înainte. Fiica mea are şi ea una. Este camera vizavi de camera fiului meu.
Gerhardt îl trimise pe tipul îndesat să le caute. Din sufragerie îl auziră cum arunca lucruri. Reveni cu a ei, o statuie de ceramică, dar anunţă că cealaltă nu se afla acolo.
Gerhardt luă statuia Domenicăi şi o aruncă peste umăr. Se sparse de podea.
— O vreau pe cealaltă.
Domenica îi spuse că dacă nu se afla în camera Irenei, ea nu ştia unde este.
Gerhardt le ordonă bărbaţilor să caute peste tot, grăbind o acţiune lipsită de delicateţe. La început, băiatul consideră că toată scotoceala şi răscolitul erau amuzante, dar când le văzu pe mama şi pe mătuşa lui luptându-se cu lacrimile, începu să plângă.
— Fă-l să tacă, spuse Gerhardt. Dacă nu, îi închid eu gura.
Carla îl strânse pe băiat la piept şi îi îndesă faţa în bluza ei. În scurt timp, apartamentul fu întors cu fundul în sus.
— Pentru ultima oară, unde este? spuse Gerhardt.
— Sincer, nu ştiu, spuse Domenica. Poate că fiica mea a luat-o cu ea.
— Unde s-a dus?
— La Roma.
— De ce?
— Să încerce să-l găsească pe fratele ei. A dispărut.
Gerhardt rânji şi părea că e pe cale să spună ceva, dar nu o făcu.
— A plecat singură?
— Cu un profesor american.
Rânjetul se topi.
— Donovan?
— Da, de unde ştii?
— Unde la Roma?
— Nu ştiu. N-a sunat astăzi. Ieri se afla la un hotel.
— Ce hotel?
— N-am întrebat.
— Sun-o acum. Întreab-o dacă a luat-o cu ea. Nu-i provoca suspiciuni. Prietenul meu cu cicatricea aia frumoasă o să asculte.
220 ➢
Arătă spre Carla. Dacă-ţi avertizezi fata, în orice fel, îi tai gâtul. Află la ce hotel stă. Dacă faci treabă bună, totul o să fie bine.
Telefonul mobil al Irenei sună în timp ce Cal plătea nota la restaurant.
— Mamă. Urma să te sun când ajungeam înapoi la hotel. E totul în regulă? A sunat poliţia în legătură cu Giovanni?
— Da, totul e în regulă. N-am nicio veste de la poliţie. Eram îngrijorată pentru tine.
— Ai un ton puţin ciudat, spuse Irene. Eşti sigură că n-ai primit nicio veste?
— Nimic. E din cauza stresului.
— Ai mâncat?
— Da. Carla şi Federico au venit la cină. O să rămână aici la noapte. Mă întrebam, ai luat cumva cu tine statuia Doamnei noastre din Lourdes?
— Ar fi trebuit să-ţi spun. Da. E o nebunie, dar atunci mi s-a părut o idee bună.
— Tocmai o căutam.
Urmă o pauză, în timpul căreia Domenica citi o notă mâzgălită de mână, italiană, dictată de Gerhardt.
Pe bilet scria: „Ce hotel?”
— Profesorul Donovan şi cu mine am descoperit lucruri interesante, mamă. Nimic care să ne ajute să-l găsim pe Giovanni, dar credem că sunt informaţii importante. Dacă-ţi vine să crezi, profesorul a avut o audienţă la papă, astăzi. El a spus că se roagă
