— Aţi fost, dar acum nu mai sunteţi. Rezultatul muncii dumneavoastră este destinat exclusiv ochilor Sfântului Părinte şi ai oricui altcuiva ar dori el. El a ales să mi-l împărtăşească numai mie.

— Ce intenţionaţi să-i spuneţi cardinalului Gallegos?

— Că, din cauza nefericitului dumneavoastră accident, trebuie să

vă întoarceţi în America pentru a vă reface. Raportul nu a fost încă

întocmit în scris şi, pentru eficienţă, v-am solicitat să ne oferiţi un rezumat oral al descoperirilor dumneavoastră de până în acest moment.

Ca istoric bun cunoscător al lumii bizantine a Vaticanului, nu-l mai surprindea nimic legat de Sfântul Scaun. Dar asta îl luă pe nepregătite.

— Şi ce aţi dori să includă părerea mea, exprimată oral? Sau mai degrabă să nu includă? spuse el calm.

Bătaia din picior a lui Lauriat se înteţi şi, părând incapabil să-şi canalizeze energia acumulată, se ridică şi începu să se plimbe, sub privirile lui Cal.

— Ei bine, Tellini a fost cu dumneavoastră la Monte Sulla, aşa că

discuţiile cu preotul sunt bine cunoscute. Acestea ar putea fi rezumate.

— El nu a fost acolo la toată discuţia.

— Da, preotul v-a convins să vă spovediţi. Nu văd în ce fel ar putea fi acest lucru relevant. Puteţi să omiteţi partea aceasta.

— El a stabilit şi o legătură psihică destul de puternică.

— Din cauză că amândoi v-aţi pierdut taţii la vârste fragede. Puteţi omite şi asta.

— Dar despre interviurile mele cu mama şi sora lui Giovanni şi cu părintele Forcisi?

— Acestea pot fi incluse, cu excepţia nepotrivirii dintre cele două

relatări referitoare la motivul pentru care Forcisi nu l-a însoţit pe

 130 ➢

Giovanni în criptă.

— Înţeleg. Şi presupun că nu doriţi să vorbesc despre descoperirile mele de la Sf. Atanasie.

— Asta se înţelege de la sine. Puteţi povesti despre accident, în orice caz. Vă vor întreba cu siguranţă.

— Cu excepţia faptului că eu nu cred că a fost un accident. Şi nu sunt convins nici că moartea fratelui Augustin a fost un accident.

— Cu siguranţă asta este o speculaţie din partea dumneavoastră, profesore. Puteţi omite şi acest lucru.

Cal nu putu decât să aprobe din cap.

— În engleză avem un cuvânt pentru asta: muşamalizare. Îl cunoaşteţi?

Lauriat se aşeză.

— În franceză se spune „à blanchir – să albeşti”. Mă tem că exact asta vă cer. Oricum, trebuie să ştiţi că Sfântul Părinte a citit raportul dumneavoastră integral, nemuşamalizat. Aşa că puteţi să vă consolaţi cu asta.

Cardinalul ridică cel mai apropiat receptor şi îi spuse asistentului să-i cheme pe ceilalţi.

— Există un lucru pe care nu l-am menţionat în raportul meu, spuse Cal.

— Serios?

El descrise halucinaţia vizuală pe care o avusese atunci când Giovanni îl îmbrăţişase. Faţa.

Cardinalul ascultă şi îi spuse că înţelege omisiunea.

— Pare cumva subiectiv şi o prejudecată, spuse el. Aţi făcut o treabă excelentă, profesore. Sfântul Părinte vă apreciază efortul. Mi-a spus să vă transmit admiraţia şi binecuvântarea sa. Ştiu că intenţia originală era ca dumneavoastră să vă întâlniţi cu el la încheierea raportului. Acest lucru nu este posibil în momentul acesta, dar putem să aranjăm o audienţă când veţi veni data viitoare în Italia. Este clar că dumneavoastră credeţi că, în cazul lui Giovanni, situaţia nu este chiar atât de simplă precum pare. Miracolele se întâmplă. De acest lucru sunt sigur. Poate că suntem martorii unuia.

— Ce concluzii credeţi că va cuprinde raportul oficial al Congregaţiei? spuse Cal, puţin mai aspru, politicos, dar ca un reproş.

 131 ➢

— Îmi imaginez că va fi neconcludent.

— Şi Giovanni? Ce se va întâmpla cu el?

— El ar putea ajunge la concluzia că retragerea la o mănăstire ar putea fi mai potrivită pentru exprimarea credinţei lui.

Se auzi o bătaie în uşă.

— Vă rog, aşteptaţi, strigă cardinalul, în italiană. O ultimă

întrebare. Ce credeţi că se afla în criptă?

Cal ridică din umeri.

— N-am nici cea mai vagă idee.

Doctorul Tellini păru, în general, mai călduros decât şi-l amintea Cal. Poate că era felul lui de a se purta cu pacienţii; sau poate că era din cauza prezenţei cardinalului secretar. În orice caz, era îndatoritor şi îşi exprimă îngrijorarea privind contuzia lui Cal. Cardinalul Gallegos, şeful Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, era mai scorţos, un spaniol uscat, fost arhiepiscop al Madridului, care nu trăda niciun pic de emoţie.

— Sunt bine, serios, îi spuse Cal lui Tellini. Am trecut peste.

Cardinalul Lauriat îşi exprimă aşteptările.

— Sunt conştient de faptul că un comitet al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei se va întâlni în curând ca să asculte atât raportul Consulta Medica, realizat de doctorul Tellini, cât şi pe cel al profesorului Donovan. Având în vedere accidentul de maşină al profesorului, am fost de acord să accept raportul său verbal, astfel încât el să se poată întoarce cât mai repede acasă, să-şi revină, eliberat de povara altei misiuni.

Tellini ridică din sprâncene, dar faţa lui Gallegos rămase nemişcată. „O faţă de poker”, gândi Cal.

— Aşa că, astăzi, spuse Lauriat, vă voi ruga să ascultaţi impresiile lui despre Giovanni Berardino şi să-i acceptaţi comentariile ca pe evaluarea finală şi completă a acestui caz. Poţi, desigur, să iei note, Ramon.

Gallegos dădu din cap şi îşi deschise servieta subţire de unde scoase un blocnotes şi un pix.