— Durerea este teribilă, spuse ea ţinându-şi mâinile ridicate. I se întâmplă ceva, ceva rău.

— A primit cuiul, spuse Cal. Nu mai avem timp.

Avură acelaşi gând deodată. Începură să alerge pe coridor, oprindu-se la uşa fiecărei camere, lovind cu piciorul, pentru că

mâinile îi dureau prea tare, şi strigând.

— Giovanni, Giovanni!

Curând, câţiva oaspeţi deschiseră uşile, alţii, speriaţi la gândul

 283 ➢

unui atac terorist, îşi căutară adăpost şi sunară la recepţie ca să

raporteze incidentul.

— Ce este? întrebă un bătrân, strigând după ei. Ce vreţi?

— Ne pare rău, îi răspunse Cal. Căutăm pe cineva.

— Da, da. Giovanni, spuse bătrânul, v-am auzit strigând, nu sunt surd.

Bătuseră deja la jumătate din uşile de la etaj când, din lift, ieşi directoarea şi se îndreptă spre ei cu un deget ameninţător.

— Voi doi! Opriţi-vă odată. Îmi deranjaţi oaspeţii.

— Este o urgenţă, strigă Gal şi lovi în altă uşă. Giovanni!

— Nu! Nu! Opriţi-vă! strigă directoarea.

O ignorară şi continuară într-un ritm frenetic, să bată de la o uşă la alta, în timp ce managerul vorbi în staţia de transmisie în ebraică.

— I-ai găsit pe toţi de pe partea ta? strigă Cal spre Irene.

— Asta este ultima, strigă ea, după ce lovi în uşă.

— În sus pe scări, spuse Cal, trăgând-o spre casa scărilor.

— Hei! Opriţi-vă! strigă directoarea şi reveni la staţia ei de transmisie.

Coridorul de la etajul al doilea era gol.

Camera 200 se afla peste drum de casa scărilor şi Cal începu de acolo, în timp ce Irene începu de lângă el, de la camera 201.

El se mişcă rapid, o ignoră pe femeia care scoase capul din camera 202 şi se retrase rapid, trântind şi încuind uşa.

204.

206.

208.

Durerea din mâinile lui Cal pălea şi el îşi folosi pumnii să bată în uşă.

— Giovanni! Giovanni!

Înăuntru, preotul zăcea întins pe o parte, nesimţitor, iar patul său era un haos însângerat.

Cal trecu mai departe.

Directoarea apăru la etaj de data asta însoţită. Doi agenţi de securitate, înarmaţi, bărbaţi tineri, solizi, stăteau alături de ea şi unul dintre strigă în engleză.

— Domnule! Doamnă! Opriţi-vă şi veniţi aici!

 284 ➢

Cal îi ignoră până când îl auzi pe unul dintre ei:

— Credeţi-mă, vă vom împuşca!

— Irene, opreşte-te, spuse Cal. Au arme.

— Dar, Cal, protestă ea.

Agenţii de securitate veneau spre ei cerându-le să ridice mâinile.

De frustrare, Irene mai lovi o uşă şi căzu la pământ plângând.

Cal ignoră agenţii de securitate şi se duse lângă ea, lăsându-se să

cadă lângă perete. Apoi o luă în braţe şoptindu-i:

— Am încercat. Am încercat tot ce am putut.

Paznicii stăteau deasupra lor, cu pistoalele semiautomate aţintite spre capetele lor.

— Ridicaţi-vă şi veniţi cu noi! Acesta este ultimul avertisment!

— Irene, s-a terminat, spuse Cal, blând. Trebuie să mergem.

Cecchi se plânse oamenilor lui.

— Lucrul pe care l-am urât întotdeauna la supraveghere este momentul în care trebuie să te duci la baie.

— Când a fost ultima dată când aţi stat într-una dintre dubele astea? îl întrebă cineva.