SOCRATE: Vorba e: foloseşte sau nu?
POLOS: Foloseşte.
SOCRATE: Scapă bolnavul de un mare rău? îi este de un folos răbdarea dureri , dacă se face sănătos?
POLOS: Cum de nu?
SOCRATE: Dar omul cu cea mai prosperă stare sanitară a corpului este cel tratat de medic, sau cel care dintru început n-a avut nici o
suferinţă?
POLOS: învederat că cel ce n-a îndurat dintru începui nici o
suferinţă.
SOCRATE: Că doar, pare-se, nu-i atât o fericire să scapi de rău, cât este să nu capeţi dintru început vreunul.
POLOS: Aşa este.
SOCRATE: Dar ce zici, dacă avem înainte doi bolnavi egal de loviţi în trupul sau sufletul lor, care crezi că-i cel mai nefericit? Cel ce se lecuieşte prin îngrijiri, sau cel ce rămâne cu boala fi ndcă nu s-a căutat?
POLOS: Cel ce nu s-a îngrijit, cred.
SOCRATE: Şi ce? Ispăşirea nu era tot o scăpare de cel mai mare dintre vicii; am numit răutatea?
POLOS: Da, era.
SOCRATE: Astfel dar, dreptatea, făcând pe om mai înţelept, îl face mai drept. Ea este în privinţa răutăţi ca tratamentul pentru boală.
POLOS: Da.
b
282
283
PLATON
e SOCRATE: Şi tot astfel cel mai fericit este omul al cărui suflet n-a avut răutatea în sine, întrucât acest neajuns este pentru suflet, cum am spus, cel mai mare viciu.
POLOS: Nici o îndoială.
SOCRATE: Al doilea fericit vine la rând omul pe care l-am scăpat de viciu.
POLOS: Aşa se pare.
SOCRATE: Este întâmplarea celui care a învăţat minte, celui mustrat şi pedepsit.
POLOS: Da.
SOCRATE: Pe când cel ce trăieşte cea mai urâtă dintre vieţi este omul care poartă în suflet viciul nedreptăţi , cel ce nu s-a putut descotorosi de ea.
POLOS: Se vede.
Din nou la Arhclau. încheiere
SOCRATE: Nu-i tocmai asta întâmplarea omului care, săvârşind
479a cele mai urâte fapte, trăind în cea mai neagră nedreptate, izbuteşte totuşi să scape de sancţiuni, de pedepse, de ispăşirea păcatelor, aşa cum ziceai că a izbutit şi Arhelau şi toţi tirani şi oratori , şi cei mai puternici oameni de stat?
POLOS: Se prea poate.
SOCRATE: Când bag de seamă sfârşitul la care au ajuns asemenea oameni, îmi vine să-i pun alături de bolnavul care suferind nenumărate boli serioase ajunge de nu mai putea da seamă medicilor asupra suferinţelor propri şi înlătură astfel orice putinţă de lecuire, temându-se b ca un copil fie de fierul, fie de focul curei impuse, fi ndcă acestea îi produc durere. Nu găseşti că-i aşa?
POLOS: Găsesc.
SOCRATE: Este desigur la mijloc necunoaşterea faptului cât e de preţioasă sănătatea şi prosperitatea corpului. în adevăr, din ce am convenit împreună, mi-e teamă că aidoma fac şi cei ce fug de dreptate, cei ce se uită numai la aspectul dureros al pedepsei. Ei sunt orbi faţă de folosul ce rezultă dintr-însa şi nu ştiu că-i mai mare nenorocire să n-ai sufletul sănătos, ci şubred, nedrept şi păcătos, decât să
trăieşti cu un c corp bolnav. Din această pricină recurg, bieţi , la toate mijloacele, 284
GORGIAS
numai şi numai să nu îndure pedepsele, numai să scape de „cel mai rău". Şi-şi adună bani, îşi fac prieteni şi-şi dau osteneala să se exprime într-o vorbire cât mai convingătoare. Polos, dacă am convenit asupra acestui adevăr, îţi dai tu acum seama ce urmează din discuţia noastră? Sau vrei să
ne socotim împreună?
POLOS: Dacă găseşti de cuviinţă...
