— Interesantă povestire despre călătoriile tale, spuse Himmler.

Câteva dezamăgiri profunde, în special referitoare la Graal, dar te-ai

 111 ➢

revanşat, poate, prin câteva descoperiri noi, incitante.

Dacă atitudinea lui Himmler era rezultatul faptului că nu reuşise să găsească Graalul şi nu de faptul că fusese prins în flagrant delict, atunci Rahn se simţi cu adevărat uşurat.

— Da, într-adevăr, spuse el. Mi-ar fi plăcut să vă pot dărui Graalul pe o pernă de catifea, dar sunt convins că aş putea să reuşesc, în viitor.

— Vom vedea, spuse Himmler. Nu avem candidaţi pentru Cuiele Sfinte, atunci?

— Nu, Herr Himmler, nu am putut să obţin niciunul dintre cuie, pentru că toate se află în locuri faimoase şi sunt expuse generos în biserici din Paris, Ierusalim, Vatican şi alte câteva lăcaşuri de cult din Italia. Nu am avut cum să obţin în linişte un asemenea artefact important.

— Bine, bine. Înainte să trecem la chestiuni mai interesante, haide să aruncăm o privire la colecţia, mai degrabă comună, de artefacte pe care ai fost capabil să le culegi.

Rahn scoase spinii şi toate bucăţile de lemn, pânză şi piele şi le aşeză pe masa de conferinţe. Himmler le cercetă de departe şi îşi exprimă din nou dezamăgirea.

— Ce te face să crezi că vreunul dintre aceste obiecte este autentic? întrebă el.

— Nu am nicio pretenţie legată de autenticitatea lor, spuse Rahn.

Este bine cunoscut faptul că este dificil să urmăreşti provenienţa unui spin sau a unei bucăţi de pânză. Dacă aş găsi Graalul, în Pirinei, aş fi destul de încrezător în provenienţa lui, având în vedere cercetările mele privind mitologia locală. La fel, având în vedere lucrările numeroase despre Lancea lui Longinus, aş fi dispus să atest că lancea din Viena este Lancea Sfântă şi că Giulgiul din Torino este adevăratul giulgiu, dacă putem exclude contrafacerile medievale.

— Şi cuiele?

— Este, de asemenea, dificil să le dovedim autenticitatea. După

cum am precizat în raportul meu, există dovezi în Istoria Ecleziastică

a lui Teodoret că acele cuie au fost modelate în coiful şi în căpăstrul calului lui Constantin, dar legătura dintre text şi anumite artefacte din anume catedrale este problematică.

 112 ➢

„Dezamăgitor”, mormăi Himmler în timp ce răsfoia raportul lui Rahn.

Rahn nu putea face altceva decât să-l privească şi să spere că

dezamăgirea şefului poliţiei nu va conduce direct la Eldorado şi la căderea lui. Teama lui dispăru atunci când Himmler zâmbi.

— Asta, asta este o chestiune interesantă, spuse Himmler.

— La ce subiect vă referiţi? întrebă Rahn.

— Afacerea din Armenia. Care este explicaţia ta pentru nepotrivirea celor două texte?

— Se presupune că ambii traducători din secolele timpurii au avut acces la textul grecesc original al lui Eusebiu şi că au lucrat independent, poate chiar la o distanţă de o sută de ani sau mai mult.

Am găsit mai multe discrepanţe între textul parţial, mai vechi, şi cel complet, ulterior. Aceste diferenţe merg mult mai departe decât pasajul pe care l-am subliniat în raportul meu. Este posibil ca primul traducător să fi fost mai talentat, să fi avut cunoştinţe mai bune de limbă greacă. Pe de altă parte, se poate şi ca manuscrisul după care s-a lucrat să fi fost alterat, din cauza erorilor sau omisiunilor unui scrib.

— Şi de ce din toate textele pe care le avem astăzi, în latină, engleză, germană, lipseşte propoziţia esenţială: „Cu Lancea Sfântă

strălucind ca focul de câte ori atingea căpăstrul?”

— Pot doar să presupun că, în absenţa unui original grecesc, traducerea armenească integrală a fost cea folosită pentru traducerile ulterioare în limba latină. Probabil că manuscrisul armenesc anterior, fragmentar, nu a fost consultat deoarece era extrem de incomplet şi, astfel, ceea ce conţinea el s-a pierdut pe parcursul timpului.

— Până când l-ai găsit tu, Herr Rahn.

Pieptul lui Rahn se umflă de mândrie.

— Vă mulţumesc, domnule!

— Dar ce înseamnă asta „lancea strălucea ca focul?”

— Mi-e teamă că nu ştiu, mărturisi Rahn.

— Nu ai nicio teorie?

— Poate că era doar o metaforă.

— Poate, spuse Himmler, gânditor. M-am folosit de ocazie ca să

telefonez unuia dintre fizicienii noştri, Werner Heisenberg, la Leipzig. I-am cerut şi lui părerea despre asta. El a respins ideea că

 113 ➢

interacţiunea dintre două metale ar putea provoca strălucirea unuia dintre ele. L-am întrebat dacă fenomenul radioactivităţii ar putea fi o cauză, dar din nou a respins ideea. Însă s-a oferit să studieze unul sau ambele metale, dacă aş putea să i le procur.

— Putem să intrăm în posesia suliţei din Viena? întrebă Rahn.

— Nu acum, din păcate. Dar îţi sugerez o explicaţie incitantă, alternativă la cea fizică, pe care Heisenberg pare să o respingă: dacă

există o explicaţie supranaturală? Dacă adevăratele relicve ale lui Hristos sunt pătrunse de o energie supranaturală care transcende ştiinţa şi raţiunea? Şi dacă este adevărat, ce-ar fi dacă patria-mamă ar putea stăpâni această putere ca să-şi învingă duşmanii?

În timp ce Himmler vorbea, Rahn vedea ochii omuleţului devenind tot mai sălbatici. Rahn îşi alese cu grijă cuvintele.

— Asta este, într-adevăr, o teorie fascinantă! Vă felicit. Dar mă

întreb cum ar putea fi testată?

— Chiar aşa? Nu este evident? întrebă Himmler. Vei pleca imediat la Viena, Herr Rahn. Vei lua cu tine această colecţie bizară de relicve.

Ezit să-i cer permisiunea lui Berger-Waldenegg, ministrul austriac de externe, să-ţi dea voie să foloseşti Sfânta Lance. Ar deveni suspicios în legătură cu intenţiile noastre privind atât obiectul cât şi celelalte comori imperiale. Într-o zi vom ajunge să deţinem lancea, dar ziua aceea nu a venit, încă. Va trebui să te foloseşti de ingeniozitatea ta pentru a realiza un test. Dacă vreuna dintre relicvele tale determină

lancea să strălucească, atunci vei avea dovada autenticităţii lor şi eu voi avea ceva nou să-i prezint führerului.

Prin mintea lui Rahn treceau cuvinte precum „absurd” şi „ridicol”, dar singurul cuvânt pe care reuşi să-l rostească fu: