Din dosarul alcătuit despre acest tânăr, Schneider ştia că era un tip micuţ, dar să-l vadă alături de Gerhardt Hufnagel, aproape că îi venea să râdă. Deşi mic, tipul părea rafinat, cu un costum albastru perfect şi o tunsoare clasică. Şi-ar fi dorit ca Gerhardt să fi fost mai prezentabil.
Pentru început, îşi dorea să-şi schimbe freza ridicolă şi să-şi arunce tricourile alea de musculos, care erau atât de lipite de trup încât păreau pictate pe tors cu spray. Şi, în timp ce îşi flutura bagheta magică, i-ar fi adăugat lui Gerhardt şi un pumn de puncte IQ
75 ➢
suplimentare. Omul nu era un prostănac, dar nu era nici pe departe egalul intelectual al bancherilor, analiştilor şi avocaţilor pe care-i angajase dintotdeauna Schneider. Dar nu fusese alegerea lui Schneider să-l primească pe Gerhardt în viaţa lui. Făcuse o promisiune solemnă şi, spre dezgustul permanent al soţiei sale, avusese grijă de fiul lui Oskar Hufnagel de parcă ar fi fost propriul copil.
La întoarcerea din Antarctica, Schneider o găsise pe frumoasa iubită a lui Oskar şi îi oferise bani. Gerhardt locuise cu mama lui până
la vârsta de optsprezece ani, dar Schneider nu fusese niciodată prea departe. Nu fusese niciodată un subiect de discuţie cu soţia lui. Ea nu putuse să-i ofere un copil. Ştia, cu siguranţă, că el era potent, având în vedere numeroasele avorturi pe care le plătise pentru amantele lui, de-a lungul anilor. Preţul pe care el o obligase să-l plătească era acela de a-l primi pe prea zgomotosul şi, adesea, bădăranul Gerhardt în viaţa lor.
— A, Jürgen, intră şi ia loc, spuse Schneider. Îţi mulţumesc pentru că ai venit astăzi.
— Este o onoare pentru mine, Herr Schneider, spuse tânărul, pe un ton respectuos.
Gerhardt continua să stea în picioare în cadrul uşii şi ar fi rămas, probabil, acolo, dacă Schneider nu i-ar fi făcut semn spre un scaun.
— Deci, Jürgen, ştii pentru ce te afli aici.
— Da, domnule. Aproape că nu am putut să dorm noaptea trecută
la gândul întâlnirii cu dumneavoastră.
— Vrei nişte ceai?
— Nu, mulţumesc, domnule.
Schneider îşi turnă o ceaşcă, fără să-i ofere şi lui Gerhardt.
— Şi ce anume ştii despre mine? întrebă el.
— Ştiu despre cariera dumneavoastră în afaceri, desigur. Şi ştiu că
sunteţi un personaj important în această organizaţie, căreia sper să
mă alătur.
— Ce ştii despre această organizaţie?
— Mi s-a spus foarte puţin. Ştiu doar că membrii ei sunt printre cei mai de seamă bărbaţi din Germania, toţi hotărâţi să ducă mai departe principiile patriotismului german.
76 ➢
— Spune-mi, Jürgen, ce ştii despre naţional socialism?
— Am fost un elev bun. Sunt bine informat.
— Deci cunoştinţele tale provin din şcoală?
— Nu, e mai mult de atât. Tatăl meu a fost membru al Partidului Naţional Socialist şi tatăl lui a făcut parte din SS.
— Nu pari să eziţi să menţionezi acest lucru. În zilele noastre, cei mai mulţi tineri ar fi reticenţi să vorbească despre o istorie a familiei care include apartenenţa la nazism.
— Sunt mândru de familia mea, domnule.
Schneider dădu din cap aprobator.
— Am cunoştinţă de serviciile lor, Jürgen. Le împărtăşeşti convingerile?
— De fapt, da.
— Şi le trâmbiţezi?
— Nu fac asta, Herr Schneider. Să fac acest lucru mi-ar distruge cariera. Să trăieşti în Germania, în zilele noastre, este ca şi cum ai trăi într-o ţară străină.
— Îmi place asta! exclamă Schneider. Gerhardt, nu ţi se pare potrivit?
Gerhardt dădu din cap liniştit.
— Mă simt confortabil să discut cu dumneavoastră despre crezurile mele politice, spuse Besemer. Este destul de revigorant şi eliberator.
— Bine, asta este bine. Povesteşte-mi despre activităţile tale politice, spuse Schneider.
— Mă simt ca un om singur în deşert. Nu am niciun fel de afinitate pentru tacticile brute şi antice ale neonaziştilor. Ei nu sunt colegii mei, nu sunt egalii mei. Am propriile păreri. Citesc, studiez, sper.
— Şi ce ai zice să te alături unui grup de domni rafinaţi, care au aceleaşi concepţii?
— Ar fi emoţionant, Herr Schneider. Sper doar că veţi avea încredere în mine să mă alătur grupului.
