— Atunci?
— Se pare că vă bucuraţi de o anume imunitate faţă de acuzaţii, datorită muncii pe care o realizaţi la Ahnenerbe. Puteţi considera că
acesta este un avertisment. Un avertisment serios. Comportamente similare în viitor nu pot şi nu vor fi ignorate sau tolerate.
Rahn respiră adânc. Tot ce reuşi să facă fu să încuviinţeze din cap când ofiţerii se ridicară.
— Sper că vă daţi seama cât sunteţi de norocos, spuse celălalt ofiţer, deschizând gura pentru prima dată.
După ce plecară, Rahn se aşeză la maşina de scris şi îşi începu raportul. În timp ce îşi încălzea degetele, îşi dădu seama că mâinile încă îi tremurau.
Când intră în biroul lui Himmler, şeful poliţiei bătea darabana cu degetele pe raportul lui Rahn din 17 octombrie, care se afla pe biroul său.
— Ia loc, Rahn, îi ordonă Himmler atât de sever încât se sperie că
episodul de la Eldorado nu fusese complet uitat.
Îl privi pe Himmler cum ridică raportul, îl deschise la pagina a treia şi îl aşeză înapoi pe birou.
— Interesantă povestire despre călătoriile tale, spuse Himmler.
Câteva dezamăgiri profunde, în special referitoare la Graal, dar te-ai
111 ➢
revanşat, poate, prin câteva descoperiri noi, incitante.
Dacă atitudinea lui Himmler era rezultatul faptului că nu reuşise să găsească Graalul şi nu de faptul că fusese prins în flagrant delict, atunci Rahn se simţi cu adevărat uşurat.
— Da, într-adevăr, spuse el. Mi-ar fi plăcut să vă pot dărui Graalul pe o pernă de catifea, dar sunt convins că aş putea să reuşesc, în viitor.
— Vom vedea, spuse Himmler. Nu avem candidaţi pentru Cuiele Sfinte, atunci?
— Nu, Herr Himmler, nu am putut să obţin niciunul dintre cuie, pentru că toate se află în locuri faimoase şi sunt expuse generos în biserici din Paris, Ierusalim, Vatican şi alte câteva lăcaşuri de cult din Italia. Nu am avut cum să obţin în linişte un asemenea artefact important.
— Bine, bine. Înainte să trecem la chestiuni mai interesante, haide să aruncăm o privire la colecţia, mai degrabă comună, de artefacte pe care ai fost capabil să le culegi.
Rahn scoase spinii şi toate bucăţile de lemn, pânză şi piele şi le aşeză pe masa de conferinţe. Himmler le cercetă de departe şi îşi exprimă din nou dezamăgirea.
— Ce te face să crezi că vreunul dintre aceste obiecte este autentic? întrebă el.
— Nu am nicio pretenţie legată de autenticitatea lor, spuse Rahn.
Este bine cunoscut faptul că este dificil să urmăreşti provenienţa unui spin sau a unei bucăţi de pânză. Dacă aş găsi Graalul, în Pirinei, aş fi destul de încrezător în provenienţa lui, având în vedere cercetările mele privind mitologia locală. La fel, având în vedere lucrările numeroase despre Lancea lui Longinus, aş fi dispus să atest că lancea din Viena este Lancea Sfântă şi că Giulgiul din Torino este adevăratul giulgiu, dacă putem exclude contrafacerile medievale.
— Şi cuiele?
— Este, de asemenea, dificil să le dovedim autenticitatea. După
cum am precizat în raportul meu, există dovezi în Istoria Ecleziastică
a lui Teodoret că acele cuie au fost modelate în coiful şi în căpăstrul calului lui Constantin, dar legătura dintre text şi anumite artefacte din anume catedrale este problematică.
112 ➢
„Dezamăgitor”, mormăi Himmler în timp ce răsfoia raportul lui Rahn.
Rahn nu putea face altceva decât să-l privească şi să spere că
dezamăgirea şefului poliţiei nu va conduce direct la Eldorado şi la căderea lui. Teama lui dispăru atunci când Himmler zâmbi.
— Asta, asta este o chestiune interesantă, spuse Himmler.
— La ce subiect vă referiţi? întrebă Rahn.
— Afacerea din Armenia. Care este explicaţia ta pentru nepotrivirea celor două texte?
— Se presupune că ambii traducători din secolele timpurii au avut acces la textul grecesc original al lui Eusebiu şi că au lucrat independent, poate chiar la o distanţă de o sută de ani sau mai mult.
Am găsit mai multe discrepanţe între textul parţial, mai vechi, şi cel complet, ulterior. Aceste diferenţe merg mult mai departe decât pasajul pe care l-am subliniat în raportul meu. Este posibil ca primul traducător să fi fost mai talentat, să fi avut cunoştinţe mai bune de limbă greacă. Pe de altă parte, se poate şi ca manuscrisul după care s-a lucrat să fi fost alterat, din cauza erorilor sau omisiunilor unui scrib.
— Şi de ce din toate textele pe care le avem astăzi, în latină, engleză, germană, lipseşte propoziţia esenţială: „Cu Lancea Sfântă
strălucind ca focul de câte ori atingea căpăstrul?”
— Pot doar să presupun că, în absenţa unui original grecesc, traducerea armenească integrală a fost cea folosită pentru traducerile ulterioare în limba latină. Probabil că manuscrisul armenesc anterior, fragmentar, nu a fost consultat deoarece era extrem de incomplet şi, astfel, ceea ce conţinea el s-a pierdut pe parcursul timpului.
— Până când l-ai găsit tu, Herr Rahn.
