mai degrabă la începutul carierei decât mai târziu, când şi cai li s-au mai îmblânzit, când şi dânşii au devenit mai destoinici! Cum vezi, lucrul nu se întâmplă nici în meşteşugul conduceri cailor, nici în alte împrejurări. Găseşti?

KALLIKLES: Da, nu se întâmplă.

SOCRATE: Era deci curatul adevăr ce-am spus înainte: că nu ştim 517a să fi fost în statul nostru un om politic de treabă La rândul tău ai mărturisit că în vremea noastră nu sunt, îusă că altădată au existat. Şi ai pomenit îndeosebi pe câţiva — cei de care am vorbit. Dar iată că nici aceia nu-s mai presus decât cei din vremea noastră. Desigur, dacă au fost oratori de meserie, n-au întrebuinţat adevărata oratorie (că nu mai cădeau de la putere), nici pe aceea linguşitoare1.

KALLIKLES: Cu toate acestea, Socrate, suntem departe de situaţia ca vreunul din cei de acum să

poată sta alături de oricare vrei b din aceia în privinţa faptelor săvârşite.

1 Dacă erau oratori superiori nu cădeau, fiindcă chiar ei i-ar fi făcut pe atenieni oameni superiori; astfel că nu i-ar mai fi răsturnat de la putere. Dar n-au întrebuinţat nici oratoria linguşitoare, deoarece cu aceasta nu ajungeau să fie niciodată urâţi de popor.

332

GORG1AS

L

SOCRATE: Nici eu, minunatule, nu le aflu vină ca slujitori ai statului. Mai mult. îi găsesc chiar mai buni decât cei de azi; mi se pare c-au arătat mai multă pricepere să agonisească statului ceea ce dorea de la dânşii. Cât priveşte însă pentru schimbarea înclinărilor manifestate de cetăţeni sau pentru puterea lor de a-i împiedica fie prin convingere, fie prin forţă, din calea de unde, întorcându-i, cetăţeni trebuiau să se facă oameni mai de treabă, nu văd — ca să zic vorba — nici o deosebire între ei şi cei de acum.

Şi doar asta-i marea sarcină a unui bun cetăţean. Că au fost mai capabili decât aceştia să

agonisească corăbi , să facă c ziduri, arsenale, precum şi multe altele de i.cest fel, sunt gata s-o mărturisesc împreună cu tine. Bag de seamă însă că şi eu şi tu facem ceva comic în discuţie. De când discutăm, noi nu încetăm de a ne învârti în jurul aceluiaşi punct, dar fără măcar să ne înţelegem unul cu altul. Şi totuşi mie-mi pare că de mai multe ori tu ai recunoscut şi înţeles că în ce priveşte trupul şi sufletul sunt la îndemână două mijloace de a d le purta de grijă. Mijlocul întâi e o slujbă de rând, care-şi propune să agonisească, prin toate căile cu putinţă, corpurilor noastre: când ne e foame merinde, când ne e sete băuturi, când ne e frig veşminte, aşternuturi, încălţăminte şi orice poate pofti un corp.

înadins vorbesc mereu cu aceleaşi pilde, ca să mă pricepi uşor. înţeleg ca un om să fie în stare a procura cele necesare pentru trebuinţele de acest fel, având calitatea de cârciumar, negustor sau meseriaş; de pildă, brutar, bucătar, e ţesător, cizmar sau tăbăcar. Nu-i de mirare că, având această

meserie, el însuşi se simte legat să poarte grija corpului; nici să fie socotit ca atare de cine nu ştie că, în afară de aceste meşteşuguri, mai e unul, ale cărei părţi sunt gimnastica şi medicina; în sarcina acestora cade cu adevărat întreţinerea corpului. Că numai ea are dreptul să poruncească tuturor celorlalte şi să se folosească de serviciile lor, ca una care ştie: ce-i folositor la băut şi mâncat şi ce-i păgubitor sănătăţi ; pe când celelalte meşteşuguri n-o ştiu. Iată de ce în chestiunea corpului se zice 518a de celelalte meşteşuguri că sunt slugarnice şi josnice, pe când gimnastica şi medicina joacă pe drept cuvânt rol de stăpânitoare. La fel se petrec lucrurile cu sufletul. Am credinţa că-mi pricepi

gândul, deoarece îmi aprobi unele susţineri tocmai ca un om care înţelege foarte bine ce zic. Dar iată

că îndată după aceea îmi ieşi înainte cu vorba că statul nostru a născut oameni politici buni şi capabili.

