşit, noi ce susţinem despre retorică? Căci până acum eu singur nu mă pot dumiri ce să spun. Presupunem că într-un stat se face adunare pentru alegerea unor

medici sau a unor constructori de corăbi , sau a te-miri-cărei alte bresle de meseriaşi. Ce, trebuie neapărat ca oratorul să-şi spună în această privinţă părerea? Nu văd de ce, fi ndcă-i clar că în fiecare alegere trebuie să preferăm pe cel mai specializat în meşteşugul său. Tot aşa, când s-ar ţine sfat în vederea înălţări unor ziduri ori aşezări unor porturi sau arsenale, nu văd necesară decât părerea arhitecţilor. De asemenea, dacă ar fi de ales nişte generali sau de orânduit linia de bătaie în faţa duşmanilor, ori de ocupat nişte poziţi , şi s-ar face pentru asta o consfătuire, eu cred că acolo generali trebuie să se rostească, nicidecum oratori ! Sau cum gândeşti, Gorgias, despre acest gen de lucruri?

Căci din moment ce singur te declari orator, şi încă în stare să faci şi pe alţi la fel, este nimerit să cer de la tine ştire asupra însuşirilor artei tale. Pe mine trebuie să mă socoteşti acum un apărător al poziţiei tale, în sensul

251

456a

PLATON

că poate fi cineva între cei de-aici care vrea să devină şcolarul tău; pe uni îi şi simt că vor; sunt chiar mulţi, dar poate se sfiesc să-ţi pună întrebări. Astfel, cercetat de mine, tu consideră-te întrebat şi de dânşii: „Ce folos vom avea noi, Gorgias, de vom fi cu tine? în ce probleme vom fi capabili să povăţuim statul? Oare numai în privinţa dreptului şi nedreptului, sau şi în chestiunile de care vorbea Socrate mai adineauri?" încearcă deci a le răspunde.

GORGIAS: Bine, Socrate, voi încerca să-ţi descopăr clar întreaga putere ce stă la îndemâna retoricii; că şi m-ai călăuzit tu până aici frumos. Şi desigur că aceste arsenale şi ziduri ale Atenei, ca şi înfi nţarea porturilor, au pornit pentru o parte din ele din povaţa lui Temistocle — pentru celelalte din a lui Pericle, nu după poveţele meşterilor de specialitate.

SOCRATE: Da, Gorgias, acestea se afirmă despre Temistocle. Cât despre Pericle, eu însumi l-am auzit când ne povăţuia în privinţa zidului din mijloc.

GORGIAS: Şi când ar fi de făcut o alegere ca aceea de care vorbeai adineauri, Socrate, vezi că şi atunci tot oratori sunt cu sfatul, tot ei biruiesc în povăţuiri asupra unor astfel de chestiuni.

SOCRATE: Asta mă pune în mirare şi pe mine, Gorgias; pentru aceea şi întreb eu de atâta vreme: în ce-o fi constând puterea retoricii? în adevăr, pentru unul ca mine, care observă astfel lucrurile, măreţia ei s-arată dumnezeiască.

GORGIAS: Şi încă, Socrate, de le-ai şti tu pe toate, ai vedea şi cum ea adună, ca să zic aşa, toate puterile la sine şi cum le domină. Şi-ţi voi aduce şi pentru asta o mare dovadă. Nu o dată mi s-a întâmplat să intru cu fratele meu sau cu alţi doctori la câte un bolnav care nu voia să ia o doctorie, ori să se ducă la medic pentru a fi tăiat sau ars; şi medicul nu 1-a putut îndupleca; atunci îl convingeam eu, şi nu cu vreo altă artă, ci prin retorică. Eu mai afirm că, mergând împreună într-un oraş — în oricare vrei — un bărbat cu educaţie retorică şi un medic, dacă ar trebui să se dea între ei o luptă de cuvânt în faţa adunări poporului sau în orice alt fel de întrunire pe chestiunea care din doi să fie preferat, retorul sau doctorul, ei bine, nu medicul va ieşi deasupra, ci în orice caz va fi preferat cel capabil să vorbească — numai să vrea! Tot aşa, dacă oratorul ar da lupta cu un alt specialist, oricare vrei, tot oratorul va fi cel ce va convinge să fie dânsul ales mai degrabă ca oricare altul. Căci GORGIAS

nu există problemă în care un orator să nu fie mai convingător în vorbire decât orice specialist, în faţa mulţimi . Asta-i puterea artei retorice; atât de mare este şi cu aceste însuşiri ni se înfăţişează!

