Alt bărbat: „Ia copilul!”

Un copil: „Mamă!”

O femeie: „la-ţi mâinile de pe el!”

Apoi un foc de armă, un foc de armă asurzitor, şi primul ofiţer căzu, ţinându-se cu mâinile de piept.

Al doilea ofiţer trase trei gloanţe, rapid, apoi şi el se prăbuşi lângă

perete.

Crestani se afla la cinci metri mai încolo, pe culoar. Aţintise spre el o armă argintie şi Cecchi simţi cum degetul apasă pe trăgaciul Berettei.

— Unde este lancea? Vorbeşte cu mine, părinte, spuse Schneider, în difuzor.

Giovanni o ţinea în mâini.

— Am luat-o, spuse el, slab. Durerea din partea dreaptă a pieptului îi îngreuna din nou respiraţia.

— Mai tare, te rog. Abia dacă te aud.

— Am luat-o.

— Şi ce faci cu ea?

— O aşez pe masă.

— Trebuie să atingă spinul.

Când lancea se apropie de spin, Giovanni ţipă. Lancea îi căzu din mâini şi se lovi de masă cu un zgomot puternic.

— Ce s-a întâmplat? strigă Schneider.

 292 ➢

— Mi-am ars mâna, spuse Giovanni.

— Unde este? Unde este lancea?

— E pe masă! Este portocalie! Spinul este portocaliu! Masa fumegă!

— Calmează-te, părinte. Este doar un fel de reacţie chimică. Era de aşteptat. Se ating?

— Nu.

— Trebuie să le faci să se atingă.

— Nu pot. Este prea fierbinte.

— Scoate-ţi pantoful şi foloseşte-l ca să împingi lancea până când îl atinge. Fă asta acum, te rog.

— O să-mi eliberezi familia?

— În orice clipă de acum. Imediat ce termini treaba.

— De unde o să ştiu?

— O să ţi-o dau pe mama ta la telefon.

— Este acolo?

— În apropiere, da. Aşteaptă să termini.

Giovanni îşi scoase unul din pantofi şi împinse lancea înroşită.

Talpa de cauciuc a pantofului sfârâi şi se topi. El mai împinse puţin până când vârful ajunse în contact cu spinul.

Într-o clipă, ambele relicve deveniră din portocalii roşii. Din suprafaţa mesei de lemn începură să iasă flăcări.

— A luat foc! strigă Giovanni.

Schneider apăsă butonul de mute şi îi spuse lui Gerhardt.

— Ar fi trebuit să ne gândim la asta. O suprafaţă de sticlă sau de piatră ar fi fost mai bună.

— Trebuie doar să se grăbească, cred, spuse Gerhardt pe un ton neutru.

Schneider scoase telefonul de pe mute şi spuse:

— Trebuie să te mişti rapid, să faci fotografiile înainte ca încăperea să ia foc. Ştim cu certitudine că temperatura va scădea atunci când va ajunge şi cuiul în contact cu ele. Grăbeşte-te! Tocmai le-am spus oamenilor mei să se pregătească să-i elibereze pe mama, mătuşa şi nepotul tău.

Lui Giovanni îi era teamă să atingă din nou cuiul. Deja pierduse atât de mult sânge. Dacă mai pierdea mult, ar leşina din nou sau

 293 ➢

poate chiar mai rău. Şi durerea ar fi teribilă.

Luă un prosop din baie şi îl folosi pentru a scoate cuiul din seiful hotelului, unde îl lăsase. Încheieturile începură să zvâcnească

puternic, dar cel puţin durerea era suportabilă.

Se întoarse către fereastră şi începu să meargă spre masa de lemn când o flacără se ridică mai sus şi atinse perdeaua fină.

În curând, totul se va termina. Dorea atât de tare să meargă acasă, înapoi la familia lui, înapoi la biserica lui din Monte Sulla, înapoi la viaţa simplă de preot.

— Giovanni!

Strigătul venea de pe hol.