ţară? Nu ar fi Reichul cea mai mare putere de pe pământ dacă
ar dispune de o asemenea armă? Iată ce vă propun: noi avem aldoilea spin depozitat în siguranţă la Berlin. Lancea se află încă
la Viena şi, când va veni momentul potrivit, trebuie să o
235 ➢
confiscăm şi să o punem în siguranţă. Îi voi oferi lui Rahnresursele de care are nevoie şi îl voi trimite să caute mai mulţiastfel de spini, dacă mai există alţii, şi unul sau mai multe cuie.
Nimic nu ar trebui să fie mai important pentru Reich decâtobţinerea unui Cui Sfânt al lui Hristos.
Cal se frecă la ochi şi întoarse capul spre Irene şi Kranz.
Probabil că Irene îi citise şocul de pe faţă, pentru că în vocea ei se simţi frica.
— Cal, ce este?
— Ştiu de ce l-au răpit pe Giovanni, spuse el.
— Cine credeţi că l-a răpit? întrebă Kranz.
— Nu ştiu cine sunt, dar aş paria că îşi spun Cavalerii lui Longinus.
— Chiar credeţi aiurelile din scrisoarea aceea? întrebă Kranz.
— Mi-e teamă că da.
— Imaginaţie americană hiperactivă, dacă mă întrebaţi pe mine, spuse Kranz.
— Aş putea să fac o copie? întrebă Cal, ignorând comentariul bătrânului.
— Nu am un copiator şi nu o puteţi lua din această casă.
— Pot să-i fac o fotografie?
Kranz refuză imediat solicitarea.
Irene îl întrebă pe Cal.
— Ne-ar ajuta să-l găsim pe Giovanni?
— S-ar putea.
— Vă rog, Herr Kranz. Eraţi doar un băieţel atunci când a fost luat unchiul dumneavoastră. Nu puteaţi face nimic să-l salvaţi. Vă rog, ajutaţi-mă să-mi salvez fratele.
Stăteau în faţa porţii conacului lui Kranz, aşteptând un taxi.
— Fotografiile au ieşit bine? întrebă Irene.
El îşi scoase telefonul mobil şi îi arătă una dintre ele. Scrisul era neclar, dar lizibil.
— Destul de bine, spuse el.
— Şi acum?
Cal scoase ceva din geanta de umăr. Era cartea de vizită a
236 ➢
locotenent-colonelului Cecchi.
— E timpul să vedem dacă şi carabinierii îşi merită banii.
Exact în momentul în care taxiul se apropie de ei, din geanta Irenei se auzi sunetul mobilului. Ea răspunse şi îi aruncă lui Cal o privire nedumerită.
— Da, locotenent-colonel Cecchi. Chiar în clipa asta vorbeam despre dumneavoastră cu profesorul Donovan… O, Dumnezeule! Vă
rog, nu-mi spuneţi asta. Nu mama!
237 ➢
DOUĂZECI ŞI CINCI
În timp ce taxiul îi ducea înapoi la hotel, Cal deja înţelesese ce se întâmplase, ascultând finalul convorbirii Irenei.
