Cal întrebă politicos dacă putea să termine de pus întrebările, iar Tellini se retrase cu părere de rău.
— Ştiu că mi-aţi spus că nu aţi avut niciun fel de experienţă
mistică în Croaţia. De atunci, aţi avut vreun fel de viziuni, aţi auzit voci sau aţi avut vise care să pară deosebit de reale?
El răspunse cu o scuturare din cap.
36 ➢
— Aveţi idee ce înseamnă bilocaţia?
— Nu cunosc termenul.
— Se referă la faptul că o persoană apare în două locuri în acelaşi timp. După ştiinţa dumneavoastră, aţi trăit vreodată sau a semnalat cineva vreun episod de bilocaţie?
— Nu! Nici măcar nu înţeleg de ce îmi puneţi această întrebare.
— Este unul dintre miracolele atribuite lui Padre Pio.
Preotul deveni evident deranjat.
— Padre Pio, Padre Pio, Padre Pio. M-am săturat de comparaţiile astea cu el! Oamenii au început chiar să-mi spună Padre Gio. Vă daţi seama?
— Nu puteţi învinui oamenii pentru că observă analogiile.
Cal scrisese foarte mult despre cazul lui Padre Pio în cartea lui.
Preotul, născut Francesco Forgione, în 1887, în oraşul Pietrelcina, din sudul Italiei, începuse să manifeste cele cinci răni ale lui Hristos, la scurtă vreme după ce fusese hirotonisit. Acestea corespundeau rănilor crucificării din palme, picioare şi tors. Despre Pio se spunea şi că avusese viziuni spirituale, abilităţi psihice şi episoade de bilocaţie, care ar fi apărut în timpul vieţii lui. Când se răspândise vestea despre stigmatele sale, confreria sa capucină din zona montană San Giovanni Rotondo fusese asaltată de credincioşi care doreau să vadă rănile.
Sfântul Scaun fusese, iniţial, foarte sceptic şi considerase că ar fi fost vorba despre tertipuri şi autopromovare, aşa că, în 1921, papa Pius al XI-lea îi interzisese lui Pio să ţină slujba sau să primească confesiuni.
Dar în 1933, curentul de opinie se întorsese şi papa îşi retrăsese interdicţiile şi îi restabilise toate atribuţiile preoţeşti. De atunci până
la moartea sa, la vârsta de optzeci şi unu de ani, Pio, ale cărui stigmate se vindecaseră abia pe patul de moarte, fusese venerat de credincioşi, care se duceau la San Giovanni Rotondo în număr mare.
În anul 2002, papa Ioan Paul al II-lea îl sanctificase. Totuşi, până în ziua de astăzi, în jurul lui Pio continuau să fie controverse, cu sceptici care susţineau că stigmatele sale fuseseră provocate chiar de el prin aplicarea de acid fenolic, sau alt agent caustic.
Tânărul preot părea exasperat.
— Padre Pio a fost un adevărat om sfânt, un sfânt. Eu sunt un nimeni, un simplu preot care nu este interesat deloc de faimă sau
37 ➢
celebritate.
— Tocmai ai făcut o descriere destul de corectă a felului în care se vedea şi Pio pe el însuşi, spuse Cal.
— Nu voi mai discuta despre Padre Pio. Mă face să mă simt inconfortabil.
— Spune-mi, te rog, ceva, îl întrebă Cal. Ce ai dori să se întâmple acum?
— Nu înţeleg întrebarea.
— Dacă ai putea să alegi ce cale va urma viaţa ta, care ar fi aceasta?
Giovanni clipi în timp ce se gândea. Un semn de nervozitate?
— Aş alege ca sângerarea să se oprească şi rănile să se vindece. Aş
alege să fiu un preot oarecare. Aş alege ca tu şi acest doctor să
dispăreţi.
Cal zâmbi.
— Îţi mulţumesc, părinte. Aş sugera să-l laşi pe doctorul Tellini să-şi încheie examinarea ca să te putem lăsa în pace.
Tellini îi ceru tânărului să stea în picioare lângă o lampă de citit. O
aprinse şi reglă lumina aşa cum dorea.
— Vrei, te rog, să-ţi ridici mânecile? întrebă el.
Bandajele erau curate şi albe.
— Când le-ai schimbat ultima oară? întrebă Tellini, scoţând o pereche de mănuşi de latex şi un pachet de tifon dintr-un buzunar al pantalonilor.
— După slujbă.
