Înainte de a părăsi Italia, călători până la San Giovanni Rotondo, din Foggia, pentru a face o vizită obligatorie tânărului preot cu stigmat, Padre Pio, şi, în urma acestei scurte, dar interesante diversiuni, cu notiţele în mână, îşi reluă călătoriile şi se îndreptă spre Franţa. Germania era următoarea şi, când nu găsi nimic interesant, porni către ultima sa oprire, castelul Wawel, la un cot al Vistulei, în Cracovia, gazda unui relicvariu extrem de decorativ. Repetând rutina, nici spinii şi nici cuiul nu îşi schimbară culoarea sau temperatura.

Amărât, Rahn puse spinii înapoi în cutia lor metalică şi se uită la relicvariu.

Un bărbat i se adresă în poloneză. Rahn se întoarse şi zări un tânăr cu ecuson de muzeu.

— Îmi pare rău, sunt german, răspunse Rahn.

Bărbatul îi zâmbi şi continuă în germană.

— Spuneam că este minunat, nu-i aşa?

— Da, este.

— Sunt ghid aici, spuse bărbatul. Acesta este cel mai popular exponat al nostru.

— Istoricii cred că este un adevărat Cui Sfânt? întrebă Rahn.

— Cine să ştie despre lucrurile astea, spuse bărbatul. Poate că da, poate că nu. Oricum, aceasta este versiunea oficială. Eu nu cred că

este o relicvă adevărată.

Rahn nu ştia de ce se întinsese la discuţie. Poate din cauză că era obosit de călătorii, poate pentru că bărbatul era destul de chipeş şi el era singur.

— Sunt cercetător la Berlin, spuse Rahn. Am fost într-o misiune să

inventariez toate relicvele creştine cunoscute din Europa.

— Doar Cuiele Sfinte? întrebă bărbatul.

— Nu, toate, dar sunt interesat în special de cuie.

— Este un subiect de interes şi pentru mine, spuse bărbatul.

Studiez să-mi iau diploma în istorie, Istoria Bisericii, în special. Teza mea se ocupă de relicvele sfinte. Lucrez aici ca ghid ca să mai fac nişte bani.

 143 ➢

Rahn se gândi că simţise o scânteie de chimie sexuală şi era îmboldit să întrebe.

— Când îţi termini munca, aş putea să te invit să bem ceva? Mi-ar plăcea să discutăm acest subiect.

Începură la o cafenea din centrul oraşului, continuară cu cina la hotelul lui Rahn şi apoi ajunseră în patul lui Rahn, unde se opriră

doar ca să facă dragoste înainte de a relua discuţia pasionantă pentru amândoi, despre relicve.

— Deci, ai fost în toate locurile obişnuite, Germania, Italia, Franţa şi Polonia. Pun pariu că nu ai fost în România, spuse bărbatul, plin de transpiraţie.

— Ai dreptate, spuse Rahn, respirând greu, în timp ce se întindea după o ţigară.

— Nu ştiu prea mulţi acest lucru, dar o biserică mică din oraşul Cluj-Napoca are un mic fragment de fier despre care se spune că

provine din cel de-al treilea cui al împărătesei Elena. Nu l-am văzut niciodată, dar, dacă vrei ca lucrarea ta să fie completă, ai putea să

adaugi acest loc în itinerarul tău.

— S-ar putea chiar să fac asta, spuse Rahn, deşi îmi place Cracovia mai mult decât anticipasem. El îi oferi tânărului un fum din ţigara lui.

Presupun că nu va fi mare pagubă dacă mai stau pe aici încă o zi sau două.

Rahn fu băgat în biroul lui Himmler imediat ce ajunse în clădire.

Himmler prezida o întâlnire cu oficiali ai partidului şi, în timp ce acestora li se arăta neceremonios uşa, trebuie să se fi întrebat despre identitatea bărbatului micuţ cu pălărie neagră.

Himmler trecu direct la subiect, fluturând furios telegrama lui Rahn.

— N-am primit nici măcar o singură comunicare de la tine de la această telegramă neclară din Viena. Din punctul meu de vedere, ai dispărut de pe faţa pământului. Unde dracu’ ai umblat?

Expresia senină a lui Rahn şi atitudinea lui impasibilă păreau să-i aţâţe furia lui Himmler.

— Am călătorit prin Europa, Herr Himmler. Am văzut oraşe măreţe şi localităţi oarecare, catedrale magnifice şi biserici umile.

 144 ➢

Sunt numai două locuri care prezintă interes pentru dumneavoastră, Viena şi Cluj, în nord-vestul României. Mare interes, spuse el în timp ce căută nepăsător prin sacul lui.

— Scuipă tot, Rahn, şuieră Himmler. Nu am toată ziua la dispoziţie.

Rahn aşeză teatral cei doi spini pe biroul lui Himmler, îi povesti despre timpul petrecut la Trezoreria Imperială şi îi arătă cicatricele de pe degete.

— Am încredere în concluzia mea că aceşti spini au făcut parte chiar din coroana aşezată pe capul lui Hristos de către romani, în ziua execuţiei Sale.

Himmler refuză să-i atingă, chiar şi cu penseta lui Rahn.

— Acum înţelegeţi de ce nu am îndrăznit să comunic direct cu dumneavoastră, încheie Rahn.

Ochii lui Himmler ardeau la fel de tare cum o făcuseră cei doi spini la Viena.

— Unde te-ai dus după Austria? întrebă el.

Rahn întinse harta pe care o pregătise, cu toate locurile vizitate şi toate relicvele testate.

— Din păcate, niciuna dintre cele mai faimoase relicve pe care le-am testat n-a reacţionat, prin urmare, trebuie să trag concluzia că

sunt falsuri, spuse el.

Himmler devenise nerăbdător.