KALLIKLES: Ce veşminte?
SOCRATE: Şi ca încălţăminte: e învederat că meşterul cel mai
iscusit în facerea lor trebuie să aibă mai multe, că de aceea doar este cel e mai priceput! Poate că unui asemenea cizmar nu i-ar sta rău să se plimbe încălţat cu cele mai încăpătoare ghete, cu cele mai numeroase!
KALLIKLES: Ce tot baţi capul cu ghetele?
SOCRATE: De nu vorbeşti de ghete, te gândeşti poate la alte cazuri. închipuieşte-ţi, de pildă, un om care, ocupându-se cu agricultura, este bun cunoscător al pământului; că e pe deasupra om cumsecade, om corect. Poate că i s-ar cuveni mai multă sămânţă, poate că ar merita să aibă, pentru ogorul propriu, cel mai mare hambar de cereale.
KALLIKLES: Iară şi iară aceleaşi pilde, Socrate.
SOCRATE: Şi nu-s numai pildele aceleaşi, Kal ikles, dar stau tot în preajma aceloraşi subiecte chiar.
KALLIKLES: Pe Zeus, îi dai mereu înainte cu cizmari, postăvari, 491 a bucătari, doctori..., parcă de ei ar fi acum vorba noastră!
SOCRATE: Dacă-i aşa, spune tu: pe ce tărâm caută să fie cineva mai capabil şi mai cunoscător, pentru a avea pe drept o parte mai mare decât a celorlalţi? Cum văd, tu nici pe mine nu mă rabzi când arunc presupuneri, nici tu însuţi nu vrei să spui.
Capabili sunt numai cei înţelepţi şi îndrăzneţi în politică
KALLIKLES: Dar eu ţi-o spun de-atâta vreme! întâi de toate, când vorbesc de oameni capabili, eu nu înţeleg nici pe cizmari, nici pe b bucătari, ci înţeleg pe cei pricepuţi în treburile statului, adică pe cei care ştiu cum să le administreze, în sensul că nu-s numai pricepuţi, dar şi îndrăzneţi, având destulă
energie să ducă la bun sfârşit cele proiectate şi să nu dea îndărăt din slăbiciune de suflet.
298
SOCRATE: Vezi, preabunule Kal ikles, că nu sunt aceleaşi pricini pentru care tu mă învinuieşti pe mine şi eu pe tine? Tu zici că eu susţin mereu una şi aceeaşi şi mă ţi de rău pentru asta. Dimpotrivă, învinuirea mea este că tu nu menţi niciodată aceeaşi convingere despre aceleaşi lucruri. Astfel, uneori numai cei puternici sunt pentru tine capabili şi superiori, alteori numai cei înţelepţi; acum ai venit cu
alta: numai pe cei c îndrăzneţi îi numeşti superiori şi capabili. Pe Zeus, desfă-te odată de vorbărie şi spune care-s capabili tăi? Care-s superiori ? Şi-n ce le stă superioritatea?
KALLIKLES: Dar am mai spus-o: cei care dispun de înţelepciunea trebuitoare pentru afacerile de stat, când sunt şi îndrăzneţi. După mine, acestora li s-ar cădea să cârmuiască statele: în plus, este şi drept
" ca dânşii să aibă mai multe foloase decât ceilalţi: fireşte, cârmuitori mai mult decât cei cârmuiţi.
SOCRATE: Cum vine asta? Cârmuitori ai cui? Ai lor înşile? Sau în ce altă privinţă „cârmuitori şi cârmuiţi?"
KALLIKLES: Cam în ce altă privinţă?
SOCRATE: înţeleg că fiecare este stăpân pe sine însuşi. Ce? După tine aşa ceva nu trebuie? Numai pe alţi să-i cârmuieşti?
KALLIKLES: Ce sens dai vorbelor stăpân pe sine însuşi?
SOCRATE: Nu-i alt sens aici; e cel care-1 dau toţi oameni : „de a fi cumpătat şi stăpân pe sine însuşi".
