Cal recunoscu vocea germanică din Ierusalim.
Uşa camerei se deschise şi se închise la loc.
Pe Gerhardt îl recunoscu imediat. Bărbatul mare şi blond, care purta haine de angajat al hotelului, avea acelaşi pistol şi amortizor pe care le văzuse Cal şi la München.
Îl copleşi repulsia.
Acesta era bărbatul care o dezbrăcase şi o umilise pe Irene.
Acesta era bărbatul care-i lăsase să moară în incendiu.
Şi acesta era bărbatul care urma, probabil, să-l omoare în seara asta, cu un glonţ pe care nu-l va auzi.
— Te rog să nu te mişti, profesore, spuse Schneider.
Gerhardt făcu câţiva paşi mari ca să ajungă în spatele lui Cal, care simţi imediat durerea ascuţită, arzătoare, a acului care îi fu înfipt în fund.
— Acum poţi să te aşezi, spuse Schneider.
Efectul injecţiei fu rapid. Cal se prăvăli pe canapea, în timp ce Gerhardt aranja perdelele. Schneider îşi scoase jacheta albă şi o înlocui cu o haină sport din caşmir fin, care fusese atent împachetată
şi aşezată sub tava de pe căruciorul de mâncare. Se aşeză în faţa lui
305 ➢
Cal şi îşi lăsă, neglijent, pistolul în poală.
Cal simţi nevoia să încerce să numere liniile şerpuitoare care apăreau şi se dizolvau în faţa ochilor lui. Când pierdu şirul, începu din nou. Încercă să numere cu voce tare, dar dacă îi ieşise ceva pe gură, el nu auzi.
În cameră mai era un cărucior. Încercă să se ridice să spună că nu este nevoie de atâtea cărucioare, dar nu reuşi decât pe jumătate.
Gerhardt îl prinse înainte să cadă peste colţul ascuţit din metal al măsuţei de cafea. Cu o mişcare atletică, musculosul îl ridică pe Cal pe un umăr şi îl îndesă într-un cărucior pentru lenjerie murdară cu însemnele hotelului.
306 ➢
TREIZECI ŞI PATRU
Îşi dădu seama destul de repede.
Orice fusese în seringă, efectul trecuse. Nu se mai afla în camera lui de hotel. Îşi întoarse capul dintr-o parte în cealaltă, ca să vadă
unde era. Se afla într-un dormitor mare, cu picturi moderne pe perete. Dintr-un dulap cu sertare era aţintită spre el o cameră video.
Se aştepta să fie legat de pat, dar, surprinzător, nu era. Îşi dădu picioarele jos şi se strădui să facă câţiva paşi, dar îşi simţi capul ca pe un balon cu apă, întins până la punctul de plesnire. Se aşeză înapoi şi încercă să-şi maseze capul pentru a face să dispară durerea pe care o simţea pulsând.
Pe scări se auzeau două seturi de paşi. Aparent, fusese obiectul amuzamentului germanilor.
— Unde suntem? îl întrebă pe Schneider.
— Nu prea departe de centrul oraşului. O vilă liniştită pe Via Apia Antica.
— Un loc drăguţ în care să locuieşti. Al tău?
— Îi aparţine unui coleg.
— De asemenea, un loc drăguţ să mori, spuse Gerhardt, în timp ce flutura jucăuş arma. Nu suntem prea departe de catacombe.
— Atunci de ce mai sunt încă în viaţă?
Schneider îşi trase un scaun.
— Nu este nevoie de prea multă agitaţie şi nu este nevoie de un interogatoriu lung şi epuizant, spuse el. Ne vei spune ce vrem să ştim şi se va termina fără durere. Sau vei refuza şi atunci va fi o durere indescriptibilă şi vom ajunge la acelaşi rezultat. Şi este important pentru tine să ştii acest lucru; dacă ne dai informaţii greşite, îi vom interoga şi le vom produce durere lui Irene Berardino şi Giovanni Berardino. Unul sau amândoi probabil că ne vor spune ceea ce vrem să aflăm, înainte să fie omorâţi. Astăzi îi păzeşte poliţia. Mâine nu vor mai avea protecţie. Înţelegi situaţia în care te afli?
Cal dădu din cap. Înţelesese perfect.
— Bine. Tu ştii deja ce urmează să te întreb. Spune-mi ce s-a
307 ➢
întâmplat cu relicvele. Ele ne aparţin şi le vrem înapoi.
Cal îşi frecă ochii. Un val de greaţă îi răscoli stomacul. „Normal, se gândi el, o să mor cu mahmureală.”
— Care-i planul? întrebă el. Aveţi de gând să mai atacaţi odată
Israelul?
