— Dacă vrei să ocoleşti subiectul, e în regulă, spuse ea.
— Este obositor, răspunse el.
— Poate pentru tine, dar nu şi pentru mine. Sunt îngrijorată. Şi mama este îngrijorată.
— Nu poţi să înţelegi cât de sătul sunt de toată povestea asta cu Padre Gio?
8 Mănâncă, mănâncă (trad. lb. it.).
95 ➢
— Sigur că pot. Din cauza asta cred că, poate, ar trebui să iei o pauză şi să ieşi din lumina reflectoarelor din Monte Sulla. Te rog, gândeşte-te să-i ceri episcopului să-ţi dea un concediu, să te trimită
într-un loc unde te poţi odihni în izolare.
— Sunt convins că Vaticanul pune deja la cale ceva de genul ăsta.
— Şi ar fi chiar aşa de rău?
El lăsă furculiţa jos.
— Vreau doar să trăiesc o viaţă normală.
— Îmi pare rău. Mănâncă. Mama mă obligă să-i dau raportul dacă
ai mâncat.
Continuară să mănânce în linişte şi apoi discutară nimicuri despre rudele lor.
Când ajunseră la tort, Irene spuse:
— Pot să te întreb ceva?
El îşi ridică încheieturile.
— Atâta timp cât nu este despre astea.
— Nu despre astea. Cel puţin nu cred că despre astea. Dacă
greşesc, te rog să nu te superi pe mine.
Giovanni încuviinţă.
— Cu puţin timp în urmă, am văzut ceva ce îmi este foarte greu să-mi explic. Făceam cumpărături pe Vialle Nettuno şi am văzut pe cineva intrând în magazinul de îngheţată.
— Cine era? întrebă el.
— Tu erai, Giovanni.
El o privi ciudat.
— Evident, nu eram eu. Te pot asigura că mă aflam aici săptămâna trecută.
— Ştiu unde erai. Dar mă tulbură şi trebuia să aduc vorba despre asta. Nu credeam că eşti tu. Ştiam că eşti tu.
— În regulă, ştiai că sunt eu, spuse el, fără nicio intonaţie. Eşti drăguţă să-mi zici ce ţi-am spus?
— Nu ai spus nimic. Te-am urmat în magazin, dar dispăruseşi.
— În aer? Sau într-o cuvă de îngheţată?
Ea păru jignită.
— Te rog, nu râde de mine. Ştiu ce am văzut. Îşi şterse o lacrimă.
Spune-mi, a mai avut cineva aceeaşi experienţă pe care ţi-o descriu
96 ➢
eu?
— Îmi pare rău că te-am supărat, spuse el. Dar îţi pot spune cu toată seriozitatea că nu mi-a mai spus nimeni, niciodată, ceva de genul ăsta.
Irene se uită fix la prăjitură, ocolindu-i privirea.
— Am căutat pe internet, Giovanni. Se numeşte bilocaţie. Este o aptitudine pe care o au unii oameni – poate că este o aptitudine psihică, poate că este spirituală – de a apărea în două locuri în acelaşi timp. Vrei să ştii cine se presupune că era capabil de bilocaţie? Padre Pio.
— Ei bine, poate că o să ajung ca un fel de clonă a lui, spuse el acru. Ar trebui să-mi las barba să crească. Se presupune că el mirosea a trandafiri. Eu miros a trandafiri?
