împotriva primei şi celei de a doua şi celei de-a treia divizii aleforţelor tiranului şi le învinse cu uşurinţă la primul atac şi îşicroi drum spre centrul Italiei.

Totuşi, în Cartea Întâi, capitolul XXXVII al manuscrisului armean anterior, incomplet, al doilea paragraf al capitolului era puţin diferit.

În vreme ce Maxentius, încrezător mai degrabă în artele luimagice decât în afecţiunea supuşilor săi, nu îndrăznea nicimăcar să iasă în afara porţilor oraşului, dar păzea fiecare loc şidistrict şi oraş sub tirania lui, cu armate mari de soldaţi.

Împăratul, încrezător în ajutorul lui Dumnezeu, avansă

împotriva primei şi celei de a doua şi celei de-a treia divizii aleforţelor tiranului, cu Lancea Sfântă strălucind ca focul de

câte ori atingea căpăstrul, şi le învinse cu uşurinţă la primul

 109 ➢

atac şi îşi croi drum spre centrul Italiei.

Când Rahn reciti însemnarea din jurnal din ziua descoperirii, i se făcu pielea de găină din cauza aceleiaşi excitaţii. La Erevan nu putuse să sărbătorească, fiind supravegheat pas cu pas de ofiţerul SS, inexpresiv, dar acum se afla acasă şi la Berlin ştia cum să petreacă.

Auzi o bătaie puternică, insistentă, la uşa apartamentului. Rahn se împletici spre uşă, îmbrăcat în cămaşa de noapte, gemând din cauza unei mahmureli zdrobitoare.

— Ce este? întrebă el, prin uşa închisă.

— Herr Rahn, vă rog, deschideţi uşa!

— Cine este?

— Uşa, vă rog.

În faţa uşii stăteau doi ofiţeri SS. Nu-l recunoscu pe niciunul din ei.

Bărbatul cu rang mai mare era un maior tânăr, cu chipul ca de piatră.

— Se poate să schimbăm câteva vorbe? spuse maiorul după ce se prezentă.

— Poate că tu ai putea, dar eu nu pot până nu beau un pic de cafea, murmură Rahn.

Cei doi aşteptară în sufragerie până când el reveni cu espressorul Moka, o nouă invenţie italiană, pe care Rahn îl adusese din călătoriile lui.

— Vreţi şi voi? îi întrebă el pe ofiţeri.

Ei făcură semn că nu. Rahn clipi mulţumit după primele înghiţituri de cafea neagră.

— Aşa, ce pot să fac pentru dumneavoastră?

— Noaptea trecută am primit un raport îngrijorător despre dumneavoastră, spuse maiorul.

— Chiar aşa?

— Aţi fost văzut de cineva cunoscut de noi la Eldorado Cabaret, pe Nollendorfplatz.

Rahn îşi îndreptă spatele şi mai sorbi din cafea.

— Şi, ce-i cu asta?

— Sunteţi conştient că acela este un bar pentru homosexuali, spuse maiorul.

— N-am observat.

 110 ➢

— În afară de faptul că aţi fost acolo, sursa noastră ne spune că

eraţi foarte beat şi aveaţi un comportament evident.

— Evident?

— Aţi fost văzut intrând într-una dintre camerele din spate ale localului. Acolo se desfăşoară activităţile homosexuale.

Rahn bău restul cafelei cu înghiţituri mari.

— Şi ce doriţi de la mine?

— Să vă informăm despre ceea ce deja ştiţi, că activităţile homosexuale sunt ilegale şi intră sub incidenţa Legii protecţiei rasei şi onoarei germane şi o astfel de activitate este pasibilă de pedeapsa cu moartea.

— Aţi venit aici ca să mă arestaţi?

— Nu suntem de la Gestapo. Dacă intenţionam să vă arestăm, ei ar fi fost deja aici.

— Atunci?

— Se pare că vă bucuraţi de o anume imunitate faţă de acuzaţii, datorită muncii pe care o realizaţi la Ahnenerbe. Puteţi considera că

acesta este un avertisment. Un avertisment serios. Comportamente similare în viitor nu pot şi nu vor fi ignorate sau tolerate.

Rahn respiră adânc. Tot ce reuşi să facă fu să încuviinţeze din cap când ofiţerii se ridicară.

— Sper că vă daţi seama cât sunteţi de norocos, spuse celălalt ofiţer, deschizând gura pentru prima dată.

După ce plecară, Rahn se aşeză la maşina de scris şi îşi începu raportul. În timp ce îşi încălzea degetele, îşi dădu seama că mâinile încă îi tremurau.

Când intră în biroul lui Himmler, şeful poliţiei bătea darabana cu degetele pe raportul lui Rahn din 17 octombrie, care se afla pe biroul său.

— Ia loc, Rahn, îi ordonă Himmler atât de sever încât se sperie că

episodul de la Eldorado nu fusese complet uitat.

Îl privi pe Himmler cum ridică raportul, îl deschise la pagina a treia şi îl aşeză înapoi pe birou.