— Şi tatăl meu, la fel, cel puţin pentru mine, spuse preotul. A fost brutar, cel mai bun din oraşul nostru. Era foarte autoritar, dar capabil şi de multă bunătate. Pot să vă mai întreb ceva?
Cal aprobă încet din cap.
— Sunteţi catolic?
Cum reuşise preotul să întoarcă situaţia în favoarea lui atât de eficient?
— Sunt un hibrid. Mama mea este evreică, ceea ce mă face evreu în conformitate cu legea iudaică. Tatăl meu a fost catolic. Eu m-am considerat întotdeauna catolic. De fapt, mai mult decât atât, am fost
41 ➢
botezat şi confirmat.
— Ce crede mama dumneavoastră despre asta?
Întrebarea era prea personală, dar el răspunse, oricum.
— Ea nu a obiectat niciodată. Nu este o persoană religioasă.
— Mergeţi la slujbă?
— Doar când se întâmplă să vizitez o catedrală sau o biserică din Europa. Pentru mine este o chestiune mai mult academică decât spirituală.
— Când v-aţi spovedit ultima oară?
Răspunsul ar fi trebuit să fie „Nu e treaba ta”, dar, în schimb, spuse:
— A trecut mult timp.
— Aţi vrea să vă spovediţi acum?
— Ce, aici?
— Dacă închideţi uşa, nu va intra nimeni.
La prima vedere, era o situaţie cel puţin bizară. El, un inspector desemnat de Vatican, un sceptic de profesie, şi era întors pe dos de un preot cu faţă de copil. Totuşi, fără discuţie, descoperi că dorea să
se spovedească, chiar avea nevoie să se spovedească.
Închise uşile şi îşi trase scaunul aproape de preot.
— În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, ultima mea spovedanie a fost în urmă cu douăzeci de ani.
Nu fu o spovedanie lungă şi nici foarte detaliată. Sub impulsul momentului, cu greu ar fi fost o mărturisire completă şi corectă a douăzeci de ani de păcate. Aşa că se ocupă de punctele mai importante: afemeiatul fără suflet, băutura, abandonarea credinţei.
Se auzi o bătaie uşoară în uşă. Preotul îi ceru călugăriţei să aştepte câteva momente.
— Cred că am terminat, oricum, spuse Cal. Transpirase.
Preotul îi oferi iertarea păcatelor şi îi dădu o penitenţă uşoară, după care îi spuse surorii Vera să intre.
Tellini intră în cameră, părând nedumerit de faptul că se izolaseră.
— Aţi găsit ceva? întrebă preotul.
— Chiar nimic, spuse doctorul. Niciun fel de produse chimice nocive, de niciun fel.
Cal se ridică, simţindu-şi picioarele ca de gumă.
42 ➢
— Cred că am terminat, spuse el. Vreau să vă mulţumesc pentru timpul acordat, părinte. Dacă vor mai apărea alte întrebări, sper că vă
putem suna.
Preotul se sprijini în coate pentru a se ridica din scaun.
— Desigur. Sper să aveţi o călătorie bună spre Francavilla.
— N-am spus că mergem acolo, spuse Cal.
— N-aţi spus?
În momentul acela, preotul se apropie de Cal şi, pe neaşteptate, îl îmbrăţişă.
Efectul fu imediat.
Mai târziu, Cal îl va compara cu electrocutarea.
