KALLIKLES: E limpede.

SOCRATE: în cazul acesta puterea i se va întoarce împotrivă-i şi 51 la va fi pentru el cel mai mare rău. El va rămâne cu un suflet pervers şi pângărit, fie din pricina imitări despotului său, fie din aceea a puteri de care dispune.

KALLIKLES: Nu ştiu, Socrate, cum învârteşti de fiece dată vorbele în sus şi în jos... Ce, nu-ţi dai seama că imitatorul unui tiran, la rândul său, va căuta şi dânsul să ucidă pe cel care nu-1 imită şi de va vrea îi va răpi şi averea?

SOCRATE: Ba ştiu, bunule Kal ikles, de vreme ce nu-s surd; afară b de asta eu chiar adineauri te-am auzit şi pe tine şi pe Polos, de atâtea ori, şi pe mai toţi ceilalţi din ţara noastră. Acum află din parte-mi că va ucide, desigur, pe oricine va vrea; însă o va face ca om rău faţă de unul bun şi drept.

KALLIKLES: Bine, dar tocmai această împrejurare nu-i mai vrednică de indignarea voastră ca orice?

SOCRATE: Nu, cel puţin omul cuminte nu se înfurie; aşa povâţuieşte judecata. Nu cumva crezi că

pregătirea noastră trebuie să se îndrepte numai în sensul de a trăi o cât mai îndelungată viaţă? Nu cumva întreaga noastră grijă trebuie să se concentreze la găsirea mijloacelor cum să scăpăm întotdeauna de primejdi , cum e, de pildă, c retorica, de care mă îndemni să mă ocup mai de aproape

— pentru a scăpa teafăr din tribunale?

KALLIKLES: Pe Zeus,cred că nu-i rău îndemnul meu.

324

325

FLATON

GORGIAS

SOCRATE: Spune-mi, preabunule, îţi pare preaţioasă tehnica înotului?

KALLIKLES: îţi spun, pe Zeus, mie unuia nu-mi pare. SOCRATE: Şi totuşi ea scapă pe oameni de la moarte sigură, când se întâmplă să cadă într-o astfel de nenorocire, încât au nevoie de ea. De-ţi pare

însă fără valoare să trec la una mai însemnată. Să vorbesc de plutire. Vei recunoaşte că arta navigări mântuie pe oameni de cele mai însemnate primejdi ; şi nu numai sufletele, dar şi trupurile, dar şi averile

d lor. La fel cu retorica. Şi cu toate acestea, ce modest, ce la locul ei ni se înfăţişează! Nu se trufeşte, nu-şi ia aere, ca şi cum ar face cine ştie ce ispravă. Dimpotrivă, căpitanul unui vas, după ce-şi dă

osteneala să ducă la bun sfârşit lucruri tot aşa de însemnate ca şi cele ce se tratează la tribunale, când mântuie călătoria şi aduce la noi pe le-miri-cine din Egina, nu cred că cere o răsplată mai mare ca doi oboli. Dacă transportă pe cineva tocmai din Egipt ori din Pont, cel mai mare câştig ce poate să-i iasă pentru o binefacere aşa de însemnată, aducând teferi — cum

e ziceam înainte — şi debarcându-i în port şi pe tatăl unei famili , şi pe copi , şi avutul şi pe femeia lui

— este suma de două drahme. Cât priveşte pe mânuitorul acestei arte, cel care a dus toate la bun capăt, pe dânsul, o dată ce se coboară de pe vas, îl poţi vedea plimbându-se lângă malul mări , în preajma corăbiei, într-o ţinută modestă. Cred că este în stare să judece atât, că nu se poate şti căruia dintre călători săi i-a făcut un serviciu nelăsându-1 să se înece şi căruia o pagubă — el care-şi dă

512a seamă că nu i-a dat jos din corabie mai buni (la suflet şi la corp) decât erau când îi îmbarcase.

