— Când? întrebă el. Ascultă din nou şi afişă o expresie de surpriză
207 ➢
înainte de a încheia convorbirea. Da, desigur.
— Ce înseamnă asta? întrebă Irene.
— Va trebui să luăm un zbor mai târziu, spuse el.
— De ce?
— Papa doreşte să mă vadă.
Papa Celestin al IV-lea avea o poreclă care în secret îl amuza: Papa Buddha. N-avea nimic de a face cu filosofia lui, ci cu silueta sa, asemănătoare lui Buddha. Dintr-o singură trăsătură de penel, începând de la fruntea înaltă, continuând cu nasul proeminent şi buzele cărnoase şi terminând cu burta ca un balon, un artist putea surprinde perfect trăsăturile esenţiale ale aspectului său fizic. Esenţa lui religioasă fusese, întotdeauna, ceva mai greu de surprins.
Puţini dintre cei care-l cunoscuseră în calitate de arhiepiscop de Genova sau de secretar de stat şi cardinal Camerlengo al Sfintei Biserici Romane12 ar fi putut să bănuiască ce fel de papă va deveni. El fusese văzut întotdeauna ca un cardinal amuzant din punct de vedere politic, un maestru al jocurilor din administraţie, adaptat la sensibilităţile pontificatului anterior. Predecesorul său fusese un tradiţionalist, care se bazase pe toată pompa şi formalismul pe care i le putea oferi Vaticanul. Sfântul Scaun, dacă era lăsat să funcţioneze în felul lui, era tradiţional labirintic, debordant de fiefuri netransparente şi de dispute politice intense. Papa Clement al XV-lea, se spunea cu umor, prezidase peste cel mai bizantin Vatican de la Imperiul Bizantin încoace. Şi, în calitate de secretar de stat, cardinalul Aspromonte fusese mâna dreaptă a papei, implementând politicile
conservatoare
şi
doctrinare
care
constituiseră
caracteristicile domniei lui Clement. Conclavul care îl alesese pe Aspromonte să devină următorul papă crezuse, cel mai probabil, că
găsise un om care va oferi Vaticanului, pentru un deceniu sau chiar mai mult, o continuare a conducerii ferme şi tradiţionale a lui Clement a aparatului Bisericii.
Probabil că doar cei câţiva bătrâni care îl cunoscuseră pe Aspromonte ca pe un preot genovez necopt, cu ochi strălucitori, au 12 Cardinal Camerlengo – este titlul unui post administrativ în administraţia Vaticanului care se ocupă de proprietăţile şi veniturile Sfântului Scaun (n. tr.).
208 ➢
avut o bănuială că rotundul cardinal cu zâmbet neastâmpărat îşi ascunsese adevăratele intenţii în timpul ascensiunii sale spre colegiul cardinalilor şi apoi mai sus. Imediat ce îşi pusese pe deget Inelul Pescarului13, începuse să modeleze o papalitate nouă, una care să
corespundă idealismului mocnit al tinereţii sale.
„Biserica este dificil de schimbat”, spusese el într-un interviu pentru America, o revistă catolică săptămânală, „în acelaşi fel în care un vapor mare este dificil de cârmit. Dar, dacă în cale îi iese o furtună
periculoasă, vasul trebuie să schimbe direcţia sau se va scufunda.
Furtuna aflată în calea noastră este sărăcia, lipsa de speranţă, degradarea credinţei. Papa este căpitanul vasului nostru. Prin umilinţă, iubire şi devotament pentru dreptatea socială, vreau să
îndrept Biserica, încet-încet, spre ape mai calme în care săracii sunt trataţi cu demnitatea pe care Dumnezeu cu siguranţă o cere.”
Ierarhia Vaticanului ştiuse că trebuie să-şi pună centurile de siguranţă atunci când Celestin refuzase să se mute în apartamentul papal (alesese, în schimb, casa de oaspeţi Domus Sanctae Mathae), când vânduse flota de limuzine şi când închisese centrul de transmisiuni radio al Vaticanului şi îl transformase într-un adăpost pentru săracii Romei. Şi confraţilor lui care îl aleseseră papă, şi care avuseseră curajul să-l întrebe direct, le spusese: „Nu mi-am schimbat petele. Le-am acoperit doar, ca să-l pot servi pe papa Clement cu toată credinţa, în misiunea lui. Poate că am fost capabil să-i influenţez subtil atitudinile şi să-i înmoi unele dintre poziţii. Acum sunt papă şi mă aştept ca şi voi să-mi serviţi cu credinţă misiunea. Şi voi puteţi încerca să mă influenţaţi. Vom vedea dacă veţi reuşi”.
Papa îl aştepta pe Cal în camera mică a casei de oaspeţi pe care el o folosea ca să rezolve treburile oficiale. Nu era cu nimic mai mare decât biroul lui Cal şi, cu excepţia unui scaun ergonomic, special pentru durerile de spate ale papei, mobila era mai modestă decât cea a unui profesor de la Harvard. Celestin se ridică din scaun să-l întâmpine. Faţa lui era prea cărnoasă, de parcă un sculptor ar fi folosit prea mult lut pentru efect, şi ochii lui păreau să danseze cu vioiciune şi bucurie. Spre deosebire de fostul Suveran Pontif, care 13 Inelul Pescarului – Anulus Piscatoris, este unul dintre simbolurile papalităţi, care se trage de la Sf. Petru, primul papă, un fost pescar (n. tr.).
209 ➢
căuta adânc în dulapul papal îmbrăcăminte şi podoabe pentru a sublinia tradiţia riturilor Bisericii, acest papă prefera să poarte o sutană albă simplă şi pantofi comozi.
— Profesore Donovan, spuse el în engleză întinzând o mână
plinuţă. În sfârşit, ne întâlnim.
— Sanctitatea Voastră, spuse Cal, în italiană. Este o mare onoare pentru mine.
— A, o italiană perfectă. Aşa este mai uşor pentru mine. Ia loc, ia loc. Cafea? Ceai? Apă? Am totul chiar aici, chiar şi un minifrigider şi acum am şi o cafetieră cu capsule. Sunt destul de autonom.
— Aş dori o cafea, fie şi numai ca să le pot spune prietenilor că mi-a făcut-o papa personal.
Celestin începu să râdă şi introduse o capsulă. Spuse că n-ar trebui să bea cafea atât de târziu, dar va ceda tentaţiei.
— Cam asta este cea mai mare tentaţie pe care şi-o poate permite un papă, spuse el. Acum, permite-mi să-ţi prezint scuzele mele. Ar fi trebuit să ne întâlnim când mi-ai trimis raportul. M-am lăsat convins de cardinalul Lauriat să acţionez cu fineţe, ca un jucător de bridge, şi să evit orice controversă, iar raportul tău genera multe controverse.
Asta a fost o greşeală, dar nu-l învinovăţesc pe el. Pe când aveam postul lui, am dat şi eu astfel de sfaturi de nenumărate ori.
— Pot să vă întreb ceva? spuse Cal.
— Bineînţeles, orice. Vrei zahăr? Lapte?
— Fără, mulţumesc. Pentru ce aţi dorit o investigaţie formală în momentul ăsta? Mi s-a părut mai degrabă ciudat. Părintele Giovanni nu avea stigmatele nici măcar de un an.