Cu alte cuvinte, de a-şi domina dorinţele şi poftele care sunt într-însul.
e
KALLIKLES: Ce, glumeşti? Proşti sunt cumpătaţi tăi!
SOCRATE: Da de unde! Nu-i unul aici care să nu vadă că nu vorbesc de proşti.
Trăieşte viaţa după natură cine lasă liber frâul plăcerilor
KALLIKLES: Ba de ei vorbeşti, Socrate, şi încă cum! Căci care alt om se poate socoti fericit când este robul oricui? Vrei să şti cum e după natură frumos şi drept? îţi spun îndată cu toată sinceritatea: trăieşte viaţa bine cine lasă frâu liber celor mai mari pofte ce sunt în el, cine nu le zăgăzuieşte şi cine este în stare, prin îndrăzneală şi pricepere, să le 492a pună neîncetat la îndemână tot ce cere dorinţa poftitoare mereu de altele. Dar aşa ceva, cred, nu-i cu putinţă mari mulţimi. Pentru aceea gloatele ţin de rău pe asemenea oameni; ele îşi ascund astfel propria
299
PLATON
GORGIAS
incapacitate, de care le e ruşine, şi declară necumpătarea lucru urât, întrucât — cum spuneam şi mai înainte — aduce în stare de robie şi pe oameni de o natură superioară: nefi nd capabili să-şi agonisească cele trebuitoare pentru saturarea poftelor, mulţimile laudă cumpătarea şi dreptatea, o fac din laşitate. Presupune că avem de-a face cu feciori de regi sau cu oameni în care natura a pus destul pentru ca ei să ajungă la conducere — la tiranie sau alt gen de supremaţie; ce-i mai urât pentru dânşii, ce-i mai bicisnic decât cumpătarea? Ei, cărora le stă la îndemână să guste fără nici o stingherire din bunurile vieţi , să vină singuri la stăpân, să treacă de partea celor mulţi şi să-şi însuşească şi legea şi raţiunea şi critica la care pot fi supuşi aceia! Şi cum nu i-ar face nefericiţi o astfel de „frumuseţe", pricinuită de cumpătare şi dreptate, câtă vreme ei nu sunt în stare să dea nimic mai mult prietenilor decât duşmanilor — deşi puterea supremă în propriul lor stat este în mâinile lor? Ci iată, Socrate, adevărul adevărat, acela pe care tu zici că-1 urmăreşti: virtutea şi fericirea — nu-s decât mijloace cu ajutorul cărora omul îşi poate mări plăcerea, neînfrânarea şi orice libertate. Celelalte sunt înfrumuseţări înşelătoare, convenţi de-ale oamenilor, întocmite contra naturi , sunt vorbe goale, praf şi fum.
SOCRATE: Nu fără avânt, Kal ikles, şi cu destulă sinceritate ai făcut expunerea. în adevăr, vorbeşti răspicat lucruri pe care şi ceilalţi oameni le gândesc. însă nu vor să le rostească. De aceea, te rog să
nu dai îndărăt cu nici un preţ; doar s-o face în mod real lumină asupra întrebări cum trebuie să trăim!
Să-mi spui: dacă unul vrea să fie în viaţă aşa cum se cuvine, zici că nu trebuie să pună nici un frâu poftelor, ci, lăsându-le să devină cât mai mari, să alerge după mijloacele de satisfacere, de oriunde şi le-ar agonisi, şi zici că asta-i virtutea?
KALLIKLES: Da, acestea le spun eu.
SOCRATE: Deci pe drept sunt numiţi fericiţi cei care n-au trebuinţă de nimic.
KALLIKLES: în felul acesta numai pietrele sunt fericite, şi morţi .
Viaţa omului dedat poftelor este cea mai bună?
SOCRATE: Dar şi cum zici tu, grozavă viaţă! Nu m-aş mira să aibă dreptate Euripide când spune versurile:
