GORGIAS: Nu, nu văd cum.
d SOCRATE: îţi aminteşti acum ce-ai spus puţin mai înainte?1
Ziceai că nu trebuie să învinuim pe maeştri de gimnastică, nici sâ-i surghiunim din oraş când se întâmplă că te-miri-ce saltimbanc a dat artei sale o nedreaptă întrebuinţare. Nu-i tot aşa întâmplarea când un retor se foloseşte în chip nedrept de arta lui? Nu-i aşa că nu trebuie să învinuim pe cel care 1-a pregătit, şi ca nu se cuvine nici să-1 alungăm din oraş pe acela, ci numai pe cine a săvârşit nedreptatea, pe cine nu s-a folosit corect de retorică? S-au zis sau nu acestea?
GORGIAS: S-au zis.
SOCRATE: Acum iată că acelaşi om, pregătit în retorică, este e arătat incapabil să săvârşească o nedreptate. Ori nu?
GORGIAS: Pare-se.
SOCRATE: La începtul convorbiri , Gorgias, ne-ai spus că retorica are ca material cuvântările — nu cele referitoare la numerele perechi şi neperechi, ci cele care ne vorbesc despre drept şi nedrept. Nu-i aşa?
GORGIAS: Aşa e.
SOCRATE: Eu, când tu spuneai acestea, presupuneam că retorica nu poate fi lucru nedrept ca una ce-i pururea ocupată cu făurirea cuvântărilor despre dreptate. Când însă, îndată după aceea, mi-ai 461a adăugat că retorul se poate folosi şi nedrept de arta sa, eu am rămas uimit şi mi-am dat seama atunci că diferitele tale susţineri nu se potrivesc între ele. Şi numaidecât te-am întâmpinat şi ţi-am arătat — dacă şi tu ai fi fost de părerea mea — că-i un câştig să respingi pe adversar când o faci pe temeiul dreptăţi şi că făcea să ne dăm osteneala să ducem mai departe convorbirea; altminteri, ziceam s-o fi lăsat în
1 La456d-e.
258
GORGIAS
pace. Tu însă ai preferat atunci să continuăm discuţia şi ai ajuns să vezi singur cum un om pregătit în retorică este incapabil să folosească nedrept arta lui şi să aibă cu tot dinadinsul voinţa de a săvârşi nedreptatea. Cum stau acestea împreună? Eu jur pe câine, Gorgias, că aşa ceva nu se poate lămuri într-o singură întâlnire.
Intervine Polos
POLOS: Ce, Socrate, aceasta-i cu adevărat părerea ta despre retorică? Tocmai cum ai exprimat-o acum? Şi n-ai băgat de seamă că Gorgias n-a cutezat să te înfrunte, când susţineai că oratorul trebuie să cunoască tot ce-i drept, frumos şi bun sau când spuneai că dacă nu le-ar cunoaşte încă poate să le studieze de la el, când va veni să-i dea învăţături, mai târziu? Poate din ace:;t tel de „a consimţi" aţi ajuns în convorbirea voastră la acel rezultat contrariu... Desigur, ţie îţi face plăcere aşa ceva, căci tu ai dus discuţia la acele întrebări. în adevăr, cine crezi că va tăgădui vreodată, în ce-1 priveşte, cunoaşterea celor drepte? îţi va spune chiar că-i în stare să înveţe şi pe alţi ! Eu găsesc că-i prea multă grosolănie să cobori discuţia la acest nivel.
SOCRATE: Minunate Polos, iată de ce noi căutăm să ne facem prieteni, ba să avem şi copi . Când vom fi mai bătrâni şi vom începe să ne înşelăm în păreri, voi, cei mai tineri, să veniţi alături de noi şi să
ne îndreptaţi viaţa, în fapte şi în cuvinte. Şi acum, dacă eu şi Gorgias am făcut vreo greşeală în discuţie, vino tu lângă noi, vino şi îndreaptă-ne. Vei face un act de dreptate. Cât despre mine, dacă
vreunul din lucrurile convenite cu Gorgias îţi pare să fi fost convenit fără temei, eu sunt gata să iau discuţia din nou, s-o reiau de oriunde vrei, cu paza unei singure condiţi .
POLOS: Ce condiţie?
SOCRATE: De a mai schimba forma neîntreruptă a expuneri tale, Polos, acea formă pe care ai vrut s-o întrebuinţezi şi la început.
POLOS: Cum? Nu-mi va fi mie îngăduit să vorbesc cât vreau mai pe larg?
SOCRATE: Preabunule, ai trece prin momente grele dacă, venind în Atena, localitatea celei mai largi îngăduinţe de vorbire din toată Grecia, tu singur ai avea nenorocul de a fi oprit de la cuvânt. Dai pune te rog şi contrariul. Daca tu vorbeşti în cuvântări prea lungi, în loc să-mi 259
PLATON
răspunzi numai la întrebări, n-aş trece şi eu prin clipe tot aşa de grele, 462a nefi ndu-mi îngăduit să te părăsesc fără a te mai asculta? Ci dacă porţi vreun interes discuţiei avute cu Gorgias şi vrei să-i aduci vreo îndreptare, cum ţi-am mai spus, readu în dialog orice vrei, întreabă pe rând şi lasă-te întrebat, cum am făcut cu Gorgias; respinge, în sfârşit, sau dă-te bătut. Zici că şti şi tu câte ştie Gorgias? Sau nu?
POLOS: Da.
SOCRATE: Prin urmare şi tu spui lumi să ţi se pună întrebări, cine ce vrea, ca unul ce şti să ţi piept şi să răspunzi tuturor?
POLOS: Şi eu, nici vorbă.
b SOCRATE: Acum iată: alege cum vrei. Sau întrebi tu, sau tu răspunzi.
POLOS: Bine, voi face cum zici. Să-mi răspunzi tu, Socrate. Fiindcă ţi s-a părut că Gorgias s-a încurcat când aţi discutat asupra retoricii, spune tu: ce zici că este?
Definiţia lui Socrate. Retorica este un empirism
SOCRATE: întrebi ce fel de artă zic eu că este?
POLOS: Da.
SOCRATE: în credinţa mea, Polos, ca să-ţi spun tot adevărul, eu zic că nu-i deloc artă.
POLOS: Ce spui atunci că este?
c SOCRATE: Un lucru de felul aceluia pe care tu l-ai declarat artă în scrierea ta1, pe care am citit-o de curând.
POLOS: De ce lucru-i vorba?
SOCRATE: De experienţă.
POLOS: Experienţă îţi pare deci a fi retorica?
SOCRATE: Mie, da.
POLOS: Experienţă, în privinţa cărui lucru?
SOCRATE: în scopul de a produce o mulţumire, o plăcere oarecare.
POLOS: Dacă retorica este în stare să producă oamenilor mulţumiri, nu găseşti că-i lucru frumos?
1 Tratat de retorică, sau Tt'
260
GORGIAS
.
SOCRATE: Ce, Polos, nici n-ai aflat bine de la mine ce-i retorica şi ai şi ajuns la întrebarea a doua, aceea dacă nu cumva o găsesc chiar frumoasă?
POLOS: Dar nu mi-ai spus că-i zici experienţă?
SOCRATE: Fiindcă preţuieşti plăcerea, n-ai vrea să-mi faci şi mie una cât de mică?
POLOS: Ba da.
