O albină trecu bâzâind pe lângă fereastră. Fluturii dansau pe pajişte.
Dinspre sat se auzea un sunet slab de muzică.
Zâmbi.
Avea nevoie să-şi îndepărteze îngrijorările pământeşti şi să i se ofere lui Hristos. Dumnezeu va avea grijă de nevoile lui pe pământ şi în ceruri. Dumnezeu va avea grijă de familia lui.
El fusese ales.
Aruncă încă o privire pe fereastră. Era un om fericit.
Cal şi Irene îşi intraseră din nou în ritm şi răsfoiau dosarele. Era o
227 ➢
treabă mai rapidă decât sortarea fotografiilor cu caligrafie greacă şi latină din Biblioteca Vaticanului. Le lua doar o fracţiune de secundă
să verifice un document, să vadă dacă se potrivea cu imaginea lor cu lancea şi fulgerele, aşa că puteau să treacă rapid prin fişierele din dulapuri.
După vreo oră, Cal trecuse la al doilea dulap şi se plângea:
— Doamne, urăsc naziştii.
— Şi eu, spuse Irene. Dacă n-aş…
Se opri la mijlocul propoziţiei şi rămase cu privirea în gol, ca şi cum n-ar fi fost acolo.
Cal nu-i sesiză starea, pentru că nici el nu mai vedea dulapul de fişiere din faţa lui. Vedea cu totul altceva. Şi dispoziţia îi trecuse, brusc, de la iritare la ceva foarte diferit.
Se treziră amândoi deodată.
Irene îl privi.
— Şi tu? întrebă ea.
El ştia exact înţelesul întrebării ei vagi.
— Da.
— Trebuie să desenez, spuse ea repede.
Cal tocmai văzuse o coală albă de hârtie care separa două
fotografii, într-unul dintre dosarele din dulap. O smulse şi i-o dădu.
— Eu n-o să mă agit, spuse el. Tu desenezi mult mai bine decât mine.
Ea scotoci prin geantă şi găsi un creion.
După ce termină îi arătă şi lui.
Nimic nu-l mai uimea.
— Asta este exact ce am văzut şi eu, spuse el.
Era o privelişte de la o fereastră, o sticlă de apă în prim-plan, cu eticheta Font Vella, un sat pe un deal şi un golf în formă de semilună, în depărtare.
— Este ceea ce vede Giovanni, spuse ea.
Cal se aşeză.
— Mi-a dat un sentiment de linişte, spuse Cal.
— Da, spuse ea. Era un fel de fericire. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta.
228 ➢
Era aproape prânz când Irene dădu peste el.
Dosarul purta eticheta: Manifestaţie la Nürnberg, 1979/R Kranz.
Era un dosar cu un fotoreportaj, o colecţie de câteva zeci de fotografii alb-negru, făcute la o manifestaţie a neonaziştilor.
Cal ridică privirea când o auzi pe Irene strigându-l. Ţinea în mână
una dintre fotografii.