Când te-ntreb de nume, tu-mi înfăţişezi nişte oameni care în politică seamănă cu b 333

PLATON

următorul caz. închipuieşte-ţi că, întrebându-te într-o chestiune de gimnastică asupra celor ce au fost ori sunt dibaci să dezvolte corpul, tu mi-ai răspunde şi ai cita în mod serios pe Thearion bucătarul, ori pe Mithaicos, cel ce a scris despre bucătăria siciliana, ori pe negustorul de vin Sârambos, vorbind de dânşii ca de nişte minunaţi îngrijitori ai

c corpurilor, întrucât primul face pâini minunate, al doilea bucate, celălalt vin.

Te-ai supăra poate, dacă ţi-aş vorbi în modul următor: „Omule, nu te pricepi deloc în gimnastică, îmi vorbeşti de slugi şi de indivizi al căror rost se mărgineşte să procure altora satisfacerea poftelor; tot oameni care nu înţeleg nimic din ceea ce-i bun şi superior pentru semeni lor. Astfel de slugi nu fac decât să îmbuibe de hrană şi să

d îngroaşe trupurile oamenilor. Pentru asta ei sunt şi lăudaţi de cei trataţi aşa. Nu mai puţin însă

aceştia din urmă s-aleg cu pierderea vechi lor bunăstări. Afundaţi cum sunt în neşti nţă, nu învinuiesc pe hrănitori lor pricinuitori fie ai bolilor, fie ai pierderi vechi lor prosperităţi fizice, învinuirile lor cad însă asupra celor ce se întâmplă să fie de faţă în momentul când le vine suferinţa — moment care soseşte adeseori mult mai târziu decât acela când au înfrânt regulile igienei, îmbuibându-se de hrană.

Aşa se întâmplă ca tocmai pe aceştia care veniseră poate să dea vreun sfat bun cade sorţiul acuzaţiei. Pe aceştia — dacă mai sunt în stare s-o facă — îi ţin de rău, pe când faţă de cei mai vechi, care sunt adevăraţi vinovaţi ai relelor de care suferă acum, ei n-au decât laude!

e lată, Kal ikles, tocmai aşa ni se înfăţişează şi purtarea ta; căci proslăveşti pe cei ce ospătează pe atenieni, punându-le la dispoziţie tot ce poftesc. Lumea zice pe de o parte că ei au mărit Atena. Nu simt însă că o astfel de creştere nu-i decât o umflătură nesănătoasă. Mari noştri oameni de stat de odinioară, fără să se ocupe de înţelepciune şi dreptate,

519a au umplut oraşul de porturi, arsenale şi ziduri; l-au încărcat de biruri şi de atâtea alte fleacuri de acest fel. Dar când va veni criza prăbuşiri , desigur ei vor arunca vina pe cei care din întâmplare vor avea situaţia în momentul acela, povăţuindu-i de bine. Dimpotrivă, vor fi sărbătoriţi oameni ca Temistocle, Cimon şi Penele, adică tocmai vinovaţi păcatelor noastre. Poate că atunci se vor repezi şi împotriva ta, de nu

b vei lua seama bine; poate şi împotriva prietenului meu Alcibiade, când vor vedea că o dată cu bunurile dobândite acum pierd şi pe cele de altădată. Bineînţeles, aceasta li se va întâmpla fără să fie vinovaţi de

334

GORGIAS

L

relele noastre, ci fi nd cel mult tovarăşi la vină. Totuşi există un lucru destul de lipsit de judecată, pe care eu însumi îl pot vedea şi de care aud vorbindu-se la fel ca despre oameni de altădată. Când chiar statul învinuieşte de te-miri-ce nedreptate pe vreunul dintre oameni politici, bag de seamă că