Retorica şi dreptatea

Cu toate acestea, Socrate, şi de retorică trebuie să ne folosim tocmai ca de orice altă armă. E doar de la sine înţeles că nu se cade să desfăşoare cineva contra oricărei categori de oameni orice fel de luptă. Şi asta numai pentru că a învăţat arta pugilatului şi a pancraţiului, nici d sa mânuiască

armele cu atâta îndemânare încât să biruie şi pe prieteni şi pe duşmani. Nu se cuvine pentru un astfel de motiv să-ţi baţi amicii, să-i răneşti, ori să-i ucizi. Pe Zeus! e tocmai cum, dacă unul, după ce a urmat exerciţi le de palestră, făcându-şi astfel un corp puternic (sau a devenit chiar atlet), se apucă să

bată pe tată-său, pe mama-sa, pe o rudă sau prieten. Şi nu trebuie pentru asta nici să urâm, nici să

izgonim de prin oraşe pe maeştri de gimnastică sau pe cei care dau lecţi de lupta cu armele. Doar aceştia îşi predau şti nţa lor spre a fi e folosită cu dreptafe de elevi, adică împotriva inamicilor sau a celor ce i-au nedreptăţit; cu alte cuvinte, pentru a se apăra nu spre a începe atacul ei înşişi! Dar iată

ca, răsturnând rolurile, ei dau o întrebuinţare nedreaptă puteri şi artei de care dispun. Cei care i-au

instruit nu poartă pe suflet 457a nici un păcat; şti nţa lor, în sine, n-are pentru asta nici o vină, nici o răutate; vina stă, cred, numai de partea celor care nu se folosesc cum trebuie de cele învăţate.

Aceeaşi judecată şi asupra retoricii. Este drept că oratorul are puterea de a vorbi faţă de oricine, despre orice, în aşa mod încât ce spune el în faţa mulţimilor să fie într-un cuvânt mai convingător decât oricine asupra oricărei chestiuni ar vrea să vorbească. Dar nu-i deloc îndrituit pentru acest motiv să despoaie de renumele lor b nici pe medici — pe temeiul că ar fi şi el în stare să practice medicina —, nici pe ceilalţi specialişti, ci datoria lui este să se folosească de retorică numai în vederea dreptăţi , tocmai ca în lupta fizică. Cred că dacă devine cineva orator şi îndată după aceea se serveşte de puterea şi de tehnica acestei arte pentru a face nedreptăţi, nu se cuvine a urî şi a surghiuni de prin oraşe pe cel care 1-a învăţat retorica! Doar acela i-a c predat o şti nţă în vederea unei folosinţe drepte, iar el se foloseşte de dânsa tocmai pe dos. Prin urmare cine dă artei sale o folosire necorectă

252

253

PLATON

GORGIAS

458a

acela merită să fie urât, surghiunit sau omorât, nu însă cel care 1-a învăţat.

Prevenitor, Socrate îşi întreabă adversarul dacă nu-1 supără discuţia contradictorie SOCRATE: Sunt încredinţat, Gorgias, că şi tu trebuie să ai experienţa multor discuţi , că ai văzut desigur în asemenea prilejuri cum oameni nu se pot înţelege uşor, printr-o definire de mai înainte a celor ce au discutat, predând sau primind reciproc învăţături, pentru ca numai după aceea să se despartă uni de alţi . Dimpotrivă, de se stârneşte între ei dezbinare asupra te-miri-cărui lucru, şi dacă

unul sau altul susţine despre celălalt sau că nu judecă drept, sau că nu judecă limpede, se supără

