Lancea era unde o lăsaseră. Dar el clătină nemulţumit din cap când văzu că sacul lui Rahn stătea deasupra cutiei cu artefacte de care avea nevoie. Îl ridică şi se uită în jur după un alt loc în care să-l pună. Era puţin spaţiu pe masa de lucru, alături de lance. Când îl aşeză acolo, acesta atinse vârful relicvei.
Rahn tocmai băga în gură o bucată de friptură de porc când auzi zgomotul şi simţi unda de şoc a exploziei.
Mueller sări de la masă, îşi aruncă şervetul într-o parte şi ieşi pe hol, unde lucrătorii muzeului alergau în direcţia exploziei.
Rahn şi oamenii lui îl urmară şi, în timp ce se grăbea spre biroul curatorului, ştiu în sinea lui ce trebuie să se fi întâmplat.
Biroul curatorului era plin de fum negru şi de dărâmături. Uşa care dădea spre camera de depozitare fusese aruncată în aer. Acolo îl găsi pe Mueller, plângând într-un colţ, deasupra capului retezat şi plin de sânge al curatorului. Rahn încercă să-şi menţină cumpătul, dar îi fu greu. Nu era obişnuit cu măcelurile şi distrugerile, dar ştia că va trebui să facă un raport precis despre cele întâmplate. Fereastra camerei şi cea mai mare parte a zidului exterior erau distruse.
Camera de filmat şi echipamentul de lumini erau contorsionate şi sfărâmate. Sacul lui nu se vedea nicăieri. Masa de lemn pe care se aflase lancea era o grămadă fumegândă de aşchii şi beţe.
Şi acolo, printre rămăşiţe, se vedea o strălucire de aur.
Rahn încă avea mănuşile în buzunar. Şi le trase pe mâini, se aplecă
şi o ridică, ezitant. Încă era fierbinte. Se apropie de director.
— Herr Mueller, lancea este în siguranţă.
Un alt lucrător al muzeului arătă spre caloriferul rupt din peretele distrus şi strigă: „Gaz!”
Apucând Lancea Sfântă, Mueller ieşi alergând din cameră, cu ceilalţi pe urmele lui.
— Deci, au crezut că a fost o explozie de gaz? îl întrebă Himmler pe Rahn.
149 ➢
Rahn părăsise Trezoreria Imperială cu numai câteva ore în urmă şi se îndreptase spre aeroportul din Viena pentru a zbura la Berlin.
— Da, domnule, acestea au fost concluziile lor.
— Dar noi ştim adevărul, spuse Himmler.
— Ştim.
— Spinul a fost distrus de explozie?
— Da. Şi fragmentul de cui.
Himmler ridică cutia cu cel de-al doilea spin.
— Deci asta este ultima relicvă autentică despre care avem cunoştinţă.
— Aceea şi lancea.
— Lancea încă nu este a noastră. Dar va fi, într-o bună zi.
— Nu mă îndoiesc de asta, Herr Himmler, spuse Rahn.
— Când vom ajunge să o deţinem, doresc, nu, ordon să avem şi un Cui Sfânt. Nu doar o bucăţică minusculă de cui, ci o relicvă întreagă.
Imaginează-ţi puterea letală a combinaţiei dintre un Spin Sfânt, un Cui Sfânt şi Lancea Sfântă! Atunci vom avea ceva cu care putem face mult mai mult decât să aruncăm în aer câteva camere într-un muzeu, Rahn. Vom avea ceva la care lumea poate doar să viseze.
Rahn dădu trist cap.
— Tu, Rahn, nu vei mai avea alte sarcini la Ahnenerbe decât să-mi găseşti un Cui Sfânt. Uită de Graal. Uită de orice altceva. Reuşeşte şi vei prospera. Ratează, şi păcatele tale bine cunoscute îţi vor aduce moartea.
Rahn îşi linse buzele uscate, se înclină uşor şi îl lăsă pe Himmler singur.
Bărbatul se duse imediat la masa de lângă biroul lui şi trase învelitoarea de pe maşina de scris. Introduse o foaie de hârtie şi începu să scrie.
Heinrich Himmler
Reichsführer-SS und Chef der Deutschen Polizei7 Dezember 1935
An den
Adolf Hitler
150 ➢
Führer und Reichskanzler
Mein Führer!
Noi, la Deutches Ahnenerbe, am făcut o descoperire de oimportanţă deosebită, care se referă la puterile extraordinareale anumitor artefacte istorice asociate cu răstignirea lui IisusHristos. Pe scurt, ar fi posibil să creăm o armă de o putereinimaginabilă, pe care Reichul ar putea-o folosi pentru amodifica cursul istoriei. În acest raport mă voi strădui să
descriu descoperirile noastre, împreună cu o propunere de plande acţiune.
