— O voi face. Mai am nevoie de încă puţin timp. Este extrem de dificil.

Comandantul Caral îşi parcă maşina în faţa terminalului unu al aeroportului din Barcelona şi se duse direct spre centrul operativ de securitate. Directorul securităţii era un fost ofiţer al Gărzii Civile, pe care îl cunoştea destul de bine. Schimbară câteva amabilităţi şi apoi trecură la subiect. Directorul avea o fotografie a lui Giovanni, pe care Caral i-o trimisese mai devreme prin e-mail.

— La solicitarea ta, comandante, am verificat numele lui Giovanni Berardino în toate sistemele de rezervări şi controale şi liste de pasageri. Nimeni cu acest nume nu a trecut prin acest aeroport pe durata zilelor pentru care am făcut cercetarea.

— Este posibil să fi călătorit cu documente de identitate false.

— Sigur, există întotdeauna această posibilitate. Aşa că a trebuit să

revedem toate filmările camerelor de securitate din ultimele trei zile, de la birourile de check-in ale tuturor zborurilor spre Israel. Apropo, ştii cât de dificil a fost?

— Dificil? De ce? Câte linii aeriene zboară pe ruta asta?

— Direct, nu prea multe. Doar Iberia, El-Al şi Arkia. Cu o escală, nici măcar nu vrei să ştii. Peste o duzină.

— Uite, îţi apreciez eforturile. Ăsta este un caz extrem de important. Îţi rămân dator, Pau.

 269 ➢

— Ei bine, n-am găsit nimic la birourile de check-in. Prea multe imagini proaste ca să putem fi siguri că omul tău a trecut sau nu pe acolo.

— Rahat.

— Dar pentru că ai spus că-mi eşti dator, ar trebui să te pregăteşti de plată. L-am găsit sau, cel puţin, cred că l-am găsit.

— Arată-mi.

— L-am găsit tipul ăsta, la un punct de securitate, când trecea printr-un detector de metale. Spune-mi tu dacă crezi că este acelaşi tip.

Caral ţinu cele două fotografii una lângă alta. În mâna stângă ţinea fotografia clară a unui Giovanni, cu capul gol, îmbrăcat în cămaşa sa preoţească neagră şi cu gulerul clerical. Cealaltă fotografie era mai puţin clară, a unui bărbat îmbrăcat în haine civile şi cu o şapcă.

Studie fotografiile şi întrebă.

— Mai ai şi alte poze?

— Asta era cea mai clară.

— Nu pare să fie nimeni cu el, spuse Caral.

— Mai sunt o familie cu copii, care a trecut deja, şi două doamne în vârstă, în spatele lui.

— Sunt de acord. Pare să călătorească singur.

Caral se uită din nou la fotografii şi spuse:

— Ştii, cred că este omul nostru. El este, cu siguranţă.

Înarmat cu informaţiile de la Caral, Cecchi îşi contactă omologul din SISMI, Agenţia Militară de Informaţii şi Securitate şi îi expuse cazul, pentru a apela la ajutorul israelienilor.

— Asta este un fel de glumă? îl întrebă directorul adjunct.

— Eşti în poziţia în care mă aflam şi eu acum câteva zile, spuse Cecchi. Dar un desen ca ăsta ne-a dus la descoperirea ascunzătorii bandei, din Spania. Dovezile ADN prelevate arată că preotul a fost ţinut acolo.

— Crezi în rahatul ăsta.

— Absolut, cred.

— Şi vrei ca eu să iau legătura cu oamenii de la Mossad, cei mai lipsiţi de umor nemernici din toată comunitatea de informaţii, şi să le

 270 ➢

spun că avem o pistă paranormală, care duce la un cetăţean italian răpit, dispărut, care s-ar afla într-un hotel din Ierusalim.

— Exact. Asta vreau.

— Dumnezeule atotputernic, spuse directorul de la informaţii clătinând din cap.

Când Cecchi se întoarse la apartamentul VIP din Via Veneto, se făcuse deja noapte. Cal putu să-şi dea seama imediat că ceva nu era în regulă. El îl văzu pe Cecchi uitându-se la paharul de vin din mâna lui şi îi oferi şi lui unul.

Cecchi gustă din el.

— Ăsta era aici?

— Da, era aici, spuse Cal.

— Nu e rău pentru o casă de oaspeţi a guvernului, spuse Cecchi.

Irene era nerăbdătoare şi dorea noutăţi.

— Mi-e teamă că nu am veşti bune, spuse ofiţerul. Serviciile noastre de informaţii au vorbit cu cei de la Mossad. Ei nu au luat în serios solicitarea noastră de asistenţă. De fapt, mi s-a spus că

israelienii au fost chiar grosolani. Ceva în legătură cu faptul că au prea multe probleme de securitate pe cap ca să mai aloce resurse şi pentru o vânătoare bazată pe indicii de la o sursă aşa-zis paranormală.

Irene părea descurajată.

— Deci, nu ne vor ajuta, spuse ea.

— Sigur nu ne vor ajuta.

— Şi nu puteţi să mergeţi voi acolo? întrebă ea.

— Carabinierii nu au jurisdicţie în Israel, spuse el. Îmi pare rău.

— Atunci ghici ce? spuse Cal.