amândoi şi fiecare îşi închipuie că celălalt vorbeşte cu pizmă contra sa, adică pentru a-1 batjocori, ci nu spre a face prin discuţie o cercetare a subiectului propus. Până la urmă, uni ajung că se despart foarte urât: îşi aruncă în obraz ocări, rostesc şi aud vorbe de care cei ce sunt de faţă rămân revoltaţi chiar pe ei înşişi că le-a fost dat să stea alături cu astfel de oameni şi să-i asculte. Dar de ce spun eu acestea? Fiindcă mi se pare că nu vorbeşti acum tocmai aşa cum te-ai rostit la început, că, prin urmare, nu mai eşti în acord cu tine însuţi în privinţa retoricii. Mă tem totuşi să te contrazic, fi ndcă nu voiesc să socoti râvna ce pun în discuţi ca având în vedere nu atât obiectul însuşi — spre a se face lumină, cât persoana ta. Dacă eşti deci în felul oamenilor din care fac eu parte, se înţelege, te-aş

întreba mai departe cu drag; dar dacă nu, prefer să te las în pace. Şi acum, poate vrei să şti din ce categorie fac parte eu? Sunt dintre cei care se-nvoiesc cu plăcere să fie contrazişi când spun ceva neadevărat; dar resping cu plăcere pe cel care ar spune neadevărul. Cum vezi, fac parte din categoria celor ce nu-s mai puţin bucuroşi de a fi respinşi ca de a respinge. Aceasta, fi ndcă socot mai mare bine pentru cineva să fie el însuşi pus la adăpost de săvârşirea celui mai mare rău, decât el să

păzească pe altul. în adevăr, nu-i păcat mai mare pentru un om, după credinţa mea, decât o falsă

părere asupra unui lucru cum e, de pildă, cel la care s-a oprit acum discuţia noastră. Deci, dacă zici că

eşti şi tu ca mine, putem duce mai departe convorbirea noastră; dacă nu, ori dacă ţi se pare c-ar trebui să ne oprim aici, atunci s-o lăsăm în pace şi să punem capăt discuţiei.

Auditorii sunt dornici să audă discuţia

GORGIAS: Bine, Socrate, dar şi eu mă declar a fi în felul oamenilor de care ne vorbeşti. Pe de altă

parte, poate n-ar fi rău să ne gândim puţin şi la ce zic cei de faţă. încă înainte de a veni voi, eu le-am vorbit îndelung celor de aici, şi-mi închipui că, de vom începe iar discuţia, să n-o întindem poate prea departe. Se cuvine deci să ne ocupăm şi de părerea lor, pentru a nu reţine pe vreunul care ar vrea să-şi întrebuinţeze altfel acest timp.

CHEREFON: Din murmurul pe care-1 auziţi voi înşivă, Gorgias şi tu Socrate, înţelegeţi că aceşti oameni nu vor altceva decât să asculte orice discuţie vreţi să începeţi. Cât mă priveşte, ce bine ar fi să

nu mi se ivească o ocupaţie aşa de preţioasă, încât un interes grabnic să mă silească a părăsi convorbiri aşa de bine susţinute şi de o parte şi de alta!

KALLIKLES: în numele zeilor, Cherefon, am luat şi eu parte la multe discuţi , dar nu ştiu să-mi fi făcut vreuna o plăcere mai mare ca asta de acum. Cât pentru mine, de-aţi vrea să vorbiţi şi ziua întreagă, nu-mi veţi pricinui decât bucurie.

SOCRATE: Şi-n ce mă priveşte, Kal ikles, nu văd vreo piedică; numai Gorgias să vrea.

GORGIAS: Ar fi pentru mine lucru ruşinos, Socrate, să nu vreau, tocmai eu, care am îndemnat pe alţi să mă întrebe cine ce vrea. Cu voia lor să începem deci discuţia. întreabă-mă ce vrei.

Convingerea dobândită prin retorică lucrează neatârnat de orice ştiinţă reală

SOCRATE: Ascultă, Gorgias, ce admir eu în cele rostite de tine. Se poate să ai dreptate, iar eu să nu te fi înţeles bine. Nu susţi tu că eşti în măsură să faci orator şi pe altul, pe oricine ar vrea să ia lecţi de la tine?

GORGIAS: Ba da.

SOCRATE: Pasămite, de a vorbi despre orice problemă aşa de bine, încât să fie convingător în faţa mulţimi : nu instruind-o, ci înduplecând-o?

GORGIAS: Nu mai încape îndoială.