Se adresă bărbatului în limba croată, dar trecu la engleză când îl văzu dând din umerii uriaşi.
— Nu vă faceţi griji pentru mine, spuse el. Aruncaţi o privire prin jur.
— O biserică foarte veche, spuse bărbatul, cu accent german.
Bătrânul mormăi şi încercă să clipească, să-şi limpezească privirea.
69 ➢
Se rugase înainte să adoarmă şi încercă să înceapă din nou, dar bărbatul îl întrerupse.
— Sunteţi singur aici?
— Suntem o comunitate foarte mică. Numai doi călugări.
— Unde este celălalt?
— Pregăteşte cina, sper. Îmi pare rău, dar trebuie să mă întorc la rugăciuni.
Bărbatul înaintă pe culoar. Se întoarse cu spatele spre amvonul din piatră şi se aşeză în faţa călugărului. Înainte să vorbească, scoase o batistă şi suflă ca o gâscă prin nasul lui borcănat.
— Ai auzit de preotul ăla italian care este numit Padre Gio, nu-i aşa?
Ochii apoşi ai lui Augustin se îngustară la această întrebare.
— Am auzit ceva despre el la radio. De ce întrebi?
— A fost aici. Preotul ăsta.
— A fost?
— O, da. A fost aici. Cred că îţi aminteşti.
Călugărul deveni şi mai irascibil faţă de cât de morocănos era de obicei.
— Lasă-mă în pace, tinere.
— Pace? chicoti bărbatul. În regulă, dar mai întâi lasă-mă să-ţi strâng mâna, bine?
Călugărul obiectă, dar, din două mişcări, bărbatul îi apucă palma dreaptă şi trase roba în sus pentru a se uita la încheietura lui.
— Drăguţă şi netedă, spuse bărbatul. Lasă-mă să o văd şi pe cealaltă. Îi apucă mâna stângă şi repetă mişcările. De asemenea drăguţă şi netedă, dar, vai mie. Am uitat să-ţi strâng mâna. Îi apucă
mâna dreaptă şi începu să o strângă.
— Au! Mă doare.
— Îmi pare rău, spuse el şi strânse şi mai tare. Ai vrea să mă
opresc?
Călugărul dădu din cap, cuprins de durere.
— Atunci spune-mi despre preotul ăsta italian.
— Bine, opreşte-te.
Bărbatul îi dădu drumul şi călugărul îşi frecă mâna care îi pulsa.
— Acum îţi aminteşti de el.
70 ➢
— Îmi amintesc de el.
Bărbatul afişă un zâmbet superior.
— Ştiam eu că o să-ţi aminteşti. Spune-mi ce s-a întâmplat când a venit aici.
— Ce să se întâmple? Nu s-a întâmplat nimic. A venit ca turist, aşa cum vin toţi aici.
— Nu toată lumea. Eu nu sunt turist. Dar, fie. Era turist. A aruncat o privire în jur, nu-i aşa?
— Da, desigur.
— L-ai dus într-un loc special, cred?
— Ce loc special?