Ştie doar că, şi când unul e stăpânit de boli mari şi fără vindecare, ale corpului, încă este un nenorocit dacă nu s-a înecat şi n-a murit pe drum. Şi căpitanul se gândeşte că un astfel de om n-a putut fi întru nimic ajutat de dânsul în acest sens. Cu atât mai vârtos va fi când are cineva boli multe şi fără lecuire la acea parte a fi nţei noastre care e mai de preţ ca trupul — am numit sufletul — şi când omul astfel bolnav va trebui totuşi să continue a trăi, chiar dânsul ajutându-1 în

b această direcţie şi scăpându-1 fie de valurile mări , fie de tribunal, fie de orice altă primejdie, bine şti nd că nu-i nici un câştig pentru pervers să trăiască, traiul lui rămânând cu necesitate un lanţ de păcate. Aşa se face că nu-i în datina unui căpitan de vas să se fălească, deşi ne mântuie de pieirc.

Dar, minunatule, nu se mândreşte nici constructorul maşinilor de război, care nu se lasă mai prejos în privinţa serviciilor nici decât

căpitanul de corabie, nici decât un general, nici decât oricare altul, el care scapă câteodată oraşe întregi de la pieire. Şi ce? Nu stă el alături de un avocat? Mai mult decât atât, Kal ikles! Dacă acest constructor ar vrea şi el, după pilda noastră, să-şi laude meseria, ar putea să vă acopere într-o ploaie de argumente, să vă spună şi să vă îndemne a vă face c constructori de maşini de război, ca dânsul, şi să vă facă dovada că toate celelalte meseri nu sunt nimic pe lângă a sa. Şi ar avea destule fapte de chemat în ajutor. Cu toate acestea, tu nu încetezi de a-1 dispreţui pe el şi tehnica lui; îi rosteşti în batjocură meseria şi n-ai încuviinţa, de pildă, să-ţi dai fata după băiatul lui, nici s-o iei pe a lui pentru copilul tău. Şi dacă ne-am uita mai bine la faptele din care-ţi faci merite, dă-mi voie să te întreb: cu ce drept dispreţuieşti tu pe constructorul de maşini şi pe cei de care ţi-am vorbit adineauri? Ştiu ce-ai să-mi spui; că le eşti d superior şi că te tragi din oameni superiori. Dar dacă superioritatea nu stă în ceea ce arăt eu că este, dacă ăsta-i în adevăr meritul cel mare: de a te mântui şi pe tine însuţi şi ale tale, orice valoare ar avea, atunci eşti ridicol când dispreţuieşti pe meseriaş,pe medic şi celelalte meşteşuguri care se săvârşesc în vederea mântuiri . Dar, o, fericitule, eşti măcar sigur că toată

nobleţea şi binele stau în a mântui şi a fi mântuit? Nu cred că trebuie îngăduit omului, care e cu adevărat un om, să nu-1 preocupe alt e gând decât acela de a trăi o viaţă cât mai îndelungată, şi să

fie aşa de iubitor al ei; ci să se încreadă în această privinţă zeului, să mai creadă şi pe acele femei care spun că nimeni nu scapă de soarta ce-i este scnsâ. Cred că trebui să cercetăm asupra acestui lucru: în ce chip poate trăi cineva cel mai corect vremea ce-i este dat s-o trăiască. Oare să se potrivească cineva cerinţelor politice, sub regimul cărora trăieşte şi după care tu ar trebui, de pildă, să

devii cât mai asemenea demosului atenian, 513a de vrei să i te faci plăcut şi să capeţi o mare putere în stat? Ce folos vine de aici pentru tine şi pentru mine, minunatule, iată la ce trebuie să bagi de seamă. Nu cumva să păţim1 şi noi ca acele femei din Tesalia de care se spune că dau luna jos prin farmece. Goana după o asemenea putere în stat ne poate primejdui şi nouă tot ce avem mai scump în viaţă. Te înşeli amar, Kal ikles — sunt încredinţat de asta —, dacă-ţi închipui că există cineva în stare să te poată învăţa un meşteşug prin care să câştigi

Se spunea că aceste vrăjitoare îşi puneau în primejdie vederea ochilor şi picioarele prin practicile lor.

