Cam tot ceea ce ştiu despre el, şi nu e prea mult, am învăţat din expunerile lui Langer.
Rahn era obsedat de Sfântul Graal şi de catari, doi în unu. El era convins că exista o bază reală pentru Parzival, poemul narativ al lui Wolfram von Eisenbach despre Sfântul Graal, şi că acest poem se baza pe nişte balade ale catarilor, de mult uitate, în principiu, el considera că Graalul se afla în posesia catarilor şi că oricine îl deţinea sau ajungea în contact cu el dobândea viaţa veşnică. El a răscolit prin zona Languedoc şi în vechea fortăreaţă a catarilor de la Montsegur în căutarea Graalului – fără succes, ar trebui să adaug. A vizitat şi o mulţime de alte locuri din Europa şi Islanda în căutarea altor relicve pentru Himmler şi Hitler, despre care se spunea că erau convinşi de adevărata putere – sau cel puţin puterea psihologică – derivată din posesia relicvelor asociate lui Hristos.
Ştim că naziştii doreau Graalul, dar nu l-au obţinut niciodată. Ştim că doreau Lancea Sfântă şi au reuşit să pună mâna pe ea, luând-o de la austrieci, care o aveau de secole. Oricum, de la război încoace, a existat o adevărată fabrică de teorii ale conspiraţiei care-i legau pe nazişti de catari. Cea mai cunoscută este aceea că Hitler, Himmler şi alţi oficiali nazişti de rang înalt au făcut parte dintr-o societate
216 ➢
secretă păgână, neocatară, şi că această societate secretă mai există şi astăzi. Aici intră în scenă Langer. El dispune de cea mai completă
bază de date din lume despre neonazişti şi iconografia lor.
Taxiul intră în curtea din faţă a unui hotel.
— Şi tu crezi că el poate identifica tatuajul? întrebă ea.
— Nu mi-a promis nimic, dar mi-a spus că va încerca să ne ajute.
În timpul cinei, la un restaurant pescăresc de lângă Königsplatz, Irene dori să ştie dacă îl putea întreba ceva ce o frământa de mult.
— Dă-i drumul, spuse el.
— De ce ai venit înapoi?
— Ştii de ce. Giovanni a ajuns la mine într-un fel pe care nu-l putem înţelege în întregime şi mi-a cerut ajutorul. La fel cum ţi-a solicitat şi ţie ajutorul.
— Da, dar oamenii cer ajutor tot timpul şi adesea alegem să nu răspundem. Giovanni este puţin mai mult decât un străin pentru tine.
L-ai întâlnit o singură dată, pentru cât timp?
— Mai puţin de o oră.
— Mai puţin de o oră. Totuşi, ai zburat imediat în Italia. Ce speri să obţii din asta? Vrei să scrii o carte despre el? Vei ţine cursuri?
Plănuieşti să comercializezi această experienţă?
La început, el se înfurie, dar furia i se topi când văzu tremurul din colţul buzelor ei. Ea îşi reprima o mare durere.
— Am să fiu sincer cu tine, spuse el. Am simţit o legătură cu el, o legătură adâncă, de fapt. El nu este genul tipic de om înţelept. Este foarte tânăr, puţin ciudat, nu foarte sigur pe el însuşi, dar tot am simţit că are această enormă înţelepciune. Ştii ce vreau să spun?
Ea înghiţi în sec şi aprobă din cap.
— El a simţit lucruri despre trecutul meu şi despre soarta mea care m-au zdruncinat la momentul respectiv. El a ştiut că tatăl meu a murit când eram tânăr şi ce a însemnat asta pentru mine.
— Şi tatăl nostru a murit când eram tineri.
— Mi-a spus. A ştiut că aveam o dorinţă reprimată, aproape inconştientă, să mă spovedesc, şi după ce el a primit spovedania, m-am simţit al naibii de bine. Şi când m-a îmbrăţişat, nu pot decât să
spun că a fost electrizant, şi nu numai din cauza viziunii pe care mi-a
217 ➢
produs-o, ci şi pentru că m-a dus înapoi.
Ea aproape că îşi şopti întrebarea.
— Înapoi la ce?
El înghiţi în sec.
— La momentul când eram copil şi tatăl meu mă lua în braţe.
Se şterse la ochi cu şerveţelul şi se scuză.
— Nu, spuse ea. Nu trebuie să te simţi jenat.
El zâmbi.
— Vreau să spun, am aproape de două ori vârsta lui, dar a fost un fel de inversare de roluri. Înţelegi ce vreau să spun?
— Da.
— Întotdeauna a fost aşa?
— Deloc. El a fost mereu aproape imatur, chiar şi la seminar. Abia după aceea, după ce i-au apărut stigmatele, a dezvoltat această
