Ea plângea şi cerea să-i spună tot ce se făcuse pentru a-i găsi mama, mătuşa şi nepotul. El îşi dădu seama că nu primea niciun răspuns.
— Lasă-mă să vorbesc cu el, spuse Cal, când îşi dădu seama că
această convorbire se apropia la final. Când îi luă telefonul, ea se întoarse şi se sprijini de portiera taxiului.
— Domnule locotenent-colonel, sunt Calvin Donovan. Trebuie să
vă relatez anumite informaţii pe care le-am descoperit şi care v-ar putea ajuta în investigaţie. S-ar putea să consideraţi că unele dintre ele sunt greu de crezut, dar mi-aş dori să încercaţi să ascultaţi cu obiectivitate.
— Sunt bucuros să vă ascult, profesore. Nimic nu este simplu sau clar în aceste chestiuni, spuse Cecchi.
Cal îl rugă pe Cecchi să aştepte un moment şi, tot în italiană, îl întrebă pe şoferul taxiului dacă înţelegea ce spunea. Germanul îşi ţinu privirea aţintită asupra drumului şi nici nu păru să realizeze că i se vorbea.
— Foarte bine, îi spuse Cal lui Cecchi. Iată ce ştim.
Şi îi spuse totul. Totul. Cecchi era atât de tăcut, încât Cal îl întrebă
periodic dacă mai era la telefon. Ce făcea în timpul ăsta? Lua notiţe?
Verifica e-mailuri? Juca Minesweeper?
Cal aproape terminase când taxiul ajunse la hotel. Irene coborî din maşină şi rămase în picioare, pe trotuar. Nu mai plângea, dar se uita în gol. Cal îi plăti şoferului şi, în timp ce se pregătea să încheie convorbirea, o conduse pe Irene spre holul hotelului, ţinând-o pe după talie.
— Asta este tot, îi spuse Cal lui Cecchi. Ştiu că sunt multe de digerat.
Cal auzi cum ofiţerul expiră zgomotos. Nu părea un sunet încurajator.
238 ➢
— Sunt ofiţer de poliţie, spuse el. Lucrez cu motive, oportunităţi, informaţii, declaraţii ale martorilor, dovezi de la locul faptei.
Dumneavoastră îmi cereţi să iau în serios ceva destul de diferit. Ceea ce îmi descrieţi ţine mai mult de domeniul spiritismului sau al supranaturalului. Vreţi să cred că Giovanni Berardino se află undeva pe coasta Spaniei pentru că aţi avut o halucinaţie despre o sticlă de apă cu eticheta în spaniolă. Vreţi să cred că un grup necunoscut l-a răpit pentru că vor o relicvă sfântă care are putere de distrugere.
Chiar nu ştiu cum să vă răspund corespunzător.
— Uitaţi ce este, înţeleg şi mă aşteptam în totalitate la acest scepticism. Dar trebuie să vă întreb: acum, după ce aţi făcut propria dumneavoastră evaluare a împrejurărilor răpirii lui Giovanni Berardino şi când au fost răpiţi şi ceilalţi membri ai familiei – aţi reuşit să construiţi o teorie coerentă? A existat vreo cerere de răscumpărare? A difuzat vreun grup un comunicat politic sau religios? Pentru ce sunt acest preot şi familia lui o ţintă?
Legătura era atât de bună încât îl auzi pe ofiţer cum înghite în sec.
— Ca să fiu absolut sincer, profesore, nu am nicio teorie care să
stea în picioare. Nu pare să fie caz penal cu profitul ca mobil şi nu prezintă caracteristicile unei răpiri teroriste cu câştiguri financiare sau politice.
— Atunci, ascultaţi-mă. Vă rog. Ce aveţi de pierdut?
— Doar reputaţia mea.
— Uitaţi-vă la dovezile pe care le-am adunat. Întâlniţi-vă cu noi, personal.
— Când vă întoarceţi în Italia?
— Mâine-dimineaţă. Zburăm la Roma.
— Atunci veniţi direct la biroul meu când ajungeţi. Voi încerca să
vă ascult fără prejudecăţi. Asta este tot ce pot să vă ofer.
Cal nu prea voia să o lase pe Irene singură, dar ea dorea să meargă
în camera ei şi îi spuse că nu vrea nimic de mâncare. Doctorul îi dăduse o reţetă de calmante atunci când fusese răpit Giovanni, dar ea nu luase niciunul. În seara asta va lua.
— Diazepam şi Biblia hotelului. Asta este tot ce vreau în seara asta, spuse ea.
239 ➢
Cal îşi petrecu seara revăzând informaţiile pe care le descoperiseră.
Încercă să gândească precum un poliţist şi să pună cap la cap o prezentare care ar putea să-l împingă pe Cecchi să ia măsuri. Şi, în timp ce gândea, jucă bowling cu sticlele de băutură din minibar.
La ora unu noaptea, sună telefonul. Irene dormea profund după
calmante. Se întinse după receptor şi răspunse.
