Schneider.
— Dacă tu eşti fericit, Lambret, şi eu sunt fericit. Las ideologia în seama ta.
Telefonul lui Giovanni sună din nou. Simţi cum i se strânse stomacul când se duse să răspundă. Nu putea suporta să discute cu vocea germanică, lipsită de trup, de două ori în aceeaşi zi. Dar nu erau decât cei de la recepţia hotelului, care-l informau că primise încă
un colet FedEx. Pachetul îi fusese lăsat la uşă, conform instrucţiunilor lui, şi el îl recuperă la scurt timp după plecarea recepţionerului.
Cutia era grea. Expediţia costase peste o sută de euro. Pe declaraţia vamală scria: „Obiecte decorative – design interior – valoare 250
274 ➢
euro”.
Deschise capacul şi căută înăuntru.
Atinse ceva plat şi în colţuri. Când îl trase afară, văzu că era un suport pentru cărţi, din bronz, filigranat. Apoi perechea lui.
Următorul obiect era învelit într-o folie cu bule, o lupă ornamentală, cu un mâner din os, sculptat. Ultimul obiect, cel mai mare, era şi el învelit în folie.
Ştiu ce era înainte să înceapă să desfacă banda adezivă. Teaca strălucitoare de aur se vedea prin folia cu bule. Nu văzuse niciodată
artefactul la Viena şi nici măcar nu era sigur că văzuse vreodată
fotografii ale acestuia. Dar i se spusese la ce să se aştepte. Din nou, găsi aşteptarea copleşitoare. În mâinile lui umile, urma să ţină o altă
relicvă a lui Hristos.
Când folia cu bule căzu pe jos, simţi puterea pe care o exercita Lancea Sfântă. Îşi lăsă degetele să mângâie marginea ei neagră, ascuţită, până în vârf. Chiar vârful care străpunsese carnea lui Iisus.
Durerea îl lovi puternic şi rapid.
La început se gândi că era o crampă sau o întindere musculară la un muşchi dintre coaste.
Dar era mai rău de atât, mult mai rău.
Viziunea îi apăru şi ea, puternic şi rapid. Faţa era atât de senină
încât îl distrase de la durerea agonizantă.
După ce viziunea dispăru, aşeză lancea pe pat şi se duse la oglinda din baie, unde îşi ridică tricoul.
Văzu sânge.
Care picura dintr-o rană aflată în partea dreaptă a torsului său.
Căzu în genunchi pe covoraşul din baie şi începu să se roage atât de fierbinte cum nu se mai rugase niciodată.
Când aterizară la aeroportul Ben Gurion, Cal şi Irene erau epuizaţi.
Petrecuseră o altă noapte agitată la Roma şi, în timpul zborului El Al, somnul le fusese întrerupt de o durere ascuţită în coaste. Nu găsiseră
locuri împreună, dar Cal se ridică pe jumătate, pentru a-i atrage atenţia Irenei, în momentul culminant al durerii. El o văzu, cu trei rânduri mai în spate, cum se ţinea de partea dreaptă, cu faţa schimonosită. Mai târziu, când durerea încetase, ei se întâlniseră în
275 ➢
spatele avionului să schimbe câteva cuvinte.
— I s-a întâmplat ceva? întrebase ea, disperată.
— Nu ştiu. Poate.
— Crezi că l-a rănit ceva?
— Nu neapărat. Ar putea fi…
— Ce ar putea fi? întrebase ea.
El îşi dorise să fi tăcut, dar ochii ei rugători îl obligaseră să
continue.
— Următorul stigmat, spusese el. Iisus a fost rănit în partea dreaptă a pieptului. Poate că Giovanni tocmai a intrat în posesia suliţei. Primeşte relicvele una câte una. Probabil că cineva i le aduce.
Ai văzut cum ne-au fost verificate bagajele când am plecat din Italia.
N-ar fi putut să le transporte chiar el. Securitatea israeliană e prea bună. Odată ce primeşte Cuiul Sfânt, s-a terminat.
După ce aterizară şi trecură de controlul paşapoartelor şi de vamă, urcară în maşina închiriată de Cal. În curând, mergeau cu viteză pe acelaşi drum spre Ierusalim pe care călătorise şi Giovanni. Când ajunseră în curtea hotelului, lăsară maşina valetului şi se grăbiră
înăuntru.
La recepţie, funcţionarul, o femeie de vârstă mijlocie, începuse prin a le cere paşapoartele, când Cal îi împinse o fotografie a lui Giovanni în faţă.
— Bărbatul acesta stă la hotel, spuse el. Se uită la ecusonul femeii.
Îl recunoşti, Magda?
— Un preot, spuse ea. N-am văzut niciun preot pe aici, în ultima vreme. Când vin, vin în grupuri. Noi nu avem grupuri.
— E posibil să nu fie îmbrăcat ca un preot, spuse Irene.
— Cum se numeşte?
Cal îi răspunse:
— Giovanni Berardino, dar nu cred să călătorească sub acest nume.
