— Cred că eşti sincer şi captivant.
— Atunci nu sunt un escroc?
— Va trebui să fiu sincer. Nu ştiu.
— Nu îmi provoc singur stigmatele. Asta e tot ce pot să spun cu siguranţă.
— Am să trec asta în raportul meu.
Preotul se ridică să toarne nişte apă dintr-o carafă. Avu nevoie de ambele mâini ca să ridice cana mică şi fu evident că făcea un efort. Se aşeză şi luă o înghiţitură.
— Pot să vă întreb ceva? întrebă el.
— Orice doreşti.
— Câţi ani aveaţi când a murit tatăl dumneavoastră?
Cal rămase înmărmurit.
— Îmi pare rău, spuse preotul. Nu intenţionam să vă fac să vă
simţiţi inconfortabil.
Cal ştia ce informaţii biografice despre el erau disponibile pe internet. Obţinerea unor detalii despre tatăl lui era posibilă, dar trebuiau făcute ceva săpături.
— De unde ştii despre tatăl meu?
— Nu ştiu absolut nimic despre el.
— Nu ai căutat date despre mine pe internet?
— Mi-e teamă că am încetat să folosesc internetul. Nu-mi place să
citesc despre mine şi mi-e greu acum să folosesc tastatura şi mouse-ul.
— Atunci de unde ştii că a murit?
Expresia preotului deveni visătoare.
— Pur şi simplu, am ştiut. Nu pot să explic. Înţeleg dacă nu vreţi să
răspundeţi.
Cal era nehotărât. Era îngrijorat că urma să cadă într-o cursă.
Tânărul era cu siguranţă conştient de presupusele abilităţi psihice ale lui Padre Pio. În ciuda negării lui, ar fi putut să caute informaţii despre trecutul lui Cal. Pe de altă parte, se simţea ciudat de îndemnat să i se destăinuie.
— Aveam şaisprezece ani.
— O vârstă delicată, spuse preotul. Eu aveam paisprezece ani când
40 ➢
a murit tatăl meu.
„De ce îmi spune mie asta?” gândi Cal, însă spuse:
— Sunt convins că a fost greu. Pentru mine a fost.
— Tatăl meu a murit de cancer intestinal. Ce anume l-a luat pe tatăl dumneavoastră?
L-a luat. Interesantă expresie alesese.
— Nici până în ziua de azi nu ştiu ce s-a întâmplat. Noi am bănuit întotdeauna o înscenare, dar nu s-a confirmat niciodată.
Ochii preotului erau trişti. Totuşi, nu mai întrebă nimic. Cal se simţea îndemnat să spună mai multe.
— Era arheolog, spuse Cal. Se afla pe un sit arheologic atunci când s-a întâmplat. Ne-au spus că a căzut într-un şanţ şi s-a lovit cu capul de o piatră. N-am crezut asta niciodată. Era foarte sigur pe picioarele lui, ca o capră neagră. Îmi aduc aminte cum mergeam cu el pe poteci foarte abrupte. Eu eram un copil atletic, dar nu puteam ţine pasul cu el la căţărare.
Preotul închise ochii. Apăru o lacrimă.
— Îmi pot imagina cum erai, băiat, încercând să concurezi cu el.
Să concurezi. Încă o alegere interesantă de cuvinte. Cal se străduise întotdeauna să concureze cu personalitatea aproape mitică
a tatălui său, mai ales după moartea acestuia. Chiar ceruse, la Muzeul Peabody, acelaşi birou pe care îl ocupase tatăl lui. Nu predase decât un singur curs de arheologie la anii inferiori, Introducere în Arheologia Biblică, dar întotdeauna când primea studenţi pentru discuţii după ore, la birou, simţea că tatăl lui îl priveşte peste umăr.
— Avea o personalitate puternică, spuse Cal.
