— Viaţa e nasoală. La fel şi moartea. Nimic nu este perfect.

Călugărul a alunecat şi a căzut în fântână.

 127 ➢

PAISPREZECE

Încă din primele zile ale pontificatului său, papa Celestin alesese să

locuiască şi să lucreze în locuri modeste. Cardinalul Lauriat, din contră.

Birourile secretarului de stat al Vaticanului se aflau în Palatul Apostolic şi erau somptuos decorate, cu ferestre enorme, cu draperii, parchet strălucitor, candelabre de cristal, mese cu frunze aurite şi cu blaturi de marmură şi nepreţuite picturi renascentiste.

Un monsenior italian, unul dintre asistenţii cardinalului secretar, îl introduse pe Cal în încăpere. Cardinalul Pascal Lauriat se ridică de la biroul lui cu sculpturi elaborate ca să-l întâmpine. Era un bărbat îndesat, cu o bărbiţă de ţap încărunţită şi o mustaţă subţire, care-şi petrecuse ultimele două decenii la Vatican. Deşi vorbea fluent şase limbi şi, în ultima vreme, vorbea mai mult în italiană, el i se adresă în engleză, cu accentul puternic al oraşului său de baştină, Strasbourg.

— Profesore Donovan, am fost îngrijoraţi pentru sănătatea dumneavoastră, spuse el şi-l rugă să ia loc într-un fotoliu de pluş.

Cal îi mulţumi pentru atenţia deosebită pe care i-o arătaseră

oficialii Bisericii din Croaţia.

— Ne

simţim

personal

responsabili

pentru

sănătatea

dumneavoastră, spuse cardinalul. Până la urmă, vă aflaţi într-o misiune pentru Suveranul Pontif. Nu putem decât să-i mulţumim Domnului că nu aţi fost rănit mai grav. Cum merge recuperarea?

— Am revenit la normal. Am ţeasta tare.

— Sigur că aveţi. Mi se pare că sunteţi boxer amator, nu-i aşa?

— V-aţi făcut temele, chicoti Cal.

Cal acceptă o cafea şi monseniorul se grăbi să-i îndeplinească

dorinţa.

Lauriat se aplecă şi îşi coborî vocea, de parcă ar fi dorit să creeze o atmosferă de intimitate.

— Doream să discut în privat cu dumneavoastră înainte să-i invit pe cardinalul Gallego şi pe doctorul Tellini. Am citit raportul dumneavoastră pentru Sfântul Părinte. Mi l-a arătat şi mie. Trebuie

 128 ➢

să recunosc, am fost foarte surprins.

— Sunt convins că aţi fost. Şi eu am fost surprins, spuse Cal. Am abordat această misiune hotărât să fiu fără prejudecăţi şi echidistant, şi concluziile mele sunt o încercare de a fi obiectiv.

Cardinalul spuse de trei ori „da”, bătând cu emfază de fiecare dată

în mânerul fotoliului.

— Înţeleg perfect. Totuşi, în ciuda acestei lăudabile atitudini, sunt convins că busola dumneavoastră interioară vă spunea că veţi ajunge, probabil, la concluzia că acest tânăr preot este un impostor. Poate nu unul rău intenţionat, dar, oricum, un impostor.

— Asta este adevărat.

Lauriat avea un dosar legat în piele, cu sigiliul Statului Vatican. El îl deschise şi Cal putu să observe că raportul său era însoţit de o notă

personală din partea papei, probabil pentru Lauriat.

— Dar raportul ne-a luat prin surprindere, spuse cardinalul. Cum vom acţiona în acest caz? Într-o explozie de energie, el începu să bată

cu vârful pantofului său negru, lustruit, în covorul fin, oriental.

Cal se gândi câteva momente ce să răspundă, pentru că tocmai sosise cafeaua, pe o tavă de argint. Monseniorul turnă două ceşti şi îi lăsă din nou singuri cu o uşoară reverenţă.

— Nu mi-aş permite să vă dau sfaturi în legătură cu concluziile dumneavoastră oficiale, spuse Cal. Consider Vaticanul ca fiind un mecanism de ceas deosebit de complex. Nu am informaţii despre interiorul acestui mecanism. Eu nu pot decât să citesc ora.

— Bine spus, profesore. Da, aceasta este o chestiune complexă şi Sfântul Scaun este o organizaţie complexă, cu multe interese contradictorii. Ne chinuim destul cu stabilirea miracolelor celor morţi. Imaginaţi-vă agitaţia care apare pentru cei care sunt în viaţă.

— Presupun că există o anumită reţinere de a crea un cult al personalităţii în jurul lui Giovanni.

Cardinalul îşi desfăcu mâinile, într-un gest aprobator.

— Priviţi la mulţimile de oameni care se îngrămădesc în jurul acestei biserici micuţe. Dacă acest raport ar deveni public…

— Eu nu voi da nicio informaţie nimănui, spuse Cal, puţin defensiv.

— Cerule! exclamă cardinalul. Intenţia mea nu era să vă

 129 ➢

admonestez. Avem toată încrederea în discreţia dumneavoastră.

Subliniam o idee ca să vă explic pentru ce nu vom împărtăşi aceste concluzii nici CDF şi nici Consulta Medica. De aceea doream să am această discuţie cu dumneavoastră.

Cal clătină din cap şi zâmbi.

— Credeam că am fost solicitat în calitate de consultant al CDF.