Preotul deveni evident deranjat.

— Padre Pio, Padre Pio, Padre Pio. M-am săturat de comparaţiile astea cu el! Oamenii au început chiar să-mi spună Padre Gio. Vă daţi seama?

— Nu puteţi învinui oamenii pentru că observă analogiile.

Cal scrisese foarte mult despre cazul lui Padre Pio în cartea lui.

Preotul, născut Francesco Forgione, în 1887, în oraşul Pietrelcina, din sudul Italiei, începuse să manifeste cele cinci răni ale lui Hristos, la scurtă vreme după ce fusese hirotonisit. Acestea corespundeau rănilor crucificării din palme, picioare şi tors. Despre Pio se spunea şi că avusese viziuni spirituale, abilităţi psihice şi episoade de bilocaţie, care ar fi apărut în timpul vieţii lui. Când se răspândise vestea despre stigmatele sale, confreria sa capucină din zona montană San Giovanni Rotondo fusese asaltată de credincioşi care doreau să vadă rănile.

Sfântul Scaun fusese, iniţial, foarte sceptic şi considerase că ar fi fost vorba despre tertipuri şi autopromovare, aşa că, în 1921, papa Pius al XI-lea îi interzisese lui Pio să ţină slujba sau să primească confesiuni.

Dar în 1933, curentul de opinie se întorsese şi papa îşi retrăsese interdicţiile şi îi restabilise toate atribuţiile preoţeşti. De atunci până

la moartea sa, la vârsta de optzeci şi unu de ani, Pio, ale cărui stigmate se vindecaseră abia pe patul de moarte, fusese venerat de credincioşi, care se duceau la San Giovanni Rotondo în număr mare.

În anul 2002, papa Ioan Paul al II-lea îl sanctificase. Totuşi, până în ziua de astăzi, în jurul lui Pio continuau să fie controverse, cu sceptici care susţineau că stigmatele sale fuseseră provocate chiar de el prin aplicarea de acid fenolic, sau alt agent caustic.

Tânărul preot părea exasperat.

— Padre Pio a fost un adevărat om sfânt, un sfânt. Eu sunt un nimeni, un simplu preot care nu este interesat deloc de faimă sau

 37 ➢

celebritate.

— Tocmai ai făcut o descriere destul de corectă a felului în care se vedea şi Pio pe el însuşi, spuse Cal.

— Nu voi mai discuta despre Padre Pio. Mă face să mă simt inconfortabil.

— Spune-mi, te rog, ceva, îl întrebă Cal. Ce ai dori să se întâmple acum?

— Nu înţeleg întrebarea.

— Dacă ai putea să alegi ce cale va urma viaţa ta, care ar fi aceasta?

Giovanni clipi în timp ce se gândea. Un semn de nervozitate?

— Aş alege ca sângerarea să se oprească şi rănile să se vindece. Aş

alege să fiu un preot oarecare. Aş alege ca tu şi acest doctor să

dispăreţi.

Cal zâmbi.

— Îţi mulţumesc, părinte. Aş sugera să-l laşi pe doctorul Tellini să-şi încheie examinarea ca să te putem lăsa în pace.

Tellini îi ceru tânărului să stea în picioare lângă o lampă de citit. O

aprinse şi reglă lumina aşa cum dorea.

— Vrei, te rog, să-ţi ridici mânecile? întrebă el.

Bandajele erau curate şi albe.

— Când le-ai schimbat ultima oară? întrebă Tellini, scoţând o pereche de mănuşi de latex şi un pachet de tifon dintr-un buzunar al pantalonilor.

— După slujbă.

Doctorul îi ceru permisiunea să le desfacă şi făcu acest lucru cu eficienţă şi eleganţă. Cal stătea la câţiva paşi depărtare, ca să nu pară

prea indiscret, dar trebui să-şi reţină un suspin când rănile fură

dezvelite.

Leziunile circulare de pe fiecare încheietură erau identice.

Amândouă erau deschise, supurau sânge proaspăt, roşu şi erau departe de a fi superficiale. De fapt, după ce Tellini curăţă sângele, deveni vizibil următorul strat de ţesut, albăstrui, sclipitor.

— Poţi să mişte degetele, te rog? îi ceru doctorul.

Preotul le mişcă uşor, cu un disconfort vizibil.

— Ai avut vreun pic de puroi, orice semn de infecţie?

— Nu cred.

 38 ➢

— Ai aplicat vreun unguent, un agent antiseptic?

— Nu.

— Ai luat antibiotice?

Din nou răspunsul fu negativ.

Tellini îşi scoase telefonul mobil din buzunarul de la piept şi făcu o serie de poze înainte de a bandaja rănile din nou.

— Ai vreo leziune la picioare sau glezne?

— Niciuna.

— Şi pe tors?

— Nu, doar la încheieturile mâinilor.

— Trebuie să-ţi pun întrebarea direct, spuse doctorul. Îţi provoci singuri rănile astea?