maşină, apoi a căzut de pe munte. Poliţia a găsit o sticlă de brandy, travarica, în camion. Ei cred că el a provocat accidentul, pentru că era beat.

— N-a fost un accident, repetă Cal. M-a lovit în mod intenţionat şi

 124 ➢

a încercat să mă împingă în afara drumului.

— Poliţia va dori să vorbească cu dumneavoastră, spuse doctorul.

Dar avem rezultatele testului de alcoolemie de la laborator. Era beat.

— Hârtiile mele! strigă, brusc, Cal.

Episcopul se aplecă şi îi ridică geanta de umăr.

— Hârtiile sunt în regulă, domnule profesor. Acum trebuie să vă

odihniţi.

Urma să fie externat.

Dr. Lukic ar fi vrut să-l mai ţină o zi sau două, dar el insistase că se simţea bine. Discuţiile cu poliţia fuseseră frustrante. Ofiţerii înregistraseră conştiincioşi versiunea lui asupra celor petrecute, dar lăsaseră să se înţeleagă foarte clar că ei ajunseseră la concluzia că

Jusic condusese beat şi neatent pe drumul alunecos, de munte. Poate că, sugeraseră ei, contuzia lui Cal îi alterase percepţia asupra evenimentelor din noaptea respectivă.

Îndată ce capul încetase să-l mai doară, îşi petrecuse timpul obligatoriu de repaus la pat pentru a lucra la raport. Era nerăbdător să-şi încheie misiunea şi să se întoarcă la Cambridge. La momentul potrivit, va trebui să-şi completeze cartea despre stigmate cu acest caz curios al lui Padre Gio. Dar mai avea până atunci.

Cu gândul la cartea lui, îi reveni brusc în memorie amintirea unui lucru mărunt, aparent neimportant, peste care dăduse de-a lungul anilor, în timp ce îşi făcea cercetările. Era ceva ce văzuse, o notă de subsol într-o fişă de catalog, la Biblioteca Vaticanului. Oare despre ce era? Nu era vorba despre un cui? Se strădui să-şi amintească, dar nu reuşi. Poate că din cauza contuziei. Ştia că-şi notase undeva, în dosarele de la Cambridge, şi îşi puse în minte să verifice la întoarcerea acasă.

Un preot din Makarska fusese însărcinat să-l conducă înapoi la Dubrovnik, dar, înainte să părăsească spitalul, se hotărî să profite de ocazie şi să completeze câteva detalii din raportul lui. Poate că se înşelase. Poate că omul bun la toate de la mănăstire nu fusese altceva decât un beţiv care-şi pierduse controlul. Cu trecerea timpului, devenise tot mai puţin convins de impresiile sale iniţiale. Dar poate că avusese dreptate. Şi dacă avea dreptate şi coliziunea lui nu fusese

 125 ➢

un „accident”, atunci poate că ar trebui să reevalueze şi celălalt

„accident” de pe munte, cel al fratelui Augustin. Cu ajutorul episcopului Atlan, aranjase o întâlnire cu medicul legist al spitalului şi, în timp ce preotul şofer îl aştepta, el luă liftul spre morga de la subsol.

Legistul, o doamnă cu un temperament nervos, cu două degete pătate de nicotină, scoase dosarul autopsiei şi îi spuse lui Cal că nu-i putea acorda mai mult de câteva minute.

— Fratele Augustin a fost adus direct aici, de la mănăstire?

— Unde altundeva ar fi putut să-l ducă? se încruntă ea.

— Care a fost cauza morţii?

— Traumă craniană, gâtul rupt, înecare. Lucruri care i se întâmplă

unui om care cade în fântână.

— I-aţi examinat încheieturile mâinilor?

— L-am examinat în întregime, asta mi-e meseria.

— Şi?

— Şi ce?

— Cum vi s-au părut încheieturile lui?

Iritată, aruncă o privire pe notiţe.

— Încheieturile erau normale.

— Nicio ulceraţie a pielii? Niciun semn de răni vindecate?

— Normale.

— În regulă. Mai avea şi alte răni?

— Căzuse într-un puţ adânc. Mai erau şi alte fracturi, desigur.

Umărul stâng şi clavicula. Trei coaste. Două falange de la mâna dreaptă.

— Îmi pare rău, întrebă el, ce sunt falangele?

Ea arătă spre mâna cu care fuma.

— Oasele degetelor. Degetul mic şi arătătorul.

— Cum îţi rupi aceste două oase într-o astfel de cădere?

Ea se ridică şi scoase un pachet de ţigări şi o brichetă din sertarul biroului. Părea că are întâlnire cu zona pentru fumători din spatele spitalului şi trebuia neapărat să ajungă.

— Fracturile astea nu se potrivesc. Arătau ca nişte fracturi de zdrobire, genul de fracturi pe care le capeţi când cineva îţi strânge mâna prea tare.

 126 ➢

Ea era pe jumătate ieşită pe uşă şi îi spuse că timpul lui se încheiase.

Pe hol, mai reuşi să o întrebe o singură chestie, înainte ca ea să

dispară pe scări.

— Cum se potriveşte această rană cu părerea dumneavoastră că

acesta a fost un accident?