326

327

PLATON

b în stat o mare putere, fără să te adaptezi în totul - în cele bune sau în cele rele — constituţiei sale politice. Că nu e numai vorba să devii un imitator al lor, ci să te asemeni cu ei chiar prin firea ta, de vrei să-ţi făureşti o amiciţie sinceră cu demosul atenienilor, şi zău, chiar cu Demos al lui Pyrilamp. Cel ce te va asemui acestora întocmai, acela te c va face un om politic după cum îi e dorinţa, şi în acelaşi timp un orator, în adevăr, fiecare se bucură când i se vorbeşte potrivit cu caracterul propriu şi se supără, iubite amice, de orice vorbire străină felului său de a fi. Ce întâmpinăm acestor susţineri, Kal ikles?

KALLIKLES: Nu ştiu cum se face, Socrate, dar mi se pare că vorbeşti bine. Eu trec totuşi prin aceleaşi stări sufleteşti ca mulţimea: nu mă pot convinge.

SOCRATE: împotriva mea lucrează dragostea pentru demos, care a străbătut în sufletul tău. Dar dacă

privim mai des şi mai adânc aceste d chestiuni, vei fi convins. Acum adu-ţi aminte ce-am spus: că

două sunt căile de pregătire în ce priveşte trupul şi sufletul. Una vrea să mulţumească dorinţele, cealaltă să facă binele. Aceasta nu numai că nu face pe plac dorinţelor, dar li se şi împotriveşte. Nu-s astea cele caracterizate de noi înainte?1

KALLIKLES: Tocmai.

SOCRATE: Şi-am spus de una că n-are altă ţintă decât plăcerea. Nu-i în realitate decât o linguşire lipsită de orice demnitate. Ori nu? e KALLIKLES: Fie — de vrei cu tot dinadinsul aşa.

SOCRATE: Cealaltă, dimpotrivă, nu urmăreşte decât să ducă la desăvârşire lucrul de care se ocupă, fie că-i vorba de un corp, fie că-i de suflet.

KALLIKLES: Se-nţelege.

SOCRATE: în grija ce se cuvine să purtăm statului şi cetăţenilor, n-ar trebui să ne ocupăm de a face pe concetăţeni noştri oameni cât mai buni? Am descoperit lucrul încă de mai înainte. Fără asta orice altă binefacere pe care le-am aduce-o ar fi zadarnică, o dată ce le lipseşte de la temelie gândul cel bun şi cinstit al celor chemaţi fie să facă mari 514a averi, fie să ajungă la conducerea unora, fie la cine ştie ce altă putere. Să spunem că lucrurile sunt aşa?

1 E vorba de conducerea în viaţă: nu faţă de sine, ci faţă de ceilalţi. Discuţia readuce chestiunea lăsată în suspensie la 503 c, privitoare la judecata formulată asupra oamenilor de stat.

328

GORGIAS

L

KALLIKLES: Fără îndoială, dacă găseşti mai plăcut aşa.

SOCRATE: Kal ikles, dacă am pune la cale o mare întreprindere cu caracter public, vreo construcţie, nişte monumente de proporţie, de pildă, temple, arsenale, ziduri, n-ar trebui să începem a ne cerceta întâi pe noi înşine dacă ne pricepem sau nu în tehnica construcţiei şi să vedem de la cine am învăţat-o? Ar trebui ori nu?

KALLIKLES: Sigur că ar trebui.

SOCRATE: Trebuie să cercetăm, în al doilea rând, dacă am mai construit vreodată o clădire, fie una particulară — pentru un prieten — fie una personală. Să vedem, de asemenea, dacă această