învinuiţi se supără foc, se revoltă contra nedreptăţi ce li se aduce şi strigă că după ce au adus cetăţi atâtea servicii este o c nelegiuire să li se dorească pieirea. Totul e o minciună. în adevăr, capul unui stat nu poate fi lovit niciodată pe nedrept de însuşi statul pe care-1 conduce. Acelaşi lucru se petrece şi cu cei ce se consideră oameni politici. întocmai ca şi cu sofişti . în adevăr, aceştia, oricât sunt de pricepuţi în atâtea direcţi , fac totuşi greşeala următoare: declarându-se învăţători de virtute,ei îşi ponegresc destul de des şcolari , deoarece — zic ei — aceia îi nedreptăţesc, fie pentru că nu-i plătesc, fie pentru alte atitudini de recunoştinţă faţă de modul superior cum i-au tratat ei, d simţindu-se maltrataţi din partea acelora. Ce-ar putea fi mai lipsit de judecată ca asta? Cum e cu putinţă ca nişte oameni deveniţi buni şi drepţi graţie unui învăţător care i-a dezbărat de nedreptate să săvârşească

nedreptatea chiar faţă de învăţătorul lor, tocmai când nici nu mai au nedreptatea în suflet? în adevăr, când n-o au, cum ar putea-o întrebuinţa faţă de cineva? Nu găseşti, prietene, că aşa ceva-i fără loc?

Ca un adevărat orator politic, astfel m-ai silit sa vorbesc acum, Kal ikles, prin refuzul tău de a-mi răspunde.

KALLIKLES: Adică tu nu poţi vorbi dacă cineva nu-ţi răspunde?

SOCRATE: Poate că da, de vreme ce mă întind şi eu la vorbă mai ales acum, când tu nu mai vrei să-mi răspunzi. Dar, bunule, în numele e zeului prieteniei, tu nu găseşti că-i fără raţiune ca omul ce se tot laudă că face pe alţi virtuoşi, tocmai el să se plângă ca de nişte păcătoşi de cei pe care el însuşi i-a pregătit să fie virtuoşi şi chiar sunt astfel?

KALLIKLES: Ba găsesc.

SOCRATE: Aşa, nu-i auzi şi tu pe cei ce spun mereu că formează oameni în vederea virtuţi ?

KALLIKLES: Cum de nu? Dar ce te aştepţi de la uni ca aceştia, 520â oameni vrednici de tot dispreţul?

SOCRATE: Dar eu zic ce să spunem de ceilalţi, care, dându-se drept cârmuitori unui stat pe care-şi iau sarcina să-1 facă desăvârşit, se apucă ei înşişi să-1 bârfească la cel dintâi prilej şi să-1 declare drept cel mai păcătos? Crezi că este vreo deosebire între aceştia şi cei de care 335

PLATON

GOROIAS

vorbeam înainte? Nu este, ferici tute! A fi sofist e una şi aceeaşi cu a fi retor; în tot cazul ceva foarte aproape, cum spuneam lui Polos1. Dar tu, din neşti nţă desigur, ai spus despre una — de retorică —

că-i lucru desăvârşit, pe când faţă de cealaltă n-ai arătat decât dispreţ. La drept vorbind, sofistica întrece aşa de mult retorica în frumuseţe, pe cât stă legiferarea deasupra proceduri judecătoreşti, gimnastica deasupra medicinei. în ce mă priveşte, am socotit că vorbitori politici şi sofişti sunt singuri oameni care n-au dreptul să se plângă de opera pe care ei înşişi au săvârşit-o, spunând că ea se întoarce cu răutate împotriva lor. Nu — fi ndcă această plângere s-ar îndrepta în contra lor: e vina lor că n-au adus şcolarilor folosul pe care îl făgăduiau. Ce, nu-i aşa?

KALLIKLES: Aşa e.

SOCRATE: De asemenea, ei sunt singuri care, cât se pare, pot hărăzi binefaceri numai pe încredere, dacă cele ce făgăduiesc sunt adevărate. E altceva când ar fi în discuţie o binefacere de natură

deosebită. Să pregăteşti, de pildă, pe cineva să alerge bine la o întrecere prin tehnica pedotribului.

Aici s-ar mai putea înţelege ca un elev să-şi înşele învăţătorul, lăsându-1 fără recunoştinţa cuvenită şi neplătindu-i salariul în cazul că maestrul a lăsat lucrul la voia aceluia, neînţele-gându-se de mai înainte asupra preţului şi neridicându-şi bani îndată după întrecere. Dar nu încetineala alergări a pricinuit nedreptatea, ci însăşi nedreptatea. Ce, nu-i aşa?

KALLIKLES: Ba da.

SOCRATE: Şi astfel, o dată ce maestrul înlătură tocmai acest lucru, nedreptatea, el n-are să se mai teamă că va fi nedreptăţit şi rămâne singurul în măsură să săvârşească binefacerea fără vreo garanţie, dacă în adevăr este în stare să-i facă pe oameni drepţi. Nu-i aşa? . KALLIKLES: Este.