Aici nu 489a te da prins în laţul sentimentului de ruşine. Este sau nu marea mulţime aceea care crede că dreptatea stă în a nu avea nimic mai mult decât ceilalţi şi în păstrarea egalităţi şi în faptul că-i mai mare necinstea de a săvârşi decât de a suferi nedreptatea? Nu pregeta, Kal ikles, să-mi dai 295
PLATON
GORGIAS
un răspuns; că de vei fi în acest punct la un gând cu mine voi avea întărirea ce-o aştept din parte-ţi, ca de la un bărbat capabil să pătrundă adevărul când şi-a spus cuvântul.
KALLIKLES: Da, aşa gândesc mulţimile.
SOCRATE: Nu numai legea, prin urmare, ci şi natura se rosteşte în sensul că-i mai multă necinste să
săvârşeşti decât să-nduri o nedreptate. Judecând astfel, se pare că nu spuneai adevărul mai adineauri: că n-ai avut dreptate să mă învinuieşti şi sa spui că legea şi natura se bat cap în cap, nici că eu mă slujesc cu şti nţă de această opoziţie pentru a susţine o discuţie cu rea-credinţă, punându-mă în punctul de vedere al legi când se vorbeşte de natură şi în al naturi când se vorbeşte de lege.
KALLIKLES: Omul ăsta nu se mai poate opri din flecărie! Ia spune-mi, Socrate, nu-ţi este ruşine la etatea ta să faci o adevărată vânătoare de vorbe, pentru ca, de greşeşte unul un cuvânt, tu să-ţi socoteşti îndată câştigul? Nu cumva crezi că prin „superiori" înţeleg altceva decât pe cei capabili? Nu-ţi spun eu de atâta vreme că „superior" este una şi aceeaşi cu capabil? Sau crezi să fi zis că, de s-ar aduna pleava sclavilor şi a oamenilor de tot soiul, adică fără vreo valoare, afară poate de valoarea puteri trupului lor, şi de ar pune o regulă, aceasta-i legea, după părerea mea?
SOCRATE: Bine, preaînţeleptule Kal ikles, aşa grăieşti?
KALLIKLES: Negreşit.
SOCRATE: Ci eu, divinule prieten, de mult am bănuit că aşa ceva înţelegi prin cuvântul „superior". Şi fi ndcă doresc să ştiu clar ce spui, reiau întrebările. Nu-i aşa că tu nu socoteşti mai capabili nişte oameni fi ndcă sunt doi la număr, decât este unul singur? Nici că sclavii tăi sunt mai capabili decât tine, fi ndcă sunt mai puternici? Ia-o dar dintru început şi spune-mi: pe cine-i numeşti „capabili" dacă
nu-i vorba de cei puternici? Şi fi mai îngăduitor când mă înveţi, minunate prieten, ca să nu fiu silit să
plec.
KALLIKLES: îţi baţi joc de mine, Socrate.
SOCRATE: Deloc, Kal ikles, şi îţi jur pe Zethos, de care te-ai folosit mai înainte pentru a-ţi bate joc de mine aşa de tare! Mai bine spune-mi care-s „capabili " tăi?
KALLIKLES: Ai mei? Sunt cei destoinici.
296
SOCRATE: Vezi că şi tu acum baţi câmpi şi nu arăţi nimic? De ce nu spui dacă socoti capabili şi
superiori pe cei inteligenţi, ori vreo altă categorie de oameni?
KALLIKLES: Ei da, pe Zeus, de aceştia: nici o îndoială că de ei vorbesc!
„Mai bun" e una şi aceeaşi cu „mai inteligent"?
SOCRATE: Şi de multe ori un singur om care gândeşte bine este superior, după părerea ta, faţă de zeci de mi , care nu gândesc; şi i se 490a cuvine să stăpânească, iar ceilalţi să fie supuşi; ca stăpân, apoi, el trebuie să aibă mai mult decât supuşii săi. Parcă asta ai vrea să înţelegi, şi nu-i cazul să mă ţi de rău că vânez cuvântul dacă zic, de pildă, că un singur om este mai capabil ca zeci de mi !
KALLIKLES: E tocmai ce susţin eu; cred că asta-i dreptatea după natură: capabilul şi cel inteligent să
conducă şi să aibă mai mult decât bicisnicii.
SOCRATE: Stai puţin aici şi spune-mi deocamdată altceva; presupune că suntem toţi adunaţi, ca acum, în acelaşi loc; că avem b împreună multe merinde şi băuturi; că am fi nişte oameni de adunătură — puternici alături de slăbănogi; şi numai unul dintre noi să fie mai capabil, spre exemplu, în şti nţa medicală. Ca putere fizică, fireşte, el va fi mai tare ca uni ; desigur, mai slab decât alţi . Dar, fi nd mai învăţat ca noi, nu cumva doctorul nostru va fi superior şi mai priceput ca noi, măcar în această privinţă?
KALLIKLES: Negreşit.
SOCRATE: I se cuvine oare lui, ca mai priceput, să aibă o grămadă mai mare din acele merinde? Ori sarcina sa de conducător se c opreşte la împărţire numai, iar în ce priveşte mâncarea şi folosirea, nare dreptul să ia pentru propriul său corp nimic mai mult decât alţi , dacă nu vrea să fie pedepsit, ci să
aibă în raport doar cu puterea sa fizică: mai mult decât cei slabi, mai puţin decât cei mai tari? Şi dacă
s-ar întâmpla ca tocmai dânsul să fie mai firav-ca toţi, s-ar putea oare, Kal ikles, ca omul cel mai capabil din adunare să aibă cea mai mică parte?
KALLIKLES: Vorbeşti de merinde, băuturi, doctori şi de ... atâtea fleacuri; eu nu mă gândesc la astea.
d
297
PLATON
GORGIAS
SOCRATE: Spune-mi atunci, pe cine numeşti capabili? Pe cei inteligenţi, ori pe cine?
KALLIKLES: Pe aceia-i numesc.
SOCRATE: Şi nu se cuvine celui capabil să aibă o parte mai mare?
KALLIKLES: Da, însă nu merinde şi băutură.
SOCRATE: Pricep. Atunci poate îmbrăcăminte? Trebuie, de pildă, ca ţesătorul cel mai destoinic să
aibă şi cea mai cuprinzătoare haină, sa se plimbe în cele mai numeroase şi mai arătoase veşminte?
