— Ce să fac? Mi-am bandajat încheieturile şi m-am rugat.
— Pentru ce v-aţi rugat?
Preotul păru tulburat de întrebare, ca şi cum rugăciunile ar fi fost o chestiune foarte personală.
— M-am rugat pentru multe lucruri. Voiam ca durerea să dispară.
Îmi era teamă că nu-mi voi mai putea folosi mâinile.
— Aţi consultat un doctor?
— Nu.
— De ce nu? Dacă eraţi speriat în legătură cu pierderea unei funcţii a corpului, de ce nu aţi cerut sfatul unui medic? Eu i-aş fi dărâmat uşa doctorului meu.
— Eram pe punctul să-mi primesc ordinele sfinte. Mi-era teamă că
episcopul va amâna hirotonisirea.
— Aşa că aţi ţinut totul secret şi aţi fost hirotonisit.
Preotul aprobă din cap.
— Dar nu aţi putut păstra secretul la nesfârşit, nu-i aşa?
— Din păcate, nu.
— De ce spuneţi asta?
— Îmi doream să fiu un simplu preot care să satisfacă nevoile spirituale ale comunităţii. Nu mi-am dorit niciodată genul acesta de nebunie.
— Cum s-a aflat secretul?
— După ce am devenit preot, rănile s-au agravat.
— Puteţi să definiţi o dată la care s-au agravat evident?
— De fapt, pot. A fost ziua în care am fost hirotonisit.
Cal consideră acest fapt interesant şi se hotărî să sape mai adânc.
— Înainte sau după ceremonie?
— În timpul ceremoniei.
35 ➢
— În timpul ceremoniei?
— Eram aşezat în prosternare în faţa altarului împreună cu fraţii mei seminarişti, când durerea a devenit insuportabilă. Am simţit umezeala sângelui care se scurgea prin bandaje. Când s-a încheiat ceremonia, m-am scuzat şi m-am dus la baie. Pentru orice eventualitate, îmi luasem bandaje curate în buzunare şi am putut să-mi schimb pansamentul la încheieturi.
— Şi nu a observat nimeni?
— Unul dintre fraţi a văzut nişte sânge pe palmele mele şi şi-a exprimat îngrijorarea, dar i-am spus că nu era nimic grav. Nimeni altcineva nu a observat.
— Nu ne-aţi spus cum au aflat oamenii despre răni.
— Am fost desemnat să înlocuiesc un preot care se pensiona, aici, în Monte Sulla. Eu voiam să rămân în Abruzzo, ca să fiu mai aproape de familia mea, aşa că am fost extrem de încântat. Eram aici doar de câteva săptămâni când sângerările au devenit mai puternice.
Începusem să mă simt foarte slăbit şi aveam puseuri de ameţeală. Din păcate, într-o zi am leşinat în timpul slujbei şi am fost transportat la spital. Am fost consultat şi, ei bine, restul îl ştiţi. Cineva de la spital nu şi-a ţinut gura şi, curând, a aflat toată lumea.
— Doctorul dumneavoastră, aş vrea să discut cu el, interveni Tellini.
— Sigur, nicio problemă, spuse preotul obosit.
— Vi s-a spus că aveţi anemie? întrebă Tellini.
— Da. Mi s-a făcut o transfuzie şi m-am simţit mai bine.
— Vi s-au mai făcut şi alte transfuzii?
— Da. Mai multe.
Tellini mai avea o întrebare.
— Vi s-a pus un diagnostic?
— Mi-au spus că nu au găsit nimic în neregulă cu mine.
