— Nu este una dintre problemele tale, laconicul meu prieten.

— Laconic?

— Nu contează. Îmi închipui că tatăl tău şi cu mine păream prea zeloşi când am fost prezentaţi cavalerilor, la vârsta lui Jürgen. Şi eu am anumite rezerve în legătură cu tipul ăsta, dar, una peste alta, cred că se va descurca destul de bine. Mă gândesc să-l recomand grupului.

— De ce nu i-ai spus că lancea pe care au găsit-o americanii era un fals?

— Încă nu este unul de-al nostru. Nu e nevoie să afle despre Antarctica şi despre toate celelalte. Chiar şi dacă va deveni membru, vom fi foarte precauţi până când se va dovedi de încredere. Îi vom supraveghea contactele, postările pe internet şi dacă se va dovedi oricât de puţin indiscret, îl vom elimina.

— Vrei să spui că eu îl voi elimina.

Schneider se aşeză mai bine în spatele biroului şi se întinse după

un dosar fără titlu.

— Poţi să pleci, Gerhardt. Ai treburi de rezolvat.

Când se întinse după stilou, mâna lui atinse tastatura laptopului şi îl trezi la viaţă. Ultima pagină pe care o citise, înainte de venirea lui Jürgen Besemer, apăru pe ecran.

Era de pe site-ul Facultăţii de Teologie a Universităţii Harvard, mai exact biografia universitară a unui anume profesor Calvin A.

Donovan.

Schneider privi pentru o clipă fotografia profesorului brunet care zâmbea şi trânti capacul laptopul puţin cam prea tare.

 82 ➢

UNSPREZECE

Trenul de la Roma era aglomerat. Cal avea bilet la clasa întâi, dar, fără a avea unde să se mute, era obligat să stea pe locul lui şi să

asculte fără să vrea un om de afaceri care stătea vizavi şi care se angajase într-o negociere prelungită şi aprinsă prin telefon. Încercase să citească, dar era prea distras; trebuise să apeleze la căşti şi să-i înece vocea tipului într-un mixaj de Springsteen.

În dimineaţa aceea se trezise în pat cu o britanică goală şi mahmură, care, din fericire, trebuise să se grăbească la o întâlnire matinală. Aşa că reuşise să evite durerosul ritual al micului dejun şi amabilităţilor din dimineaţa de după, urmat de schimbul de numere de telefon pe care nu le vor folosi niciodată.

Până când trenul ajunse în gara din Napoli, urechile lui Cal bâzâiau din cauza prea multor decibeli. Purtând câte o geantă pe fiecare umăr, el îşi croi drum prin gara aglomerată, către şirul de taxiuri.

Când trecu pe lângă o cafenea, doi tineri îmbrăcaţi în jeanşi şi tricouri polo îşi şoptiră ceva şi porniră pe urmele lui. Afară, coada pentru taxiuri era lungă şi Cal se aşeză la rând, peste drum de nişte garduri de construcţii, pictate cu graffiti, care înconjurau Piazza Giuseppe Garibaldi. Dintr-odată, simţi cum îi dispare greutatea de pe umărul stâng, când unul dintre tinerii care-l urmăriseră tăie cureaua genţii cu o lamă de ras.

Ridicând privirea, îi văzu pe cei doi tineri alergând prin piaţă cu geanta lui. În ea se aflau paşaportul, laptopul, telefonul şi cărţi.

Acestea puteau fi înlocuite. Notele lui de mână de la interviurile pe care le realizase nu puteau.

— Hei, voi! strigă el. Opriţi-vă!

Dar ei nu intenţionau să se oprească. Şi, într-o clipă, înţelese că

singura modalitate de a-şi recupera preţioasa agendă era să se ocupe personal. Lăsă cealaltă geantă să cadă la pământ – nu dădea doi bani pe hainele lui – şi porni după cei doi hoţi. Încălţările lui erau destul de noi şi tălpile de piele puţin cam alunecoase pentru pietrele

 83 ➢

lustruite din piaţă. Prinse viteză când ajunse pe pavajul mai aspru de pe Corso Novara, o stradă aglomerată care ieşea din piaţă, şi se apropie de ei.

Cei doi bărbaţi aveau constituţia atletică a unor tineri fotbalişti şi întinseră cu uşurinţă pasul în josul străzii. După vreo două sute de metri încetiniră, încercând, poate, să evite să atragă atenţia, fără să-şi dea seama că erau urmăriţi.

Cal, în plin sprint, îşi mişca braţele pentru a-şi mări viteza şi se strecura printre maşinile parcate şi printre pietoni. Reduse rapid distanţa până când ei îi auziră paşii şi, uitându-se surprinşi în urmă, începură din nou să alerge.

Cal nu prea se gândise ce urma să facă atunci când îi va ajunge.

Tânărul care îi căra geanta o ţinea într-o mână, aşa că alergarea lui nu era atât de fluidă ca a celuilalt. Cal se concentră asupra lui şi se repezi pentru sprintul final.

Zece metri, cinci metri, un metru.

Bărbatul strigă după prietenul lui chiar când Cal îl apucă de tricou.

Acesta se strânse la gâtul tânărului şi începu să se rupă.

Oamenii din jurul lor începură să se îndepărteze şi să strige la Cal, care părea să fie agresorul.

— Mi-a furat geanta! ţipă Cal.

Tânărul mută geanta sub braţul stâng, de parcă ar fi fost o minge de rugby şi băgă mâna în buzunar. Când se răsuci şi tricoul scăpă din mâna lui Cal, în mâna dreaptă luci o lamă.

— Hei, ai grijă! strigă un om. Are un cuţit! Cineva să cheme poliţia.

Cal nu ezită. Îşi strânse amândoi pumnii şi luă poziţia de boxer, apoi îi aplică o directă de stânga în maxilar. Bărbatul scânci şi-şi ridică mâna dreaptă deasupra capului pentru a-l lovi cu briceagul.

Profitând de mişcare, Cal îi aplică o directă de dreapta în nas, zdrobindu-i cartilajul şi paralizându-l de durere. Geanta căzu pe pavaj. Cal îşi ţinea privirea aţintită spre cuţit şi spre cel de-al doilea bărbat, aflat la câţiva metri depărtare şi care părea că nu se poate decide dacă să-şi ajute prietenul sau să o ia la fugă. Cal se hotărî că

trebuie să se ocupe de armă, dacă dorea să scape din povestea asta fără să fie rănit. Nasul bărbatului sângera şi el înjura. Mâna cu lama se ridică din nou, însă Cal făcu o manevră nu foarte imaginativă, dar

 84 ➢

foarte eficientă. Îl lovi din nou cu o directă de dreapta exact în nasul rupt.

Asta puse capăt poveştii. Tânărul căzu în genunchi şi lăsă cuţitul să-i scape, ca să-şi acopere faţa cu ambele mâini. Atunci, Cal îşi ridică

geanta şi se îndepărtă câţiva paşi, cu privirea încă aţintită asupra celui de-al doilea bărbat. Partenerul celui rănit se repezi înainte şi, până să-şi dea seama Cal dacă ar trebui să lupte în continuare, îl târî pe primul de braţ convingându-l, cu un torent de cuvinte, să fugă.

O luară la fugă şi dispărură la prima intersecţie, pe Via Firenze.

Cal auzi pe cineva strigând „Signore, signore!” şi, când se întoarse, văzu două tinere care alergau spre el, una dintre ele ducând geanta lui cu haine.

— Am văzut ce s-a întâmplat, spuse una dintre ele, în timp ce se apropia. Poliţia e pe drum.