Doctorul îi ceru permisiunea să le desfacă şi făcu acest lucru cu eficienţă şi eleganţă. Cal stătea la câţiva paşi depărtare, ca să nu pară
prea indiscret, dar trebui să-şi reţină un suspin când rănile fură
dezvelite.
Leziunile circulare de pe fiecare încheietură erau identice.
Amândouă erau deschise, supurau sânge proaspăt, roşu şi erau departe de a fi superficiale. De fapt, după ce Tellini curăţă sângele, deveni vizibil următorul strat de ţesut, albăstrui, sclipitor.
— Poţi să mişte degetele, te rog? îi ceru doctorul.
Preotul le mişcă uşor, cu un disconfort vizibil.
— Ai avut vreun pic de puroi, orice semn de infecţie?
— Nu cred.
38 ➢
— Ai aplicat vreun unguent, un agent antiseptic?
— Nu.
— Ai luat antibiotice?
Din nou răspunsul fu negativ.
Tellini îşi scoase telefonul mobil din buzunarul de la piept şi făcu o serie de poze înainte de a bandaja rănile din nou.
— Ai vreo leziune la picioare sau glezne?
— Niciuna.
— Şi pe tors?
— Nu, doar la încheieturile mâinilor.
— Trebuie să-ţi pun întrebarea direct, spuse doctorul. Îţi provoci singuri rănile astea?
Preotul oftă din rărunchi, pieptul umflându-se şi dezumflându-se ca nişte foale.
— Nu, nu fac asta.
— Ai acizi sau baze puternice în această casă? Orice fel de agent caustic?
— Nu cred, dar puteţi să le întrebaţi pe surori.
— Pot să mă uit prin jur?
— Nu am nicio obiecţie.
Preotul o chemă pe sora Vera, care apăru din bucătărie. Îi spuse să-i permită lui Tellini să se uite după cum doreşte prin casă, inclusiv în dormitorul lui şi în baie.
Rămaşi singuri, Cal şi tânărul tăcură câteva momente, până când preotul întrebă:
— A fost satisfăcător?
— Aşa cred, da.
— Sunt ceea ce vă aşteptaţi să fiu?
— Nu aveam nicio prejudecată.
Ochii îi erau pătrunzători şi Cal observă pentru prima dată că erau de un albastru închis incredibil.
— Sunteţi sigur?
Cal fu dezarmat de întrebare.
— De fapt, mă aşteptam să nu te plac.
— De ce?
— Pentru că am tendinţa să-mi displacă escrocii.
39 ➢
— Dar nu-ţi displac?
